strădanie definitie

14 definiții pentru strădanie

STRĂDÁNIE, strădanii, s. f. (Înv.) Silință, efort depus de cineva pentru a realiza ceva; străduință, străduială. – Din sl. stradanije.
STRĂDÁNIE, strădanii, s. f. Silință, efort stăruitor depus de cineva pentru a realiza ceva; străduință, străduială. – Din sl. stradanije.
STRĂDÁNIE, strădanii, s. f. Silință îndelungă, osteneală stăruitoare; efort, sforțare, zel. Pentru domnia Munteniei și a lui Constantin, fratele meu, ai să te trudești, măria-ta, la Stambul; și pentru aceasta e nevoie de destule cheltuieli și strădanii. SADOVEANU, Z. C. 253. Încet trecură anii. Împărțind amarul vieții și-al atîtora strădanii am învins. EFTIMIU, Î. 100. Strălucitele triumfuri care încununară strădaniile lor fură glorificate și trîmbițate în toate părțile. BĂLCESCU, O. II 286.
strădánie (înv.) (-ni-e) s. f., art. strădánia (-ni-a), g.-d. art. strădániei; pl. strădánii, art. strădániile (-ni-i-)
strădánie s. f. (sil. -ni-e), art. strădánia (sil. -ni-a), g.-d. art. strădániei; pl. strădánii, art. strădániile (sil. -ni-i-)
STRĂDÁNIE s. 1. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morânceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 2. efort, încercare, osteneală, sforțare, silință, străduință. (Toate ~iile lui au fost zadarnice.) 3. v. perseverență. 4. v. hărnicie.
STRĂDÁNIE s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, martiraj, martiriu, mucenicie, patimă, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură.
strădánie (-ii), s. f.1. (Înv.) Chin, suferință, calvar. – 2. Efort, silință. Sl. stradanije (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 371). – Der. strădalnic, adj. (laborios, activ, harnic), din sl. stradilinu „care îndură”, cu suf. -nic (după Tiktin și Candrea, dintr-un sl. *stradaniniku); strădănui, vb. refl. (Mold., a se căzni, a se strădui); strădui, vb. refl. (a îndura, a suferi; a se forța, a se căzni), cf. sl. stradati „a îndura”; străduință, s. f. (efort); străduitor, adj. (sîrguincios, silitor).
STRĂDÁNIE ~i f. Efort (fizic sau intelectual) depus în realizarea unui lucru sau în atingerea unui scop; silință; sârguință; străduință; asiduitate. [G.-D. strădaniei; Sil. -ni-e] /<sl. stradanije
strădanie f. mare osteneală: triumfurile ce încununară strădaniile lor BĂLC. [Slav. STRADANIĬE, suferință].
strădánie f. (vsl. stradaniĭe, suferință). Vechĭ. (stra-). Chin, caznă. Azĭ. Silință, sforțare, osteneală: a reușit după multă strădanie.
strădanie s. v. CALVAR. CANON. CAZNĂ. CHIN. DURERE. MARTIRAJ. MARTIRIU. MUCENICIE. PATIMĂ. SCHINGIUIRE. SCHINGIUIT. SUFERINȚĂ. SUPLICIU. TORTURĂ.
STRĂDANIE s. 1. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, silință, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 2. efort, încercare, osteneală, sforțare, silință, străduință. (Toate ~ lui au fost zadarnice.) 3. asiduitate, insistență, perseverență, rîvnă, sforțare, silință, sîrguință, stăruință, străduință, zel, (pop.) osîrdie. (~ lui s-a dovedit fructuoasă.) 4. hărnicie, rîvnă, silință, sîrguință, străduință, vrednicie, zel, (pop.) sîrg, (înv.) activitate, diligență. (E de admirat ~ lui.)
CARPENT TUA POMA NEPOTES (lat.) roadele (strădaniile) tale le vor culege nepoții – Vergiliu, „Bucolica”, IX, 50. Trebuie să trudești gândindu-te la cei ce vor veni după tine.

strădanie dex

Intrare: strădanie
strădanie substantiv feminin
  • silabisire: -ni-e