stog definitie

13 definiții pentru stog

STOG, stoguri, s. n. Grămadă mare de fân, de snopi de grâu (sau de alte păioase), așezată în formă cilindrică și terminată printr-un vârf conic. – Din sl. stogŭ.
STOG, stoguri, s. n. Grămadă mare de fân, de snopi de grâu (sau de alte păioase), așezată în formă cilindrică și terminată printr-un vârf conic. – Din sl. stogŭ.
STOG, stoguri, s. n. Grămadă mare de fîn, de snopi de grîu etc., clădită în formă cilindrică și terminată printr-un vîrf conic. V. claie, șiră, gireadă. Titu admiră mulțimea de vite, de cai, de păsări... apoi clăile uriașe de paie și de fîn, stogurile de coceni, dar fără entuziasm deosebit, ci numai ca să facă plăcere lui Grigore. REBREANU, R. I 116. Un om se urcă pe vîrful stogului, a clăii sau a șurii (girezii) și începe să arunce snopii jos. PAMFILE, A. R. 203. Moșnegi și oameni tineri Și tinere femei Adună fînu-n stoguri. COȘBUC, P. I 215. ◊ (În metafore și comparații) Un munte învălit se înalță stog în fața noastră. VLAHUȚĂ, O. A. 417. ◊ (Prin exagerare) La răspîntii crește stogul De foi moarte de curînd. TOPÎRCEANU, B. 23. ◊ (Glumeț) Îmi mîncai în pace și neturburat de nimeni și de nimic stogul meu de sarmale. HOGAȘ, DR. II 48.
stog s. n., pl. stóguri
stog s. n., pl. stóguri
STOG s. v. căpiță.
stog (-guri), s. n. – Grămadă de fîn sau de paie. Sl. stogŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 370; Conev 73), cf. bg., sb., cr., slov. stog. – Der. stogoman (var. stogoș(at), Banat stogoșan), adj. (varietate de lînă); stogoșat, adj. (țuguiat).
STOG ~uri n. 1) Grămadă mare și înaltă de snopi, de fân etc. clădită în formă cilindrică cu vârf conic; claie; căpiță. 2) fig. Movilă în care elementele constitutive sunt așezate ordonat unele peste altele; stivă. /<sl. stogu
stog n. claie de grâu sau de fâni: adună fânul în căpiți și le clădește apoi în stoguri AL. [Bulg. STOGŬ]. ║ adv. în formă de stog: un munte se înalță stog în fața noastră.
stog n., pl. urĭ (rus. bg. stog, stog, d. vsl. stogŭ, grămadă; ung. asztag). Nord. Claie de fîn (ultima formă care se dă grămeziŭ de fîn ca să se păstreze).
STOG s. căpiță, claie, porcoi, (pop.) plastă, porcan, (reg.) boaghe, por, porcănaș, porcoiață, porconeață, porculean, porculete, porculeț, porcuț, porșog, porșor, schirdă, (Olt.) clădiș, (Transilv. și Ban.) ploscă, (Transilv.) pup. (Un ~ de fîn.)
stog, stoguri, (stoh), s.n. – (reg.) Claie de paie, snopi de grâu, care se termină cu un vârf conic: „Di pă znop, pă cruce, / Di pă cruce, pă stog” (Bilțiu, 1996: 380). ♦ (top.) Stogu, vârf (1.651 m) situat în Munții Maramureșului (Posea, 1980). Pe vârful Stogul, se află o bornă din granit alb pe care sunt imprimate inițialele: R (România), C (Cehoslovacia) și P (Polonia). – Din vsl. stogŭ „grămadă” (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).
stog, -uri, (stoh), s.n. – Claie de paie, snopi de grâu, care se termină cu un vârf conic: „Di pă znop pă cruce, / Di pă cruce pă stog” (Bilțiu 1996: 380). – Din sl. stogŭ.

stog dex

Intrare: stog
stog substantiv neutru