stindard definitie

13 definiții pentru stindard

STINDÁRD, stindarde, s. n. 1. Steag, drapel. ◊ Expr. A ridica stindardul revoltei (sau luptei etc.) = a porni, a declanșa o revoltă (sau o luptă etc.). 2. Fig. Tabără, front. ♦ Simbol de luptă, de înfrățire. – Din it. stendardo.
STINDÁRD, stindarde, s. n. 1. Steag, drapel. ◊ Expr. A ridica stindardul revoltei (sau luptei etc.) = a porni, a declanșa o revoltă (sau o luptă etc.). 2. Fig. Tabără, front. ♦ Simbol de luptă, de înfrățire. – Din it. stendardo.
STINDÁRD, stindarde, s. n. (Astăzi rar) 1. Steag, drapel. Rănit, scapă din mîini stindardul. CARAGIALE, O. III 17. Și stindardul țării el înfășurînd, Către sîn îl strînge înapoi cătînd. BOLINTINEANU, O. 35. Poporul să m-aclame, poporul să m-admire Și oștile să-nchine Stindarde-n fața mea. ALECSANDRI, T. II 126. ◊ Expr. A ridica stindardul revoltei = a porni, a declanșa o revoltă. N-ar fi cutezat să ia parte intr-o mișcare ce ar fi ridicat stindardul revoltei. GHICA, A. 687. 2. Fig. Tabără, front. Nu este amărăciune mai mare decît a dezertorului ce vede triumfînd stindardul ce a părăsit. BOLLIAC, O. 262. ♦ Simbol de luptă, de înfrățire. Marxismul a devenit stindardul de luptă și călăuză a proletariatului din toată lumea. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 338, 1/1.
stindárd s. n., pl. stindárde
stindárd s. n., pl. stindárde
STINDÁRD s. drapel, steag, (livr. și poetic) flamură, (rar) bandieră, (înv. și reg.) banderiu, prapur. (~ul unei țări.)
STINDÁRD s.n. 1. Steag de război; drapel. 2. (Fig.) Tabără, front. ♦ (Fig.) Simbol de luptă, de înfrățire. 3. (Bot.) Porțiune din corola leguminoaselor alcătuită din corola cea mai mare. [Pl. -de, -duri. [< it. stendardo].
STINDÁRD s. n. 1. steag de război; drapel. 2. (fig.) tabără, front. ◊ (fig.) simbol de luptă, de înfrățire. 3. porțiune din corola leguminoaselor alcătuită din corola cea mai mare. (< it. stendardo)
stindárd (-de), s. n. – Drapel, steag. It. stendardo.
STINDÁRD ~e n. 1) înv. Piesă de stofă atașată la un suport, purtând culorile, emblemele unei națiuni, ale unui stat, ale unei unități militare sau ale unei organizații, servind ca semn distinctiv al acestora; steag; flamură; drapel. 2) fig. Simbol de luptă, de adeziune, de solidaritate, de înfrățire. ◊ A ridica ~ul luptei a porni la luptă. /<it. stendardo
stindard n. 1. steag de răsboiu; 2. fig. semn de raliare.
*stindard n., pl. e (it. stendardo, d. sténdere, a întinde; fr. étendard, d. étendre, a întinde; germ. standarte, rus. štandárt). Sec. 19. Steag, drapel. – La N. Cost. 2,62 (după Rușĭ) standart, pl. e, steag de cavalerie: puștĭ, steagurĭ, standarte și alte lucrurĭ ale oștiĭ.
STINDARD s. drapel, steag, (livr. și poetic) flamură, (rar) bandieră, (înv. și reg.) banderiu, prapur. (~ unei țări.)

stindard dex

Intrare: stindard (pl. -e)
stindard pl. -e substantiv neutru
Intrare: stindard (pl. -uri)
stindard pl. -uri