STRĂMURÁRIȚĂ, strămurarițe, s. f. (Pop.) Strămurare. – Strămurare + suf. -iță.

STRĂMURÁRIȚĂ, strămurarițe, s. f. (Pop.) Strămurare. – Strămurare + suf. -iță.

STRĂMURÁRIȚĂ, strămurarițe, s. f. (Învechit și popular) Strămurare. Dă-i cu strămurarița Și în sus Și în jos. TEODORESCU, P. P. 193. ◊ Expr. A nu-i ajunge (cuiva) cu strămurarița la nas v. ajunge.

strămuráriță (pop.) s. f., g.-d. art. strămuráriței; pl. strămurárițe

strămuráriță s. f., g.-d. art. strămuráriței; pl. strămurárițe

STRĂMURÁRIȚĂ s. v. joardă, jordie, strămurare, vargă.

strămuráre f., pl. ărĭ (din *stămurare lat. stimulare, a stimula). Rar. Nuĭa de împuns vitele ca să meargă, coadă de bicĭ: am împnns ca cu strămurarea (Sadov. VR. 1924, I, 8), s’a fudulit de nu-ĭ maĭ ajungĭ la nas nicĭ cu strămurarea (saŭ cu prăjina). – Și streminare (Cod. Vor.), stremănare, strămuráriță (CL. 1920, 521. Munt.), stremuráliță pl. e și stremurar, n., pl. e.

strămurariță s. v. JOARDĂ. JORDIE. STRĂMURARE. VARGĂ.