strămuta definitie

15 definiții pentru strămuta

STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Trans.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. ♦ (Jur.) A dispune o strămutare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare).
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) muta în alt loc, în altă parte; a(-și) schimba locul, sediul, locuința. ◊ Expr. (Refl.) A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. (Tranz.; fam.) A strămuta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-și strămuta fălcile = a căsca mult, tare. 2. Tranz. (Înv.) A-și schimba gândurile, hotărârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. *extramutare (= transmutare).
STRĂMUTÁ, strămút, vb. I. 1. Refl. A se muta în alt loc, în altă parte. Cînd am ajuns la partea doua a abecedarului, m-am strămutat la altă școală. I. BOTEZ, ȘC. 33. Sărind cu ciuta și cu capra, din pisc în pisc și din stîncă-n stîncă, cine ne oprește acum de a ne strămuta pînă și în munții noștri? ODOBESCU, S. III 86. Haida! să mă strămut acum de la Turnu tocmai la Bacău, în vreme ce biata Săftica, după ce mă căutase pe la Cahul, venea să mă găsască în fundul Valahiei. ALECSANDRI, T. I 372. ◊ Fig. Pleoapele-mi căzură peste ochi și, în loc de întuneric, o puternică lumină îmi inundă privirea... iar închipuirea mea se strămută, într-o clipă, în alte lumi, în alte timpuri. HOGAȘ, M. N. 17. ◊ Expr. A se strămuta de aici (sau din viață) = a muri. O mîngîiere tot va rămîne în durerea voastră, că s-a strămutat de aici fără zbucium și îndelungă tortură. CARAGIALE, O. VII 28. ♦ Tranz. A muta dintr-un loc în altul; a schimba locui. Ca întotdeauna, Vanea, soldatul, uitase să strămute dintr-o tunică în alta toate instrumentele nichelate care alcătuiau trusa de concentrare a domnului comandant. C. PETRESCU, Î. I 3. Nu cumva crezi tu că eu m-am hotărît să-mi strămut domiciliul. HOGAȘ, M. N. 9. Ion-vodă strămută scaunul țării la Iași. HASDEU, I. V. 32. ◊ (Familiar, în fraze hiperbolice) Se scoală-n sfîrșit Mihăileanu turbat, aleargă pe scenă, află cine fusese «mișelul» și-i arde lui Iorgu cu sete cîteva perechi de palme de-i strămută căpriorii. CARAGIALE, O. III 11. Toate aceste suspinări mă fac să casc pîn-îmi strămut fălcile. ALECSANDRI, T. 1015. 2. Tranz. (Învechit) A schimba, a modifica (gînduri, hotărîri, sentimente). Mai vîrtos nu căuta să strămuți încrederea ce bărbatul dumitale are în mine. NEGRUZZI, S. III 484. Judecînd iarăși nestatornicia omenirii și socotind mai înainte că cu lesnire poate să-și strămute hotărîrea, au găsit de cuviință ca să o însămneze într-un loc care pururea să-i fie subt vedere, spre aducere-aminte. DRĂGHICI, R. 187. ◊ Refl. pas. Ascultă, Logofete! Scrie îndată aice pe hîrtia asta că întărim această hotărîre și poruncim să nu se strămute în veci. NEGRUZZI, S. I 306. 3. Tranz. A schimba în altceva; a preface, a transforma. (Refl. pas.) Munca silnică se strămută în recluziune.
strămutá (a ~) vb., ind. prez. 3 strămútă
strămutá vb., ind. prez. 1 sg. strămút, 3 sg. și pl. strămútă
STRĂMUTÁ vb. 1. a disloca. (A strămuta o populație.) 2. a (se) deplasa, a (se) muta, (înv. și reg.) a (se) petrece, (fam.) a (se) trambala. (Se strămuta dintr-un loc în altul.) 3. a (se) muta, a (se) permuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a strămutat cu slujba la Ploiești.)
STRĂMUTÁ vb. v. metamorfoza, modifica, muta, preface, preschimba, schimba, transforma.
A STRĂMUTÁ strămút tranz. (obiecte) A mișca (puțin) din loc; a clinti; a urni. /<lat. extramutare
A SE STRĂMUTÁ mă strămút intranz. A se muta (cu traiul) în alt loc; a-și schimba locul (de trai); a trece în altă parte. ◊ ~ din viață a muri. /<lat. extramutare
strămutà v. a muta dintr’un loc într’altul. [Lat. *EXTRAMUTARE].
strămút, a -á V. tr. (stră- și mut). Mut dincolo, într’un loc maĭ depărtat: a strămuta lucrurile, a strămuta un funcționar (a-l transfera), a te strămuta în altă țară.
strămuta vb. v. METAMORFOZA. MODIFICA. MUTA. PREFACE. PRESCHIMBA. SCHIMBA. TRANSFORMA.
STRĂMUTA vb. 1. a disloca. (A ~ o populație.) 2. a (se) deplasa, a (se) muta, (înv. și reg.) a (se) petrece. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 3. a (se) muta, a (se) permuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a ~ cu slujba la Ploiești.)
strămutá, strămut, vb. refl. – 1. A se muta, a pleca. 2. A se schimba. 3. A deveni palid la față: „De jale și de banat / Fața nu s-o strămutat” (Papahagi, 1925: 216). – Lat. *extramutare (= transmutare) (Șăineanu, DEX, MDA).
a-i strămuta (cuiva) căpriorii expr. a lovi (pe cineva) tare peste obraz.

strămuta dex

Intrare: strămuta
strămuta verb grupa I conjugarea I