stobor definitie

15 definiții pentru stobor

STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. 1. S. m. (Înv. și reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. (Înv. și pop.) Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., sb. stobor.
STOBÓR, (1) stobori, s. m., (2) stoboruri, s. n. (Reg.) 1. S. m. Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. 2. S. n. Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din bg., scr. stobor.
STOBÓR, (1) stobori, s. m., și (2) stoboruri, s. n. (Regional) 1. Fiecare din parii sau din scîndurile înguste (cu vîrful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă. Mă uitai printre stobori, Văzui ochii negrișori. MAT. FOLK. 254. 2. Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. A cui sînt aceste curți, De-s așa nalte, minunate, Cu stobor pe dedeparte Și cu altul pe d-aproape? ȘEZ. XIII 113. ◊ Stoborul fîntînii = ghizdul fîntînii. Cînii neîntrerupt să preumblau în giurul stoborului fîntînii. RETEGANUL, P. IV 46.
stobór1 (ulucă) (înv., reg.) s. m., pl. stobóri
stobór2 (gard) (înv., pop.) s. n., pl. stobóruri
stobór (ulucă) s. m., pl. stobóri
stobór (gard) s. n., pl. stobóruri
STOBÓR s. v. cimitir, colac, gard, ghizd, împrejmuire, îngrăditură, margine, ocol, ulucă.
STOBÓR1 s. n. (Olt.) Adunare (3), reuniune. (din zbor2, prin confuzie cu stobor2 = zăplaz, ulucă)
STOBÓR2, stobóruri, s. n. (Trans.) 1. Ulucă, zăplaz. 2. Teren îngrădit cu uluci. (din sl. stoborŭ = coloană)
stobór (stoboruri), s. n.1. Gard, ulucă. – 2. Ulucă, par, scîndură de gard. – Var. stobol. Sl. stoborŭ „coloană” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 369; Conev 80). – Der. stoborî, vb. (a împrejmui cu gard). În Trans.
stobor m. 1. stâlp, sărbătoare băbească a doua zi după un sfânt: Stoborul Blagoveștenilor, Stoborul Sămpietrului (v. aceste nume); 2. par ascuțit; 3. pl. gard din scânduri așezate vertical: îl chemă la stobor. [Slav. STOBORŬ, stâlp].
stobór m. (vsl. stoborŭ, „stîlp, par”, sîrb. „curte, ogradă”, bg. „parmalîc”; rut. stóvbur, „stîlp, par”; ung. szobor, stîlp. Cp. cu steblă). Vest. Par de gard: o vacă legată de un stobor al garduluĭ. Scîndură ascuțită sus întrebuințată la făcut un gard: desprinseră porciĭ niște stoborĭ. (NPl. Ceaur, 153) Pl. Gard, palane, ocol, îngrăditură: îl chemă la stoborĭ. La (saŭ în) stobor, în curtea bisericiĭ, în adunarea de la ușa bisericiĭ: am să-l spuĭ în stobor (Cod); pricinile să (= se) domolea în stoboru bisericiĭ; bătrîniĭ îĭ chema pe prigonitorĭ în fața stoboruluĭ (Gr-N. 35). Stoboru Blagoveșteniiĭ, a doŭa zĭ de Buna Vestire, la 26 Martie (V. blagoveșnic). Stoboru Sîm-Pĭetruluĭ, a doŭa zĭ de Sfîntu Petru (30 Iuniŭ), cînd nu se lucrează „ca să fii ferit de lupi și de alte rele”. Stoboru Sintă-Măriiĭ micĭ, a doŭa zĭ de Sfînta Maria mică (9 Sept.), cînd nu se lucrează „ca să fiĭ ferit de loviturĭ”. – În Bucov. stoból, n., pl. oále, îngrăditură. V. zaplaz.
stobor s. v. CIMITIR. COLAC. GARD. GHIZD. ÎMPREJMUIRE. ÎNGRĂDITURĂ. MARGINE. OCOL. ULUCĂ.
stobór, stobori, (stabor), s.m. – (reg.; înv.) 1. Par. 2. Crengi groase, necioplite sau cioplite cu securea, din care se fac garduri: „Târla este o împrejmuire din stabori, pentru oi, la stână” (AER, 2010: 94; Săcel). – Din sl. staborǔ „stâlp, par, coloană” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER); din bg. stobor (MDA).

stobor dex

Intrare: stobor (ulucă)
stobor ulucă substantiv masculin
Intrare: stobor (gard)
stobor gard substantiv neutru