stavilă definitie

11 definiții pentru stavilă

STÁVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaș cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. și: stávili] – Din sl. stavilo.
STÁVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaș cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. și: stávili] – Din sl. stavilo.
STÁVILĂ, stavile și stavili, s. f. 1. Construcție mobilă, manevrată manual sau mecanic, servind la reglarea nivelului apelor curgătoare sau pentru a îndrepta în alt făgaș cursul unei ape; fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborîndu-se sau ridicîndu-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. După vreun ceas de drum cotit prin strîmtori și desișuri întunecoase, auzi un vuiet, o gîlgîire de izvoare, ca și cum o stavilă s-ar fi abătut deodată din calea undelor nerăbdătoare. VLAHUȚĂ, R. P. 84. În iaz, la iezătură, S-a arătat spărtură... Morarul... odată se trezește Că apa e mai jos de stavili cu o palmă. DONICI, F. 54. Cînd cunoaște că semănăturile au trebuință de udătură, nu așteaptă întîmplătoarea ploaie, ci închide șanțul de la vale, prin stavila ce fieșcare are și apa, umflîndu-să, să revarsă peste toate semănăturile, și cînd nu mai are trebuință își rîdică stavila. GOLESCU, Î. 118. 2. Piedică (materială), barieră. Tîrînd-o de dîrlogi, cercai a o îndemna să pășească peste stavila nevăzută ce, din senin parcă, se rîdicase în fața ei. HOGAȘ, M. N. 93. Un om merge cu picioarele sale pînă dă de un rîu sau de altă stavilă. Aci pasul său se oprește, și numai privirea merge inainte. BOLINTINEANU, O. 333. Prostimea... șede împrăștiată pe cîmp sau înșirată pe marginea unui odgon întins ce n-o lasă să se grămădească. Slabă stavilă, dacă n-ar fi sprijinită de jandarmii poliției. NEGRUZZI, S. I 35. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = necontenit, fără oprire, în mare cantitate. A curs sînge fără stavilă, înroșind brazdele pămîntului. SAHIA, N. 17. ◊ Expr. A pune stavilă = a împiedica, a opri, p. ext. a pune capăt. Venit-a-ntr-o zi, din apus, O noapte cu atîta întuneric, c-a pus În minte-ne stavili putinții de-adus Aminte ce-i timpul și locul. COȘBUC, P. II 298. [În răscoala lui Horia] nimic nu mai putea să pună stavilă furiei răzbunătoare a romînilor. ODOBESCU, S. III 533. Ladislav-vv. al Țării Romînești... se încearcă a pune stavilă furiei... de coprinderi [a turcilor]. BĂLCESCU, O. II 12. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere. ♦ Fig. Împotrivire, opoziție, greutate. Viața-i plină de tainice puteri. Învinge orice stavili și orișice dureri. EFTIMIU, C. 28. Părinții noștri... se luptară vitejește și învinseră mai multe stavili decît am avea noi a întîmpina dacă am avea inimă să urmăm pe pasurile lor. BĂLCESCU, O. I 7. Domnii și boierii neamurilor ziseră între dînșii:... să rîdicăm stavili, să semănăm zavistia și ura... și să împingem neamurile unele asupra altora, ca astfel să întindem domnirea și puterea noastră. RUSSO, O. 30.
stávilă s. f., g.-d. art. stávilei; pl. stávile
stávilă s. f., g.-d. art. stávilei; pl. stávile
STÁVILĂ s. 1. v. stăvilar. 2. v. dificultate.
STÁVILĂ ~e f. 1) Element de construcție care servește la închiderea sau deschiderea apei într-o lucrare hidrotehnică. 2) Element al unui stăvilar care, prin ridicare și coborâre, reglează secțiunea de curgere a apei. 3) Obiect material care împiedică libera trecere; baraj; obstacol. 4) fig. Factor care împiedică realizarea unei acțiuni; piedică; obstacol; baraj; impediment; barieră. ◊ A pune ~ a împiedica desfășurarea unei acțiuni; a zădărnici. [G.-D. stavilei] /<sl. stavilo
stavilă f. 1. barieră, obstacol; 2. lemnărie sau zidărie ce oprește apa să nu se reverse. [Slav. STAVILO, cumpănă].
stávilă f., pl. e și ĭ (vsl. stavilo, stavilă, cumpănă, d. stavati, a se opri; rus. stavilo, bază; pol. stawidlo, stavilă. V. stăvesc. Cp. cu pravilă, prașilă, povidlă, mocirlă). Barieră, obstacul, zăgaz opus apeĭ ca să nu se reverse. Fig. A pune stavilă invaziuniĭ Jidanilor.
STAVILĂ s. 1. (CONSTR.) stăvilar, zăgaz, (pop.) opust, (reg.) iezătură, (înv.) iaz, scurgătoare. (A deschis ~.) 2. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, obstacol, opreliște, piedică, (pop.) opreală, poticală, potrivnicie, (înv. și reg.) scandal, sminteală, (înv.) anevoință, nevoință, poprire, stenahorie, (fig.) barieră, handicap, hop. (A avut de depășit o mare ~.)
STAVILĂ subst. 1. ard. (Viciu) 16; – vornic, mold. (BCI VII 32); Stăvită (Giur 160; Sd XVI și XXI). 2. Cu mn < vn: Stamnicoi (Dm).

stavilă dex

Intrare: stavilă (pl. -e)
stavilă pl. -e substantiv feminin
Intrare: stavilă (pl. -i)
stavilă pl. -i
Intrare: Stavilă
Stavilă