steaua dimineții definitie

48 definiții pentru steaua dimineții

STEA, stele, s. f. I. 1. Corp ceresc cu lumină proprie, format dintr-o masă de gaze aflată la o temperatură foarte ridicată; (sens curent) orice corp ceresc (cu excepția Lunii) care strălucește noaptea pe bolta cerească. ◊ Steaua dimineții = Luceafărul-de-dimineață. Stea cu coadă = cometă. Stea căzătoare = meteor (2). ◊ Expr. A vedea stele verzi, se spune când cineva primește o lovitură puternică. A crede în steaua sa = a crede într-o soartă mai bună, a fi optimist. A se naște sub o stea norocoasă (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). ♦ (Astron.; în sintagmele) Stea hiperdensă = stea cu densitate infinit mai mare decât a celor considerate normale pe Pământ. Stea neutronică = stea de dimensiuni foarte mici, hiperdensă, al cărei nucleu este constituit dintr-un amestec de neutroni, protoni și alte particule grele. ♦ Stea călăuzitoare = idee, concepție de bază care îndrumează o acțiune, după care se orientează o activitate. ♦ Epitet dat femeii iubite. 2. Fig. Artistă celebră de cinematograf, de teatru, de operă etc.; vedetă. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. care are o formă asemănătoare cu aceea prin care este reprezentată în mod convențional o stea (I 1). ◊ (Ieșit din uz) Steaua Republicii Socialiste România = ordin care se conferea persoanelor cu merite deosebite în domeniul social, politic, economic. ♦ Spec. Obiect simbolizând o stea (I 1), alcătuit dintr-un disc făcut din lemn, carton etc. cu numeroase colțuri, fixat într-o coadă de lemn și frumos împodobit, cu care umblă colindătorii cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. ◊ Cântec de stea = colind special pe care îl cântă copiii care umblă cu obiectul definit mai sus. ♦ (Tehn.) Steaua roții = parte a unei roți, între bandaj și fus. ♦ (Tipogr.) Asterisc, steluță. ♦ Pată albă de păr pe fruntea unui animal. ◊ Expr. A fi cu stea în frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decât alții. 2. Rotocol mic de grăsime care se vede plutind pe mâncare sau pe laptele fierbinte. III. Compuse: steaua-pământului = ciupercă de pământ de culoare brună, având forma unei sfere înconjurate la bază de mai multe fâșii dispuse radial (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) brațe în direcție radială (Asteroidea); (și la sg.) animal din această clasă; asterie. [Var.: (pop.) steáuă s. f.] – Lat. stella.
STEÁUĂ s. f. v. stea.
STEA, stele, s. f. I. 1. Corp ceresc cu lumină proprie, format dintr-o masă de gaze aflată la o temperatură foarte ridicată; (sens curent) orice corp ceresc (cu excepția Lunii) care strălucește noaptea pe bolta cerească. ◊ Steaua dimineții = luceafărul de dimineață. Stea cu coadă = cometă. Stea căzătoare = meteor (2). ◊ Expr. A vedea stele verzi, se spune când cineva primește o lovitură puternică. A crede în steaua sa = a crede într-o soartă mai bună, a fi optimist. A se naște sub o stea norocoasă (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). ♦ (Astron.; în sintagmele) Stea hiperdensă = stea cu densitate infinit mai mare decât a celor considerate normale pe Pământ. Stea neutronică = stea de dimensiuni foarte mici, hiperdensă, al cărei nucleu este constituit dintr-un amestec de neutroni, protoni și alte particule grele. ♦ Stea călăuzitoare = idee, concepție de bază care îndrumează o acțiune, după care se orientează o activitate. ♦ Epitet dat femeii iubite. 2. Fig. Artistă celebră de cinematograf, de teatru, de operă etc.; vedetă. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. care are o formă asemănătoare cu aceea prin care este reprezentată în mod convențional o stea (I 1). ◊ (Ieșit din uz) Steaua Republicii Socialiste România = ordin care se conferea persoanelor cu merite deosebite în domeniul social, politic, economic. ♦ Spec. Obiect simbolizând o stea (I 1), alcătuit dintr-un disc făcut din lemn, carton etc. cu numeroase colțuri, fixat într-o coadă de lemn și frumos împodobit, cu care umblă colindătorii cu ocazia sărbătorilor Crăciunului. ◊ Cântec de stea = colind special pe care îl cântă copiii care umblă cu obiectul definit mai sus. ♦ (Tehn.) Steaua roții = parte a unei roți, între bandaj și fus. ♦ (Tipogr.) Asterisc, steluță. ♦ Pată albă de păr pe fruntea unui animal. ◊ Expr. A fi cu stea în frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decât alții. 2. Rotocol mic de grăsime care se vede plutind pe mâncare sau pe laptele fierbinte. III. Compuse: steaua-pământului = ciupercă de pământ de culoare brună, având forma unei sfere înconjurate la bază de mai multe fâșii dispuse radial (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) brațe în direcție radială (Asterias); (și la sg.) animal din această clasă; asterie. [Var.: (pop.) steáuă s. f.] – Lat. stella.
STEÁUĂ s. f. v. stea.
STEA, stele, s. f. I. 1. Corp ceresc care luminează prin emisiune proprie, fiind alcătuit dintr-o masă care are o temperatură foarte înaltă; (sens curent) orice corp ceresc (cu excepția lunii) care strălucește noaptea pe bolta cerească. Stele mari ardeau sus: păreau niște crini de aur pe o apă albastră, SADOVEANU, O. III 157. Printre, crengi scînteie stele, Farmec dînd cărării strîmte. EMINESCU, O. I 209. Ceriu-i mare, stele-s multe, Și mai mari și mai mărunte. JARNIC-BÎRSEANU, D. 100. ◊ (în metafore și comparații) Din covorul închis al foilor, florile de apă răsăreau ca niște stele de argint. SANDU-ALDEA, U. P. 105. Șterge-ți ochii, blondă Martă... ochii-ți negri. două stele, Mari, profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin. EMINESCU, O. IV 37. ◊ Steaua polară v. polar. Steaua dimineții = luceafărul de dimineață. Nu se mai văd ceasurile la foișorul de foc; lumina de-ndărătul cadranului s-a stins; dar mai sus de foișor arde clipind în cadență steaua dimineții – se face ziuă. CARAGIALE, O. II 16. Steaua ciobanului v. cioban. Stea cu coadă = cometă. Multe buburuze sînt pe boltă. Toate numai aur și argint!... însă dintr-un haos lăturalnic Iese... Cu-un surîs pe buze cam șăgalnic, Și mișcînd, încet, o stea cu coadă. BENIUC, V.66. Stea comată v. comat. Stea căzătoare v. căzător.Expr. Cîte-n lună și-n stele v. lună. A vedea stele verzi, se spune cînd cineva primește o lovitură puternică. Tata uita să-și plece capul cînd intra, astfel că se izbea de pragul de sus, de vedea stele verzi. PAS, Z. I 42. ♦ (Determinat prin «roșie») Simbol al revoluției proletare, al socialismului. Am vrut să-ți spun că au cîntat cocoșii: Că s-au ivit pe ceruri semne roșii. Și-n noapte steaua roșie răsare, Deasupra, peste lumi, peste popoare. TULBURE, V.R. 15. Soarele negru în ocean se stingea Și peste China, Dinspre Mongolia se ridica Stea roșie crescînd lumina. BOUREANU, S.P. 10. ♦ (în expr.) Stea călăuzitoare = idee, concepție de bază, care îndrumă o acțiune, care dă direcția într-o activitate oarecare. Legătura indisolubilă între teorie și practică constituie steaua călăuzitoare a marxism-leninismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 11/2. ♦ (în legătură cu superstiția că viața oamenilor este influențată de stele) Hyperion, ce din genuni Răsai. Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni?... Ei doar-au stele cu noroc Și prigoniri de soarte, Noi nu avem nici timp, nici loc, Și nu cunoaștem moarte. EMINESCU, O. I 177. ◊ Expr. A crede în steaua sa = a crede că îi va merge bine; a fi optimist. A-i apune (cuiva) steaua v. apune. A se naște sub o stea norocoasă (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Muncească-se cît o vrea Cel născut supt steaua rea, în zadar se va sili Ce-o dori a dobîndi. VĂCĂRESCU, P. 403. (Exprimînd o amenințare sau un sentiment de compătimire) Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.), vai de capul meu (sau al tău etc.). Să se cumințească... Să iasă la muncă așa cum e datina și legea. Altfel or s-o pață, vai de steaua lor! SADOVEANU, M.C. 199. De te-a împinge păcatul să mai vii o dată, vai de steaua ta are să fie. CREANGĂ, P. 195. A citi în (sau la) stele v. citi. ♦ Epitet dat femeii iubite. Iubita mea, stea blîndă, pierdută-n depărtări, Tu mă abați din calea pustiilor cărări. PĂUN-PINCIO, P. 82. Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie. Stea dulce și iubită a sufletului meu! ALECSANDRI, P. A. 62. 2. Fig. (Astăzi rar) Artistă celebră (de cinematograf, de teatru); vedetă. În scurt timp Evantia fu proclamată steaua localului de noapte. BART, E. 359. II. 1. Obiect, desen avînd o formă asemănătoare cu aceea prin care reprezentăm, în mod convențional, aștrii (cu excepția soarelui și a lunii): a) obiect confecționat din lemn, din carton etc. și împodobit în diferite feluri, cu care umblă copiii la colindat, de crăciun. Cîțiva copii mai săraci Au izbutit să-nfiripe o stea de hîrtie. BENIUC, V 39. Cine primește Steaua frumoasă Și luminoasă, Cu colțuri multe Și mărunte? TEODORESCU P. P. 100. ◊ Cîntec de stea = colindă. ◊ Expr. A umbla cu steaua = a colinda; b) (în expr.) Steaua Republicii = numele unei decorații din Republica Populară Romînă; c) (Tehn.; în expr.) steaua roții = partea unei roți, dintre bandaj și fus; d) (Tipogr.) asterisc, steluță; e) pată albă pe fruntea unui cal. (Poetic) Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur; Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur. ALECSANDRI, P. A. 115. ◊ Expr. (Despre oameni) A fi eu stea (rar cu steaua) în frunte = a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decît alții. Nu căuta că-s mic, dar trebile care ți le-oi face eu nu le-a face altul, macar să fie cu stea în frunte. CREANGĂ, P. 152. Nu spera cînd vezi mișeii La izbîndă făcînd punte, Te-or întrece nătărăii, De ai fi cu stea în frunte. EMINESCU, O. I 196. Cuconașii din Ieș nici nu catadicsesc să se uite la bietele copile, parcă ei sînt cu steaua în frunte, ALECSANDRI, T. I 137. 2. (Rar) Picătură de grăsime care plutește pe supa sau pe laptele fierbinte; ochi. Masa începu a să așterne... Era zupă grasă cu stele, care parcă sclipeau. RETEGANUL, P. I 63. III. Compuse: Steaua-pămîntului = ciupercă de pămînt, de culoare brună, în forma unei sfere înconjurate la bază de mai multe fîșii dispuse radiar (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = animal cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci brațe în direcție radiară; trăiește aproape în toate mările de pe glob și se hrănește cu moluște, viermi și crustacee; asterie. Copii, coborînd în cîrduri, îi întreabă din depărtare dacă au prins raci, crabi și stele-de-mare. DELAVRANCEA, S. 65.
Roáta-Stélelor (pop.) s. propriu f., g.-d. Róții-Stélelor
stea s. f., art. steáua, g.-d. art. stélei; pl. stéle, art. stélele
!stea-de-máre (animal) s. f., g.-d. art. stélei-de-máre; pl. stéle-de-máre
Steáua Poláră s. propriu f., g.-d. Stélei Poláre
!steáua-pămấntului (ciupercă) s. f. art., g.-d. art. stélei-pămấntului
Roáta-Stélelor s. pr. f.
stea s. f., art. steáua, g.-d. art. stélei; pl. stéle
stea-de-máre s. f.
Steáua Poláră s. pr. f.
steáua-pământului s. f.
REGINA-STÉLELOR s. v. vega.
ROATA-STÉLELOR s. v. coroana-boreală.
STEA s. 1. (ASTRON.) stea căzătoare = meteor, (înv.) arătare; stea căzătoare foarte strălucitoare = bolid; stea cu coadă = cometă, (pop.) stea comată, stea cu coamă; steaua polara = (pop.) steaua ciobanului, (reg.) împăratul (art.), steajerul (art.), stâlpul (art.), candela-cerului. 2. (ZOOL.) stea-de-mare (Asteroidea) = asteridă, asterie. (~ este un echinoderm.) 3. (PICT.) steaua culori = cerc cromatic. 4. v. asterisc. 5. țintă. (Cal cu ~ în frunte.)
STEA s. v. cornaci, destin, divă, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, star, ursită, vedetă, zodie.
STEA COMÁTĂ s. v. cometă, stea cu coadă.
STEAUA DIMINÉȚII s. v. luceafărul de dimineață.
STEAUA-FÉTEI s. v. steluță.
STEAUA-PÓRCULUI s. v. aldebaran.
steá (-éle), s. f.1. Astru. – 2. Soartă, destin, ursită. – 3. Obiect de hîrtie cu formă de astru (1), frumos împodobit, care se folosește în obiceiurile folclorice de Crăciun și care simbolizează steaua magilor. – 4. Asterisc. – 5. (Înv.) Pistrui. – 6. Paste făinoase. – 7. Pată albă în păr. – 8. Actor sau actriță celebră. – 9. Plantă (Trapa natans). – 10. (Arg.) Furt. – Var. înv. steală. Mr. steao, megl. steuă, istr. stęwu. Lat. stēlla (Pușcariu 1641; REW 8242), cf. vegl. stala, it. stella, prov., cat. estela, fr. étoile, sp. estrella; pentru fonetism cf. Densusianu, Studii de filologie română, I, (1898) și Fr. Schürr, Mitt. Wien, 43-54. Der. stelar, s. m. (colindător); steli, vb. (a fulgera); steliță (var. stelișoară), s. f. (plantă, Aster amollus); stelesc, adj. (stelar); stelos, adj. (cu stele; sclipitor); steluță, s. f. (stea mică, asterisc; pastă făinoasă; obiect de cult cu care se acoperă anafura; plante, Stellaria nemorum, S. graminea, Erigeron acris, E. canadiense, E. alpinus, E. racemosus); înstela, vb. (a se acopri cu stele). – Cf. stei.
STEA stéle f. 1) Corp ceresc, cu lumină proprie, care poate fi văzut noaptea sub forma unui punct luminos; astru. ◊ ~ua dimineții luceafărul de dimineață. ~ cu coadă cometă. A vedea stele verzi se spune când cineva a fost lovit (sau s-a lovit) foarte tare. A crede în ~ua sa a) a crede în menirea, în vocația sa; b) a fi optimist. ~ călăuzitoare concepție care îndrumează o activitate. Vai de ~ua mea (a ta, a lui etc.) vai de mine (de tine, de el etc.). A se naște sub o ~ norocoasă (sau rea) a avea o soartă bună (sau rea). A sta cu dinții la stele a nu avea ce mânca. 2) Obiect sau desen având formă asemănătoare cu acest corp ceresc. ~ cu cinci colțuri.A umbla cu ~ua a umbla cu colinda, purtând un obiect în formă de stea, împodobit cu hârtie de diferite culori. ~-de-mare animal marin având cinci brațe radiare; asterie. ~ua-pământului ciupercă de pământ, de culoare brună, la baza căreia se află mai multe fâșii dispuse radiar. 3) fig. Artist vestit (în special de cinema); vedetă. 4) Pată albă pe fruntea unor animale (mai ales a cailor); țintă. ◊ A fi cu ~ în frunte a se crede superior altora. 5) la pl. Pete rotunde de grăsime sau unsoare pe suprafața unui lichid. [Art. steaua; G.-D. stelei; Monosilabic] /<lat. stella
stea f. 1. nume dat tuturor astrelor, afară de soarele si luna: stelele sunt tot atâția sori cari ne par așa de mici din cauza imensei lor depărtări; 2. destin, pretinsă influență a stelelor: poporul crede că tot omul are câte o stea de care e tainic legată soarta lui; întunecarea stelei amenință o primejdie, iar căderea ei prevestește peirea: e născut sub o stea fericită, a căuta la stele; a cădea steaua, a fi rău de cineva, a muri; cu stea în frunte, predestinat, favorit al norocului: împărați cu steaua în frunte AL.; 3. pată albă pe fruntea calului; a vedea stele verzi (înaintea ochilor), a nu vedea de amețeală; 4. asterisc; 5. stea mare de hârtie poleită și luminată pe dinăuntru cu care copiii de școală, în cete de câte trei, umblă în sărbătorile Crăciunului din casă în casă, rostind cântece de stea sau colinde; 6. insigniu de decorațiune: Steaua României a fost înființată la 1877 (spre a recompensa servicii civile și militare făcute Statului român) și numără 5 clase (500 cavaleri, 300 ofițeri, 120 comandanți, 60 mari-ofițeri și 20 mari-cruci). [Lat. STELLA].
stea f., pl. ele (lat. stêlla, stea, dim. d. *stera, de unde s’a făcut *stérula, *steria stella; scr. star, germ. stern, engl. star, vgr. astér și ástron; it. stella, pv. esteta, fr. etoile, sp. pg. estrelta. V. astru). Corp ceresc care strălucește noaptea pin lumina sa proprie (diferit de soare și lună): Sirius e una din cele maĭ strălucitoare stele, stelele marĭ se numesc „luceferĭ”. Fig. Influență atribuită altă-dată stelelor asupra soarteĭ omuluĭ: a fi născut supt o stea fericită. Soartă fericită, noroc: campania din Rusia făcu să apuĭe steaŭa luĭ Napoleon. Persoană distinsă, maĭ ales în teatru (și maĭ ales actriță celebră): o stea a Opereĭ din Paris. Obĭect care are forma saŭ strălucirea uneĭ stele (de ex., o decorațiune): cu peptu plin de stele (O însemnată decorațiune românească e Steaŭa Româniiĭ, înființată la 1877 p. a recompensa meritele civile și militare și care cuprinde 5 clase: 500 de cavalerĭ, 300 de ofițerĭ, 120 de comandanțĭ, 60 de marĭ ofițerĭ și 20 de marĭ-crucĭ. V. coroană). Obĭect în formă de stea, cu care băiețiĭ, la Crăciun, umblă din casă în casă și cîntă în onoarea nașteriĭ luĭ Hristos (E un centru compus dintr’un cerc de sită ornat cu un tabloŭ care-l reprezentă pe Hristos născut la iesle. Din acest cerc pornesc 5-8 raze învălite în hîrtie colorată. Capetele și mijlocu acestor raze-s unite cu hîrtie colorată dantelată lipită pe sforĭ. Diametru dintre capetele razelor e de vre-un metru și ceva. Toată asta e sprijinită pe un băț. Cînd băiețiĭ cîntă, o scuturi ca să sune zurgălăiĭ legațĭ de raze și clopotelu atîrnat în cercu siteĭ. Această stea simbolizează cometa care i-a condus pe magiĭ care aŭ venit să se închine luĭ Hristos): a umbla cu steaŭa. Semn tipografic în formă de stea (steluță). A fi cu stea în frunte, a fi ilustru. A căzut o stea, a murit cineva (după credința poporuluĭ, care crede că fie-care om are o stea protectoare). A vedea stele verzĭ, a nu vedea lămurit din cauza uneĭ loviturĭ primite: o palmă de-a văzut stele verzĭ. Stea de mare, asterie, un echinoderm în formă de stea. Steaŭa porculuĭ, fofengher. – Fie-care stea pare a fi centru saŭ soarele uneĭ sisteme planetare: număru stelelor e indefinit. Cînd îs foarte apropiate unele de altele, formează pete albicioase, numite în astronomie nebuloase. Calea lapteluĭ e o imensă nebuloasă. Distanta de la pămînt la stele e incalculabilă; cele mai apropiate întrebuințează 3-4 ani ca să ne trimeată lumina (cu toate că lumina străbate 300,000 de chilometri pe secundă!), iar altele 36,000! Stelele căzătoare îs meteore luminoase care se văd în nopțile senine și care par a fi stele care se desprind de pe cer. Ele-s considerate ca bucățĭ planetare care intră în atmosfera noastră, pe care o străbat în cîte-va secunde și, pin frecarea în atmosferă, se încălzesc și strălucesc. Cînd ele cedează atracțiuniĭ pămîntuluĭ, cad pe pămînt și se numesc aerolite saŭ bolide.
regina-stelelor s. v. VEGA.
roata-stelelor s. v. COROANA-BOREALĂ.
stea s. v. CORNACI. DESTIN. DIVĂ. FATALITATE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. STAR. URSITĂ. VEDETĂ. ZODIE.
STEA s. 1. (ASTRON.) stea căzătoare = meteor, (înv.) arătare; stea căzătoare strălucitoare = bolid; stea cu coadă = cometă, (pop.) stea comată, stea cu coamă; steaua polară = (pop.) steaua ciobanului, (reg.) împăratul (art.), steajerul (art.), stîlpul (art.), candela-cerului. 2. (ZOOL.) stea-de-mare (Asteroidea) = asteridă, asterie. (~ este un echinoderm.) 3. (TIPOGR.) asterisc, steluță. (~ poate trimite la o notă aflată în josul paginii.) 4. țintă. (Cal cu ~ în frunte.)
stea coma s. v. COMETĂ. STEA CU COADĂ.
steaua ciobanului s. v. LUCEAFĂRUL. LUCEAFĂRUL DE SEARĂ. STEAUA POLARĂ. VENUS.
steaua dimineții s. v. LUCEAFĂRUL DE DIMINEAȚĂ.
steaua-fetei s. v. STELUȚĂ.
steaua-porcului s. v. ALDEBARAN.
dansatoáre-steá s. f. Dansatoare de primă clasă ◊ „Partener ireproșabil al acestei «dansatoare-stea», cu care alcătuiește un cuplu fericit, N. F. se distinge prin [...]” Cont. 4 V 62 p. 6 (din dansatoare + stea, după fr. danseuse étoile)
stea-roentgen s. f. (astron.) Stea care emite radiații X ◊ „Oamenii de știință din R.S.S. Azerbaidjană au infirmat opinia potrivit căreia așa-numitele stele-roentgen se sting și dispar după o perioadă de strălucire.” R.l. 4 VII 78 p. 6 [pron. stea rönghen] //din stea + roentgen//
stea-triúnghi s. f., adj. inv. (tehn.) Comutator care permite ca la tensiunea trifazică să se treacă de la legătura în stea la legătura în triunghi ◊ „În fotografie [...] noul tip al comutatorului automat stea-triunghi de 25 A, realizat în întreprindere.” Sc. 26 I 61 p. 1 //din stea + triunghi; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 393//
cântec de stea v. cântec (I,4); colindă.
L’AMOR CHE MOVE IL SOLE E L’ALTRE STELLE (it.) iubirea... mișcă Soarele și celelalte stele – Dante, „Paradisul”, 33, 145. Proslăvirea puterii universale a iubirii.
MACTE, NOVA VIRTUTE, PUER SIC ITUR AD ASTRA (lat.) slavă ție, copile, pentru noua ta faptă de vitejie, așa se ajunge la stele – Vergiliu, „Eneida”, IX, 641. Cuvinte de îmbărbătare pe care Apolo le adresează lui Ascanius, în războiul troienilor cu latinii. P. ext. Îndemn la o acțiune hotărâte, ieșită din comun.
PER ASPERA AD ASTRA (lat.) pe căi anevoioase (se ajunge) la stele – Seneca, „Hercule furens”, 437. V. și Ad augusta per angusta.
REGINA STELELOR, nume popular al stelei Vega din constelația Lira.
stea, stele s. f. 1. Corp ceresc (cu excepția Lunii) care strălucește noaptea pe bolta cerească. ♦ Steaua magilor = steaua care a călăuzit pe cei trei magi (Melchior, Gașpar și Baltazar) până la Betleem, unde s-a născut Iisus. 2. Obiect, desen etc. care are o formă asemănătoare aceleia prin care este reprezentată o stea. ◊ Steaua lui David = simbol grafic al iudaismului, reprezentând o stea cu șase colțuri prin suprapunerea a două triunghiuri echilaterale, care se află în mijlocul drapelului național al Israelului și ca element emblematic folosit la decorarea sinagogilor; scutul lui David. ♦ Obiect simbolizând o stea (1), din lemn, carton etc., cu mai multe colțuri, fixat într-un băț de lemn și frumos împodobit, cu care colindătorii umblă cu ocazia sărbătorilor de Crăciun; ◊ Cântec de stea = colind special pe care îl cântă colindătorii cu obiectul descris mai sus. [Var.: (pop.) steáuă s. f.] – Din lat. stella.
a fi picat din cer / din lună / din nori / din stele expr. 1. a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. 2. a fi rupt de realitatea imediată.
stea albăstrie expr. (iron.) 1. lucrător al Securității. 2. poliția politică comunistă.
stea voioasă expr. (tox.) cocaină.

steaua dimineții dex