stoicism definitie

10 definiții pentru stoicism

STOICÍSM s. n. 1. Curent filosofic în Grecia și Roma antică, care în domeniul eticii susținea că înțelepții trebuie să se conducă numai după rațiune, renunțând la plăceri și făcând față cu fermitate încercărilor vieții. 2. Tărie, fermitate morală în încercările vieții. [Pr.: sto-i-] – Din fr. stoïcisme.
STOICÍSM s. n. 1. Curent filozofic în Grecia și Roma antică, care conținea elemente materialiste în ceea ce privește problema cunoașterii și care în domeniul eticii susținea că oamenii trebuie să trăiască potrivit rațiunii, să renunțe la pasiuni și la plăceri, să considere virtutea ca singurul bun adevărat și să se dovedescă neclintiți în fața vicisitudinilor vieții. 2. Tărie, fermitate morală în încercările vieții. [Pr.: stoj-] – Din fr. stoïcisme.
STOICÍSM s. n. 1. Curent filozofic raționalist în Grecia antică, care conținea elemente materialiste în problema cunoașterii, dar care în domeniul eticii se menținea pe poziții idealiste, propovăduind supunerea față de soartă, impasibilitatea și renunțarea la bucuriile vieții. 2. Tărie sufletească, fermitate în încercările vieții. Chemai în ajutor tot stoicismul sîngelui meu și, cu zîmbetul în ochi, rămăsei nesimțitor. HOGAȘ, M. N. 23.
stoicísm (sto-i-) s. n.
stoicísm s. n. (sil. sto-i-)
STOICÍSM s.n. 1. Curent filozofic creat de Zenon în sec. IV î.e.n. în Grecia antică, care conținea elemente materialiste în concepția despre natură și în teoria cunoașterii, dar care în domeniul eticii se menținea pe poziții idealiste, propovăduind supunerea față de soartă și considerând drept condiție a fericirii eliberarea de pasiuni și liniștea spiritului. 2. Tărie, fermitate sufletească în fața greutăților vieții. [Pron. sto-i-. / cf. fr. stoïcisme].
STOICÍSM s. n. 1. doctrina școlii stoice. 2. tărie, fermitate sufletească în fața vicisitudinilor vieții. (< fr. stoïcisme)
STOICÍSM n. 1) (în antichitatea greco-romană) Curent filozofic conform căruia omul trebuie să se conducă după rațiune și să înfrunte cu fermitate și curaj toate vicisitudinile vieții. 2) Atitudine plină de bărbăție și curaj; tărie sufletească. [Sil. sto-i-] /<germ. Stoizismus, fr. stoïcisme
stoicism n. doctrină filozofică a lui Zenon care punea fericirea în împlinirea datoriei și în practica virtuții; 2. statornicie, austeritate de moravuri.
*stoicízm n. (d. vgr. stoá, portic, după porticu în care Zenone își ținea cursurile). Filosofia luĭ Zenone. Fig. Tărie sufletească în nenorocire, austeritate: a suferi nenerocirile cu stoicizm. – Stoicizmu e o sistemă de panteizm după care substanța consistă într’un foc subtil care e tot-odată materie și forță. El e celebru maĭ ales pin morala sa, care consideră suveranu bine în sforțarea de a nu asculta de cît de rațiune rămînînd indiferent celor externe: sănătate, durere, avere ș. a.

stoicism dex

Intrare: stoicism
stoicism substantiv neutru
  • silabisire: sto-i-