STOECHIOMÉTRIE s. f. v. stoichiometrie.

STOICHIOMETRÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază raporturile cantitative dintre elemente, în combinații sau în reacții. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoechiometríe s. f.] – Din fr. stoechiométrie.

STOECHIOMETRÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază raporturile cantitative dintre elemente, în combinații sau în reacții. [Pr.: -chi-o-. – Var.: stoichiometríe s. f.] – Din fr. stoechiométrie.

STOICHIOMETRÍE s. f. v. stoechiometrie.

STOICHIOMETRÍE s. f. Parte a chimiei care studiază raporturile cantitative dintre substanțele care se combină între ele sau care intră într-o reacție chimică.

stoichiometríe (stoi-chi-o-me-tri-) s. f., art. stoichiometría, g.-d. stoichiometríi, art. stoichiometríei

stoichiometríe s. f. (sil. stoi-chi-o-, -tri-), art. stoichiometría, g.-d. stoichiometríi, art. stoichiometríei

STOECHIOMETRÍE s.f. v. stechiometrie.

STOICHIOMETRÍE s.f. v. stechiometrie.

STOICHIOMETRÍE s. f. parte a chimiei care se ocupă cu studiul raporturilor cantitative dintre substanțele care intră în compoziția elementelor. (< fr. stoichiométrie)

STOICHIO- (STECHIO-, STOECHIO-) „corp, element”. ◊ gr. stoikheion „element” > fr. stoichio-, stoechio- și stéchio-, it. stechio-, engl. stoichio- și stoechio-, germ. stöchio- > rom. stoichio-, stechio- și stoechio-. □ ~logie (stechiologie, stoechinologie) (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază raporturile dintre volumele și greutățile corpurilor; ~metrie (stechiometrie, stoechiometrie) (v. -metrie1), s. f., parte a chimiei care se ocupă cu studiul raporturilor cantitative dintre substanțele care intră în compoziția elementelor.