strâmbătură definitie

10 definiții pentru strâmbătură

STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦ Fig. Fandoseală, sclifoseală. 2. (Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. – Strâmba + suf. -ătură.
STRÂMBĂTÚRĂ, strâmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strâmba; grimasă, schimonoseală, schimonositură a feței; strâmbet. ♦ Imitare (în batjocură) a gesturilor, mimicii cuiva. ♦ Fig. Fandoseală, sclifoseală. 2. (Concr.) Obiect strâmb, încovoiat. – Strâmba + suf. -ătură.
STRÎMBĂTÚRĂ, strîmbături, s. f. 1. Faptul de a (se) strîmba; grimasă a feței, schimonoseală (arătînd nemulțumire, dispreț etc.). Mitru nu se mai putea stăpîni. În strîmbătura feței lui se vedea o furie fără margini. CAMIL PETRESCU, O. I 576. Tînărul avu o strîmbătură din nas. SANDU-ALDEA, D. N. 84. Plîngea... în glas mare cu toate suspinele și strîmbăturile unui plîns copilăresc. GANE, N. III 160. ♦ Imitare (în batjocură) a cuiva. Ți-aduci aminte cînd mă rugați voi să vă imit pe profesori la școală... Ei bine... făcea haz cîte o seară întreagă de toate strîmbăturile mele... de poznele mele. CAMIL PETRESCU, T. II 105. ♦ Fandoseală, sclifoseală. (Safir declamînd:) – S-a dus!... a dispărut ca raza răsfățată Și lumea-n lipsa sa îmi pare-acum bălțată! (Nicu, în parte:) – Îmi irită nervele cu strîmbăturile lui. ALECSANDRI, T. 1313. 2. Obiect strîmb, încovoiat. În stejarul cel mare, am pe Făt-Frumos; în salcia cea pletoasă, pe un poet bocitor...; în strîmbătura cea de lemnul-cînelui, un fals patriot. ALECSANDRI, T. I 422. S-a dus Chiriac la luncă... S-aducă mamei o furcă... Și-a șezut o săptămînă Și-a adus o strîmbătură. MARIAN, S. 347. Ce mai nătărău, Bărbățelul meu! Îl mînam într-o pădure Să mi-aducă o furcă bună; El mi-aduce o strîmbătură. BIBICESCU, P. P. 189.
strâmbătúră s. f., g.-d. art. strâmbătúrii; pl. strâmbătúri
strâmbătúră s. f., g.-d. art. strâmbătúrii; pl. strâmbătúri
STRÂMBĂTÚRĂ s. 1. deformare, scâlcietură. (O ~ la încălțăminte.) 2. v. grimasă. 3. v. maimuțăreală.
STRÂMBĂTÚRĂ ~i f. 1) Contractare (voită sau involuntară) care strâmbă fața; grimasă. 2) fig. Cuvânt sau gest care imită în batjocură felul de a fi al cuiva. 3) Obiect strâmb. /a (se) strâmba + suf. ~ătură
strâmbătură f. grimasă.
strîmbătúră f., pl. ĭ. Locu unde un lucru e strîmb: la strîmbătura prunuluĭ. Schimositură a fețeĭ: strîmbăturile copiilor.
STRÎMBĂTU s. 1. deformare, scîlcietură. (O ~ la încălțăminte.) 2. grimasă, schimonoseală, schimonosire, schimonositură, (livr.) rictus, (rar) schimă, strîmbet, (pop. și fam.) scălîmbăială, scălîmbăiere, scălîmbăitură. (O ~ a feței, în semn de nemulțumire.) 3. maimuțăreală, maimuțărie, schimonoseală. (Ce e ~ asta?)

strâmbătură dex

Intrare: strâmbătură
strâmbătură substantiv feminin