Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru stelă

STÉLĂ, stele, s. f. (În Antichitate) Mic monument comemorativ sau funerar, în formă de coloană sau de pilastru, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră și purtând de obicei inscripții sau sculpturi. – Din fr. stèle.
STÉLĂ, stele, s. f. Mic monument cu caracter comemorativ, în formă de coloană sau de pilastru, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră și purtând de obicei inscripții sau sculpturi, specific antichității. – Din fr. stèle.
STÉLĂ, stele, s. f. Mic monument format dintr-un singur bloc de piatră și purtînd de obicei inscripții sau sculpturi. Stelă funerară. ▭ Tot din Rusănești este și frumoasa stelă cu doi lei culcați pe frontonul ei. ODOBESCU, S. II 415.
stélă s. f., g.-d. art. stélei; pl. stéle
stélă s. f., g.-d. art. stélei; pl. stéle
REGINA-STÉLELOR s. v. vega.
STÉLĂ s.f. Monument în formă de coloană sau de obelisc, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră, care poartă de obicei o inscripție. ♦ Colonetă având deasupra un obiect decorativ, o statuetă etc. [< fr. stèle, cf. gr. stele – coloană].
STÉLĂ s. f. 1. monument funerar, coloană sau obelisc, dintr-un singur bloc de piatră, care poartă de obicei o inscripție. 2. colonetă având deasupra un obiect decorativ, o statuetă etc. (< lat. stela, fr. stèle)
STÉLĂ ~e f. Monument comemorativ, în formă de mică coloană sau pilastru, construit dintr-un bloc monolit de piatră, de obicei cu sculpturi în relief. /<lat. stella, fr. stéle
stelă f. coloană fără capitel, acoperită cu o inscripțiune: stelă funerară.
*stélă f., pl. e (lat. stela și stele, d. vgr. stéle). Monolit (în formă de coloană întreagă saŭ frîntă) destinat să poarte o inscriptiune, maĭ ales funerară, la vechiĭ Grecĭ și Egiptenĭ.
-STEL (-STELĂ) „columnă, cilindru central”. ◊ gr. stele „coloană, columnă” > fr. -stèle, engl. id., germ. id. > rom. -stel și -stelă.
-STELĂ, v. -STEL.

stelă definitie

stelă dex

Intrare: stelă (suf.)
stelă suf.
Intrare: stelă (subst.)
stelă subst. substantiv feminin