Dicționare ale limbii române

2 intrări

48 definiții pentru strâmba

STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus).
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ◊ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs. (Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, gesturile, vorbele cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb.
STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p. ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. În mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (=strabus).
STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva să nu mai fie drept, a da o poziție strâmbă; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. ◊ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-și strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a ține capul sau gâtul într-o poziție forțată, sucită, pentru a putea privi într-o anumită direcție. 3. Refl. și tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la față) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispreț, de nemulțumire etc. ♦ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare poftă, a se prăpădi de râs.(Intranz.) A strâmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul printr-o mișcare caracteristică a feței. ♦ Tranz. A imita în batjocură fizionomia, mimica cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb.
STRÎMB1 adv. (În opoziție cu drept) 1. (Pe lîngă verbe ca «a sta», «a se ține», «a ședea» etc.) Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte. Stătea strîmb în fața oamenilor, cu trupul sucit, stingher în lumina otrăvită a amurgului. DUMITRIU, N. 27. Moșneagul tot strîmb sta, intr-o rînă. SADOVEANU, O. I 336. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strîmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. Ci! Nu-i așa! Să stăm strîmb și să judecăm drept! GANE, N. III 97. Să ședem strîmb și să judecăm drept: oare ce desfătare vînătorească mai deplină... poate fi pe lume decît aceea care o gustă cineva cînd, prin pustiile Bărăganului, căruța în care stă culcat abia înaintează, pe căi fără de urme? ODOBESCU, S. III 15. 2. Într-o parte, pieziș; în neorînduială, dezordonat. Pălăria stă strîmb. ▭ Preotul bătrîn, în odăjdii aruncate în grabă și strîmb pe el, murmura vorbe neînțelese. SADOVEANU, O. VIII 216. ◊ Expr. A rîde (a surîde sau a zîmbi) strîmb = a rîde (a surîde etc.) în silă, forțat, nesincer. Pantelemon stătea între capetele mînioase ridicate spre el și rîdea încurcat, strîmb. DUMITRIU, N. 165. Ei surîd strîmb, stînjenit, și își feresc privirea. id. V. L. 34. Nu m-am supărat, îi zîmbi strîmb Niculăieș. SADOVEANU, P. M. 29. A privi (sau a se uita) strîmb = a se uita urît, dușmănos. A înghiți strîmb v. înghiți (1). A călca strîmb = a aluneca pe o cale greșită, a avea o comportare incorectă. Cînd se auzea despre o fată că a călcat strîmb... mai bine s-ar fi aruncat în fîntînă ori sub roțile trenului. PAS, Z. III 250. 3. Fig. Fals, mincinos, neadevărat. Vrei să-l înveți de copil a se jura strîmb și a nu măsura drept. NEGRUZZI, S. I 298.
STRÎMB2, -Ă, strîmbi, -e, adj. 1. (În opoziție cu drept, despre lucruri) Care prezintă neregularități, abateri de la forma normală; diform. Toate lemnele erau strîmbe. RETEGANUL, P. III 60. De ești tu așa voinic, îndreaptă copacii cei strîmbi, dar nu strîmba încă și pe cei drepți! SBIERA. P. 80. Mititel și strîmb aleargă pe cîmp (Secera). id. ib. 320. Lemnul strîmb focul îl îndreaptă. ♦ (Despre persoane) Încovoiat, gîrbovit, adus de șale. Peste o săptămînâ au venit acasă amîndoi, moș Ioniță mai strîmb din șale și mai încovoiat din spate. PAS, Z. I 200. Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare... Dar mîndra cu șubeica E oablă ca secera! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ♦ (Despre drumuri) Fără aliniere, întortocheat. Umbla acum pe o uliță strîmbă. DUMITRIU, N. 159. 2. Deviat de la poziția (dreaptă) obișnuită; lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. Țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează. EMINESCU, O. I 69. ♦ (Despre persoane sau părți ale corpului) Sucit, strîmbat, deformat. De ținea drumul mai lung, te miră de nu rămînea cu gîtul strîmb de-atîta uitat înapoi. ISPIRESCU, L. 36. Cine joacă și nu strigă Face-i-s-ar gura strîmbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. ◊ Fig. E dezgustat și strîmb de sarcasm. CAMIL PETRESCU, T. II 136. ◊ (Substantivat, rar, în expr.) A-i veni cuiva cu strîmbul = a nu-i veni cuiva la socoteală, a-i displăcea, a nu-i conveni. V-ați boierit și voi, mă! Vă vine cu strîmbul munca! REBREANU, R. II 71. 3. Fig. Nedrept, necinstit, incorect. Apoi socoteala asta e strîmbă, măi oameni! REBREANU, R. II 89. ◊ Fig. Tu vii din lumea strîmbă și din viața posomorîtă a asupririi și a asupriților. PAS, Z. I 7. ◊ (Substantivat) În țara strîmbilor, cel drept umblă cu capul spart. SADOVEANU, P. M. 107. ♦ Făcut pentru a înșela. Am văzut cîrciumari mestecînd vinul cu apă și vînzînd cu cîntare cu două funduri, măcelari și precupeți vînzînd cu cîntare strîmbe, și m-am mîhnit. FILIMON, C. 37.
STRÎMBÁ, strîmb, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie drept, a da o poziție strîmbă, a îndoi, a încovoia, a curba. De ești tu așa de voinic, îndreaptă copacii cei strîmbi, dar nu strîmba încă și pe cei drepți! SBIERA, P. 80. Cum mergea prin codru, dă peste un om care nu făcea alta decît copacii ce erau drepți îi strîmba, iar pe cei strîmbi îi îndrepta. ȘEZ. II 201. 2. Tranz. A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. În grabă atinse pălăria unei cucoane bătrîne și i-o strîmbă pe cap. BASSARABESCU, V. 15. ◊ Expr. A strîmba (cuiva) fălcile = a lovi puternic pe cineva în obraz. Ian auzi-l, mai degrabă i-ai putea strîmba fălcile decît vorba. CREANGĂ, P. 164. A strîmba (cuiva) gîtul = a suci cuiva gîtul, v. suci. Tu să mi-o prinzi, cum ți-i meșteșugul, și să-i strîmbi gîtul oleacă, să se învețe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete. CREANGĂ, P. 267. A-și strîmba gîtul (sau refl.) a i se strîmba cuiva gîtul = a ține capul sau gîtul într-o poziție forțată, sucită (pentru a putea privi într-o anumită direcție). Să nu te doară gîtul strîmbîndu-l într-una după ei. PAS, Z. I 189. Săgeata celui mic se urcă în înaltul cerului. Li se strîmbaseră gîturile uitîndu-se după dînsa. ISPIRESCU, L. 211. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimonosi la față (ca expresie a unui sentiment de durere, nemulțumire, dispreț etc.). (Nae, strîmbîndu-se:) – Mița aici? Nu i-ai spus că nu sînt acasă și că vin tîrziu? CARAGIALE, O. I 198. Ce prost lucru! striga Pandora, scîrbită și strîmbîndu-se. ISPIRESCU, U. 94. ◊ Expr. A se strîmba de rîs = a face haz mare, a se prăpădi de rîs. ◊ Intranz. (Urmat de o determinare restrictivă introdusă prin prep. «din») Cînd strîmbi așa din buze, parcă ești Boțocan. C. PETRESCU, C. V. 116. (Expr.) A strîmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul (față de ceva sau de cineva) printr-o mișcare caracteristică a feței. Gică Elefterescu strîmbase la început din nas, cînd își văzuse casa transformată în dancing intermitent. C. PETRESCU, C. V. 178. Și dînsa strîmbă nițel din nas. Pasămite, îi venise și ei miros de pîrleala pieilor. ISPIRESCU, L. 214. ♦ Tranz. A-și schimonosi, a-și deforma figura. Radu era palid la față. Deodată tresări prin vis și-și strîmbă fața, scîncindu-se într-un plîns uscat, ca un copil ce s-a speriat prin somn. VLAHUȚĂ, O. A. 108. ◊ (Subiectul este gestul, mișcarea care schimonosește) Vasile stătea cu pumnii în obraji, ceea ce îi strîmba trăsăturile și-i schimonosea, gura. DUMITRIU, N. 252. ♦ Tranz. A imita pe cineva în batjocură. Își aducea aminte ce rîs impertinent avea la început, la lecțiile lui, și cum îl strîmba și-i reproducea gesturile, pe cînd el vorbea. VLAHUȚĂ, O. A. III 37. Sașa sărea șchiopătînd și strîmbîndu-mă. NEGRUZZI, S. I 60. ♦ A face mofturi, a se fandosi. Hai, mănîncă, nu te mai strîmba atîta.
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe
strâmbá (a ~) vb., ind. prez. 3 strấmbă
Strấmbă-Lémne s. propriu m.
strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. sg. strâmbă, pl. strâmbe
strâmbá vb., ind. prez. 1 sg. strâmb, 3 sg. și pl. strâmbă
STRÂMB adj. v. contrafăcut, eronat, greșit, inautentic, inexact, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, nedrept, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit.
STRÂMB adj., adv. 1. adj. v. deformat. 2. adj. v. îndoit. 3. adj. curbat, încovoiat, îndoit, întors, răsucit, strâmbat. (Cui ~.) 4. adj. v. îndoit. 5. adj. v. scâlciat. 6. adj. v. povârnit. 7. adj. (prin Transilv.) jimb. (Are picioarele ~.) 8. adj. v. adus. 9. adj. v. urât. 10. adj. v. desfigurat. 11. adv. v. sașiu.
STRÂMB adj., adv. v. fals.
STRÂMB s. v. inechitate, injustiție, nedreptate, neechitate, nejustiție.
STRÂMBÁ vb. 1. v. deforma. 2. v. scâlcia. 3. a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) lăsa, (pop. și fam.) a (se) hâi, (reg.) a (se) șoldi. (Stâlpul de telegraf s-a ~.) 4. (prin Transilv.) a (se) jimba. (I s-au ~ picioarele.) 5. v. încovoia. 6. v. desfigura. 7. v. maimuțări.
STRÂMBÁ vb. v. altera, contraface, deforma, denatura, escamota, falsifica, măslui, mistifica, răstălmăci.
Strâmb ≠ drept, larg
A (se) strâmba ≠ a (se) îndrepta, a (se) lărgi
strîmb (-bă), adj.1. Sucit, pieziș, care nu este drept. – 2. Nedrept, injust. – Mr. strîmbu. Lat. strambus, forma vulgară de la strabus (Cipariu, Arhiv., 209; Diez, I, 402; Tiktin; REW 8281; Pascu, I, 160), cf. it. strambo „cu picioare scurte”, alb. stremp (Philippide, II, 655). – Der. strîmba, vb. (a suci, a îndoi; a imita, a copia, a contraface; refl., a se schimonosi, a face grimase; refl., a se prăpădi de rîs, refl., înv., a insulta); strîmbătate, s. f. (nedreptate, inechitate); strîmbătură, s. f. (obiect sucit; grimasă, schimonoseală); Strîmbă-Lemne, s. m. (personaj fabulos care apare în unele povești).
STRÂMB1 adv. 1) (în opoziție cu drept) Cu deviere de la poziția normală; într-o parte. A merge ~. A crește ~.A sta (sau a ședea) ~ și a judeca drept a se comporta cum se cuvine, indiferent de condiții. A râde (sau a zâmbi, a surâde) ~ a râde (sau a zâmbi, a surâde) forțat. A se uita ~ a privi cu ochii răi. A călca ~ a apuca pe o cale greșită. 2) fig. În mod neadevărat, mincinos. A vorbi ~. /<lat. strambus
STRÂMB2 ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziție cu drept) Care nu este drept; înclinat, lăsat pe o parte. Perete ~.Mărturie ~ă mărturie care nu corespunde adevărului. 2) (despre persoane sau despre părți ale corpului lor) Care are un defect fizic; deformat. Picioare ~e. Gură ~ă. /<lat. strambus
A STRÂMBÁ strâmb 1. tranz. 1) A face să se strâmbe. ◊ ~ (sau a muta) cuiva fălcile a trage cuiva o bătaie zdravănă. 2) (persoane) A imita în batjocură; a lua în râs prin imitare. 2. intranz.: ~ din nas (sau din buze) a-și manifesta nemulțumirea, disprețul sau dezaprobarea printr-o mișcare caracteristică a feței. /Din strâmb
A SE STRÂMBÁ mă strâmb intranz. 1) A pierde forma sau poziția inițială. 2) (despre persoane) A-și schimba expresia normală a feței (în mod voit sau involuntar); a face grimase; a se schimonosi; a se sluți. 3) fig. fam. A avea o comportare pretențioasă; a face mofturi; a se sclifosi; a se fandosi; a se fasoli. /Din strâmb
strâmb a. 1. curb: linie strâmbă; 2. întors la o parte: gură strâmbă; 3. pieziș: căutătură strâmbă; 4. fig. nedrept: judecată strâmbă. [Lat. vulg. STRAMBUS = clasic strabus]. ║ adv. fals: a jură strâmb.
strâmbà v. 1. a face strâmb: a strâmba un lemn; 2. a face grimase (în batjocură sau dispreț): ce te strâmbi la el?
Strâmbă-lemne m. în basme, uriaș năsdrăvan care îndoaie copacii codrilor: Strâmbă-lemne, uragan de vijelie AL.
1) strîmb, -ă adj. (lat pop. strambus, cl. strabus, șpanchĭ, d. vgr. strabós, șpanchĭ, supt infl. luĭ skambos, strîmb; it. strambo, cu picĭoarele strîmbe. V. srabizm). Curb orĭ frînt: picĭoare strîmbe (scălîmbe saŭ haĭtișe), stradă strîmbă. Dislocat: față strîmbă. Așezat pĭeziș: pălărie strîmbă. Fig. Nedrept, injust: maĭ bine o învoĭală strîmbă de cît o judecată dreaptă. Adv. Pălăria stă strîmb, a judeca strîmb.
2) strîmb și -éz v. tr. (d. strîmb 1). Fac strîmb, curbez orĭ scot din pozițiunea bună din ainte: a strîmba un băț. Așez strîmb: un oocoloș de zăpadă ĭ-a strîmbat pălăria. V. refl. Fac schimositurĭ cu fața: copiiĭ se strîmbă uniĭ la alțiĭ, acest actor se prea strîmbă. Mă răstesc: ĭa strîmbă-te la copiĭ ca să se astîmpere!
strîmb adj. v. CONTRAFĂCUT. ERONAT. GREȘIT. INAUTENTIC. INEXACT. INVENTAT. MINCINOS. NĂSCOCIT. NEADEVĂRAT. NEAUTENTIC. NEDREPT. NEÎNTEMEIAT. NEREAL. PLĂSMUIT. SCORNIT.
strîmb adj., adv. v. FALS.
strîmb s. v. INECHITATE. INJUSTIȚIE. NEDREPTATE. NEECHITATE. NEJUSTIȚIE.
STRÎMB adj., adv. 1. adj. deformat, (pop. și fam.) scofîlcit. (Un obiect ~.) 2. adj. curbat, încovoiat, îndoit, răsucit. (Fiare ~.) 3. adj. curbat, încovoiat, îndoit, întors, răsucit, strîmbat. (Cui ~.) 4. adj. îndoit, (pop.) cîrn. (Cuțit ~.) 5. adj. deformat, scîlciat, strîmbat, (pop. și fam.) scălîmb, (Mold.) scrombăit. (Încălțăminte ~.) 6. adj. aplecat, înclinat, lăsat, plecat, povîrnit, prăvălit, (pop. și fam.) hîit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovîi. (O casă ~.) 7. adj. (prin Transilv.) jimb. (Are picioarele ~.) 8. adj. adus, aplecat, cocîrjat, cocoșat, curbat, gîrbov, gîrbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat, strîmbat, sucit. (Cu spatele ~.) 9. adj. diform, hidos, hîd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, urît, (pop. și fam.) bocciu, scălîmb, scălîmbăiat, (reg.) pîcleș, (Mold.) balcîz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (O ființă ~.) 10. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strîmbat, urît, urîțit, (reg.) stropșit, zgîmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ de ură.) 11. adv. chiondorîș, chiorîș, cruciș, încrucișat, sașiu, (pop.) pieziș, șpanchiu, (reg.) ponciș. (Privește, se uită ~.)
strîmba vb. v. ALTERA. CONTRAFACE. DEFORMA. DENATURA. ESCAMOTA. FALSIFICA. MĂSLUI. MISTIFICA. RĂSTĂLMĂCI.
STRÎMBA vb. 1. a (se) deforma, (pop. și fam.) a (se) scofîlci. (Un obiect care s-a ~.) 2. a (se) deforma, a (se) scîlcia, (Mold.) a (se) scrombăi. (Pantofii s-au ~ prin uzură.) 3. a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) lăsa, (pop. și fam.) a (se) hîi, (reg.) a (se) șoldi. (Stîlpul de telegraf s-a ~.) 4. (prin Transilv.) a (se) jimba. (I s-au ~ picioarele.) 5. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) încovoia, a (se) îndoi. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 6. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluți, a (se) urîți, (pop. și fam.) a (se) scălîmbăia, a (se) scofîlci, (pop.) a (se) hîzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.) 7. a se maimuțări, a se poci, a se schimonosi, (rar) a se maimuți, (pop. și fam.) a se scălîmbăia, (reg.) a se zgîmboi. (Nu te mai ~ atîta!)
strâmb, -ă adj. în expr. a băga strâmbe (lb. vorbită) A face afirmații în defavoarea unei persoane, a unei idei etc. ◊ „Enciclopedii franțuzești și englezești «bagă strâmbe» cum că sloganul ar fi o formă de manipulare.” D. 112/95 p. 14
strâmb, -ă, strâmbi, -e, adj. – Curbat, încovoiat, răsucit. ♦ (top.) Strâmba, deal (838 m), la nord de Baia Mare; Strâmbu Băiuț, localitate în Lăpuș; Strâmbu, pârâu, afluent al râului Lăpuș. ♦ (onom.) Strâmb, Strâmbeanu, Strâmbei, Strâmbu, nume de familie (191 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. strambus, formă vulgară de la strabus (Șăineanu; Cipariu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).
a (se) jura strâmb expr. a comite sperjur, a depune mărturie mincinoasă.
a băga strâmbe expr. 1. a șicana (pe cineva). 2. a interveni în defavoarea cuiva.
a călca strâmb expr. 1. a fi necinstit / incorect. 2. a comite infidelități conjugale.
a pune (cuiva) strâmbe expr. a șicana, a face șicane cuiva.
a râde strâmb v. a râde cu jumătate de gură.
a se uita strâmb expr. a se uita urât / cu dușmănie.
a surâde strâmb expr. a surâde în silă / forțat / nesincer.
a ședea strâmb și a judeca drept expr. a recunoaște adevărul, a discuta cu franchețe.
a zâmbi strâmb expr. a zâmbi în silă / forțat / nesincer.
a-i strâmba ghidonul cuiva expr. a lovi (pe cineva); a răni (pe cineva) la cap

Strâmba dex online | sinonim

Strâmba definitie

Intrare: strâmb
strâmb adjectiv
Intrare: strâmba
strâmba verb grupa I conjugarea I