steblă definitie

11 definiții pentru steblă

STÉBLĂ, steble, s. f. (Pop.) Tulpină; lujer; ramură. ♦ Mănunchi. – Din sl. stĭblĭ.
STÉBLĂ, steble, s. f. (Pop.) Tulpină; lujer; ramură. ♦ Mănunchi. – Din sl. stĭblĭ.
STÉBLĂ, steble, s. f. Tulpină, lujer. Dinaintea cerdacului stăreției se mai înșirau cîteva cîrciumărese cu stebla înaltă și florile ruginii. SADOVEANU, P. M. 58. În locul unde căzură aceste scîntei, răsări îndată două steble de busuioc. ISPIRESCU, L. 65. Rupeți fir De calomfir Și-o steblă de busuioc. TEODORESCU, P. P. 16. ♦ Mănunchi; smoc. Popa... cu o cruce în mînă și cu o steblă de busuioc într-alta, umblă cu botezul, din casă in casă. STANCU, D. 32. Dar Ioviță ce făcea? O steblă de flori cerea. PĂSCULESCU, L. P. 262. Își vedea ibovnica Cum o bătea maică-sa... Cu steblă de busuioc Peste subțirel mijloc. TEODORESCU, P. P. 321. – Variantă: stémblă (ȘEZ. II 95) s. f.
stéblă (pop.) (ste-blă) s. f., g.-d. art. stéblei; pl. stéble
stéblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. stéblei; pl. stéble
STÉBLĂ s. v. buchet, mănunchi, trunchi, tulpină.
stéblă (-le), s. f.1. Lujer. – 2. Ramură. – 3. Mănunchi. Sl. stĭblije, stĭblo (Cihac, II, 365; Conev 50; Pușcariu, Dacor., VIII, 113).
STÉBLĂ ~e f. pop. 1) Tulpină de plantă erbacee. 2) Ramură a acestei tulpini. 3) (despre flori, iarbă, fân etc.) Cantitate de fire câte se pot apuca într-o mână; mănunchi. /<sl. stibli, stebli
steblă f. mănunchiu: steble de busuioc ISP. [Slav. STĬBLO, cotor].
stéblă f., pl. e (bg. steblo, vsl. stĭblo, cotor. Cp. cu stobor și ștevie). Vechĭ (Ps. S. Cor.). Paĭ. Azĭ. Vest. Est. Mănuchĭ, smoc, chită, buchet: o steblă de busuĭoc (Cod. M. N. 1,87, și ChN. I, 121). – Și șteblă. În Btș. steablă, pl. steble și stiblă.
steblă s. v. BUCHET. MĂNUNCHI. TRUNCHI. TULPINĂ.

steblă dex

Intrare: steblă
steblă substantiv feminin
  • silabisire: -blă