Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 508841:

strîmt (-tă), adj. – Îngust, strîns, bine legat. – Var. strîmpt, strimt. Mr., megl., istr. strimt. Lat. *strĭnctus, în loc de strĭctus < strĭngĕre, cu infixul nazal propagat pornind de la tema prezentului (Cihac, I, 267; Pușcariu 1659; Philippide, II, 655; REW 8305), cf. v. it. strinto, ven. strento, logud. istrintu, fr. étreint, alb. streite (Meyer, Alb. St., IV, 109). Pentru forma cu i, cf. Byck-Graur 21. Cf. strînge. Der. strîmta, vb. (a strînge, a îngusta); strîmtaș, s. m. (laț, ochi la hamuri prin care trec șleaurile); strîmtoare, s. f. (îngustime, strîmtime, necaz; loc îngust, defileu, trecătoare, braț de mare); strîmtură, s. f. (înv., defileu, trecătoare; înv., îngrădire); strimteală, s. f. (strîmtoare); strîmtora (var. strîmtori), vb. (a constrînge, a forța, a limita, a restrînge; a lăsa fără bani, a stoarce, a secătui); strîmtoreală, s. f. (jenă financiară, necaz).

strâmt definitie

strâmt dex