străjuitor definitie

8 definiții pentru străjuitor

STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor.
STRĂJUITÓR, -OÁRE, străjuitori, -oare, adj. (Rar) Care străjuiește, păzește, veghează. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. [Pr.: -ju-i-] – Străjui + suf. -tor.
STRĂJUITÓR, -OÁRE străjuitori, -oare, adj. Care străjuiește, păzește, veghează. (Atestat în forma strejuitor) Avea și cea mai strejuitoare și apărătoare pravilă. PISCUPESCU, O. 23. ♦ (Substantivat) Paznic, păzitor, străjer. Nimene din străjuitorii pichetelor nu vor fi întrebuințați la altă slujbă decît la a străjuirei. I. IONESCU, M. 273. – Variantă: strejuitór, -oáre adj.
străjuitór (rar) (-ju-i-) adj. m., pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre
străjuitór adj. m. (sil. -ju-i-), pl. străjuitóri; f. sg. și pl. străjuitoáre
STRĂJUITÓR s. v. pază, paznic, păzitor, strajă, străjer.
STRĂJUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival rar Care străjuiește; care stă de strajă. /a străjui + suf. ~tor
străjuitor s. v. PAZĂ. PAZNIC. PĂZITOR. STRAJĂ. STRĂJER.

străjuitor dex

Intrare: străjuitor
străjuitor adjectiv
  • silabisire: -ju-i-