stol definitie

21 definiții pentru stol

STOL, stoluri, s. n. 1. Grup (mare) de păsări zburătoare de același fel. 2. Grup (mare) de ființe omenești; pâlc, ceată. ♦ Spec. (Înv.) Coloană de soldați; grosul unei armate. ♦ (Rar) Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. 3. (Reg.) Mănunchi, buchet. – Din ngr. stólos „flotă”.
STOL, stoluri, s. n. 1. Grup (mare) de păsări zburătoare de același fel. 2. Grup (mare) de ființe omenești; pâlc, ceată. ♦ Spec. (Înv.) Coloană de soldați; grosul unei armate. ♦ (Rar) Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. 3. (Reg.) Mănunchi, buchet. – Din ngr. stólos „flotă”.
PIȚIGÓI, pițigoi, s. m. Pasăre mică foarte vioaie, cu pene măslinii-verzui pe spate și galbene-cenușii pe pîntece (Parus major). Paseri mărunte... se chemau de pe vîrfuri de nuielușe mlădioase; erau stigleți cu pete de sînge, pițigoi rotunzi cu pene cenușii și negre, cintezi cu piepturile cărămizii. SADOVEANU, O. III 355. Doar un pui de pițigoi, Într-un vîrf de fag pitic Stă cu penele vulvoi. TOPÎRCEANU, B. 41. Dar să vezi! la socrul mare Zgomote din zori: Pițigoiu-ntr-una sare Steag pe casă șoimul suie Gheunoaia bate cuie Ca s-anine flori. COȘBUC, P. II 35. De se preumbla numai prin codri și prin livezi, mierlele și privighetorile... cintezoii și pițigoii, toți îl întîmpinau peste tot locul cu dulcele lor cîntări. ODOBESCU, S. III 181. ◊ (Termen glumeț la adresa copiilor) A pus farfuria vîrfuită pe mescioara lîngă care era steaua și v-a chemat: veniți încoa, pițigoilor, și mîncați. PAS, Z. I 76. – Compuse: pițigoi-moțat = pasăre cu un moț, cu pene negricioase pe ceafă; trăiește mai ales în pădurile de brad (Parus cristatus); pițigoi-de-stol = pasăre cu capul mic și coada mai lungă decît trupul (Aegithalos caudatus). – Variantă: (regional) țițigoi (MARIAN, O. II 143) s. m.
STOL1 s. n. v. stor.
STOL2, stoluri, s. n. 1. Cîrd (mare) de păsări zburătoare de același fel. Un stol de rațe trecu vîjîind peste livezi spre iazul din vale. SADOVEANU, O. II 74. E liniște. Un stol de grauri se lasă, pieziș, în apropiere. Razele soarelui își scutură, tremurînd, praful de aur în aer. GÎRLEANU, L. 38. Era o zi frumoasă de primăvară; stoluri de rîndunele de curînd sosite zburau neliniștite, gălăgioase; aripioarele lor ascuțite sclipeau în bătaia soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. 371. ◊ (În comparații și metafore) Și păreri de rău trecute Cad pe inima-i trudită, Ca un stol de pasări mute Pe-o grădină părăsită. TOPÎRCEANU, B. 71. Norii vin stoluri Pe-ntinderea largă. COȘBUC, P. I 188. ◊ Fig. Îmi apar icoane din copilărie, stoluri de amintiri vechi nechemate. VLAHUȚĂ, R. P. 43. Un stol de gînduri aspre trecu peste-a lui frunte. EMINESCU, O. I 93. Stoluri, stoluri trec prin minte Dulci iluzii. id. ib. 105. 2. Grup de ființe omenești; pîlc, ceată. Jos, jos în stradă, un stol de copii își zornăie clopoțeii-arginții ai rîsului fraged. DEȘLIU, N. 11. Intrai în ograda unei mari clădiri din coastele unei biserici și un stol de fete între opt și zece ani, în fuga mare, se repeziră înaintea mea. HOGAȘ, M. N. 17. Cu cofița pe-ndelete Vin neveste de la rîu; Și cu poala prinsă-n brîu Vin cîntînd în stoluri fete, De la grîu. COȘBUC, P. I 47. 3. (Învechit) Coloană, șir de soldați, grosul unei armate. Domnind semeț, și tînăr pe roinicele stoluri Căror a mea ființă un semizeu părea. EMINESCU, O. I 91. Stolul oștilor turcești acum se pornise spre țară. BĂLCESCU, O. II 72. 4. Fig. Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. Vîntul toamnei vîjîie și un stol de frunze se abate la fereastră. SADOVEANU, O. I 335. [Era] înconjurat de mezelicuri și de un stol de butelci pline cu vinul cel mai chilimbariu. GANE, N. III 172. Vîntul spulbera fulgii de zăpadă în vîrteje și stoluri. DELAVRANCEA, H. T. 249. 5. (Regional, rar) Mănunchi, buchet. Cu fusta sumeasă-n brîu, În mînă c-un stol de grîu. ȘEZ. VII 22.
STOR, storuri, s. n. Perdea la fereastră (din pînză sau din bețișoare orizontale, paralele și mobile) care se poate coborî și ridica cu ajutorul unui resort sau cu o sfoară trecută prin verigi. Ca să putem dormi, trebuie să lăsăm peste ferestre storurile groase. STANCU, U.R.S.S. 114. Coboară storul la fereastră. CAZIMIR, L. U. 52. Rareori prin storuri o lumină scapă, De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă Și-mi trimite-n față raza ei răsfrîntă. TOPÎRCEANU, B. 77. – Variantă: stol (C. PETRESCU, Î. I 28, D. BOTEZ, P. O. 127) s. n.
stol s. n., pl. stóluri
stol s. n., pl. stóluri
ștol s. n., pl. ștóluri
PIȚIGOI-DE-STÓL s. v. pițigoi-codat.
STOL s. 1. cârd, (reg.) toană, toi, (Olt. și Transilv.) ciopor. (Un ~ de rândunele.) 2. v. ceată.
STOL s. v. coloană.
stol (-luri), s. n.1. (Înv.) Coloană de soldați în ordine de mers sau de bătaie. – 2. Grup de păsări. – 3. Mulțime, grămadă, gloată, partidă. Mgr. στόλος (Roesler 575; Cihac, II, 703; Murnu; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; cf. REW 8276). – Der. stoli, vb. (a reuni, a grupa, a pune în ordine).
stol (-luri), s. n.1. Masă. – 2. Reședință, capitală. – Megl. stol „scaun”. Sl. stolŭ „bază”, din v. germ. stôls (› germ. Stuhl), cf. cr., slov., rus. stol „masă” (Cihac, II, 370). Înv.Der. stoler, s. m. (tîmplar, dulgher), din sl. stolarĭ, rut., rus. stoljar (Tiktin; Conev 76); stolerie, s. f. (tîmplărie); stoleriță s. f. (nevastă de tîmplar); stoliță, s. f. (înv., capitală, reședință), dim sb., rus. stolica; stolnic, s. m. (înv., servitor care se ocupa de masă; înv., băiat la bucătărie; dregător domnesc, șeful bucătărie palatului; din sec. XVIII, titlu onorific de boierie, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan), din sl. stolĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46); stolniceasă, s. f. (nevastă de stolnic); stolnicie, s. f. (slujba de stolnic); stolnicel, s. m. (băiat care servea masa). – Din rom. provine ngr. στόλνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 79).
STOL ~uri n. 1) Mulțime de păsări zburătoare din aceeași specie, adunate împreună. ~ de vrăbii.În ~ uri a) rânduri-rânduri; b) în grămezi. 2) Grup numeros și neorganizat de persoane. 3) fig. Mulțime, grămadă de lucruri de același fel. /<ngr. stólos
ștol, ștoluri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre colții de fier care se fixează iarna la potcoavele cailor pentru ca să nu alunece. 2. fiecare dintre colții de fier care se fixează pe fundul ulucului (jilipului) pentru a micșora viteza de deplasare a buștenilor.
stol n. 1. massă în mișcare: stolul oștirilor turcești BĂLC.; 2. cârd de păsări ce sboară împreună: din zare depărtată răsar’ un stol de corbi EM.; 3. fig. grămadă: stoluri, stoluri trec prin minte dulci iluzii EM. [Gr. bizantin STÓLOS, flotă, termen nautic cu sensul generalizat: mare număr de corăbii, mulțime de lucruri sau de ființe în mișcare].
stol n., pl. urĭ (mgr. stólos, flotă, vgr. „expedițiune, flotă, trupă”). Vechĭ. Trupă ordonată, coloană: un stol de Leșĭ (Cost. 1, 279). Cîrd mare de păsărĭ zburătoare, de lăcuste (saŭ și de copiĭ, de tinerĭ): un stol de ciorĭ. Organizțiune străjerească pe lîngă o școală, o fabrică ș. a. Serbia. Tufă. V. stolos, poșidic.
pițigoi-de-stol s. v. PIȚIGOI-CODAT.
stol s. v. COLOANĂ.
STOL s. 1. cîrd, (reg.) toană, toi, (Olt. și Transilv.) ciopor. (Un ~ de rîndunele.) 2. bandă, buluc, ceată, cîrd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pîlc, (pop.) crilă, liotă, (reg.) canara, ciurdă, mișină, (Olt. și Transilv.) ciopor, (Olt. și Ban.) clapie, (înv.) cin, tacîm. (Un ~ de copii.)

stol dex

Intrare: stol
stol substantiv neutru
Intrare: ștol
ștol substantiv neutru
Intrare: pițigoi-de-stol
pițigoi-de-stol substantiv masculin