stei definitie

2 intrări

11 definiții pentru stei

STEI, steiuri, s. n. Colț (ascuțit) de stâncă. ♦ (Rar) Bolovan de piatră, de sare etc. – Cf. sb. stenje.
STEI, steiuri, s. n. Colț (ascuțit) de stâncă. ♦ (Rar) Bolovan de piatră, de sare etc. – Cf. scr. stenje.
STEI, steiuri, s. n. (Uneori determinat prin «de stîncă», «de piatră») Colț de stîncă, stîncă ascuțită. Colo sus, la Toroioagă, Numai piatră și zănoagă Și steiuri de stîncă seacă... DEȘLIU, M. 5. Să fi căzut?... Cătălin?... El, care sărea din stei în stei, care urca muchia ca o capră sălbatică? DELAVRANCEA, O. II 120. Mai cățărîndu-se din stei în stei, mai de-a bușele... se urcă deasupra muntelui. ISPIRESCU, L. 195. ◊ Fig. Prea-nțeleptul de trei zile, în extazul lui... Era stei de nemișcare și cu ochii în pămint. MACEDONSKI, O. I 100. ♦ Fîșie de pămînt pietros. Tatăl tău cu plugul ară steiul, zgîrie pămîntul lui puțin. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 167-168, 9/1. ♦ (Rar) Bucată, bolovan mare de piatră, de sare etc. [Fața lacului] sta linsă, limpede, înghețată, ca un stei de sare străvezie. GALACTION, O. I 44. [Aias] Scutul lui Ector a spart cu steiul cît piatra de moară. MURNU, I. 143. – Pl. și: (m.) stei (ISPIRESCU, M. V. 47).
stei s. n., pl. stéiuri
stei s. n., pl. stéiuri
stéi (-ie), adj. – Breaz, cu pată albă în frunte. Origine incertă. Ar putea fi un lat. *stēlleius (Diculescu 176) sau *stēlleus (Graur, GS, VI, 335). Mai probabil direct de la stea, chiar dacă Tiktin găsește der. surprinzătoare; trebuie să se pornească de la stei, pl. lui *stel, cu suf. dim.
STEI ~uri n. 1) Stâncă ascuțită. 2) Bucată compactă dintr-o materie oarecare (de piatră, de sare etc.). [Monosilabic] /Orig. nec.
steiu n. stană: cățărânduse din steiu în steiu ISP. [Origină necunoscută].
1) steĭ n., pl. urĭ (sîrb. stenje, stena, stîncă, vsl. stĭena. V. stan, stîncă). Vest. Stîncă: cățărîndu-se din steĭ în steĭ (Isp.), pe steĭurĭ de cremene (CL. 1912, 1202), un bolovan dintr’un steĭ (Univ. 19 Ian. 1916, coresp. T. Jiuluĭ).
2) steĭ n., pl. urĭ (poate d. stea: stea în frunte = steĭ!). Munt. Pată de păr alb în frunte la caĭ. V. bălțat și țintat.
STEI subst. 1. Steia, țig. (16 B II 16) și Steia b. (17 B I 432, II 180). Cf. blg. Steja < Stefan (etim. Weigand). 2. Steaiotă t., suf. -olă indica un antroponim.

stei dex

Intrare: stei
stei substantiv neutru
Intrare: Stei
Stei