statură definitie

13 definiții pentru statură

STATÚRĂ, staturi, s. f. Înălțime a corpului unui om; stat3 (2). ♦ Înfățișare, conformație a corpului; talie, făptură, trup, siluetă. – Din fr. stature, lat. statura.
STATÚRĂ, staturi, s. f. Înălțime a corpului omenesc; stat3 (2). ♦ Înfățișare, conformație a corpului; talie, făptură, trup, siluetă. – Din fr. stature, lat. statura.
STATÚRĂ, (rar) staturi, s. f. 1. (Precedat de prep. «de» și însoțiț de determinări) Înălțime a corpului; stat. E un om de vreo patruzeci de ani, de statură mijlocie. BOGZA, Ț. 33. Du-te după dînsul, Căci el e frumos La căutătură... Nalt e de statură. COȘBUC, P. II 145. [Daniel Scavinschi] era o adevărată jucărie a naturii. De o statură microscopică precum însuși n-o ascundea. NEGRUZZI, S. I 206. 2. Înfățișare a corpului; talie, făptură; trup. Statura lui s-a proiectat pe zare, încovoiată, lungă, amărîtă. TOPÎRCEANU, B. 99. Ea, cea mai scumpă-ntre femei! Cuvintele-i ca mustul, Ca palmul e statura ei. COȘBUC, P. II 217. Dan, bătrînul cu suflet luminos, Înalță-a lui statură și zice maiestos... ALECSANDRI, P. A. 172. ◊ Loc. adv. (Învechit, în legătură cu modul de a picta sau de a sculpta) În toată statura = din cap pînă în picioare, în întregime. Portretul său... făcut... chiar pe păretele etacului princiar în toată statura, cu coroana pe cap. HASDEU, I. V. 96.
statúră s. f., g.-d. art. statúrii; pl. statúri
statúră s. f., g.-d. art. statúrii; pl. statúri
STATÚRĂ s. 1. înălțime, mărime, talie. (De ~ mică.) 2. făptură, înălțime, talie, (înv. și pop.) boi, (pop.) stat. (Mic de ~.)
STATÚRĂ s.f. Înălțimea cuiva; stat; talie. [Cf. fr. stature, it. statura].
STATÚRĂ s. f. înălțimea cuiva; siluetă, talie. (< fr. stature, lat. statura)
STATÚRĂ ~i f. (la om) 1) Înălțime a corpului; talie. Înalt de ~. Mic de ~.În toată ~a în toată înălțimea. 2) Configurație a corpului; siluetă. [G.-D. staturii] /<lat. statura, fr. stature
statură f. statul sau înălțimea taliei unui om, unui animal.
*statúră f. (lat. statura). Stat, înălțimea trupuluĭ: om de o statură înaltă, mic de statură.
STATU s. 1. înălțime, mărime, talie. (De ~ mică.) 2. făptură, înălțime, talie, (înv. și pop.) boi, (pop.) stat. (Mic de ~.)
STATURĂ. Subst. Statură, stat, înălțime, mărime, lungime, talie. Trup, corp, trunchi, boi (pop.), făptură, siluetă. Om scund, om mic de statură, omuleț, omușor, ghibirdic (reg.), pitic, liliputan, prichindel, mirmidon (livr.), pigmeu, mogîldeață. Piperniceală, pipernicie (rar), scurtime; pipernicire, piticire (rar). Om înalt, lungan, vlăjgan, namilă, nămetenie (rar), matahală, zăplan, prăjină (depr.), huidumă (fam.), jarcalete (reg.), hojmălău (reg.), mătăhuie (reg.), zăblău (reg.), măgădău (reg.), măgădan (reg.), zdrahon (pop. și fam.), melian (reg.), moglan (reg.), mal de om (de femeie); gigant, uriaș, novac (pop.), colos. Gigantism. Adj. Mic de statură, de statură mică, brevilin, mic, mititel (dim.), mărunt, mărunțel (dim.), scund, pitic, liliputan; liliput (rar), scurt (fig.), scurticel (dim.), scurtuț, bondoc, bondocel (dim.), de-o (cît) o șchioapă. De statură (de talie) mijlocie, mijlociu. De statură (de talie) înaltă, înalt, înăltuț (dim.), înălticel, înăltișor, lung, lunguț (dim.), lungăreț, lunguieț, longilin; (lung), cît o prăjină, mare cît malul, cît un mal, cogeamite (pop.), coșcogea (fam.), coșcogeamite (fam.); mătăhălos, voinic, trupeș, corpolent; gigant, gigantic gigantesc (livr.), uriaș, colosal. Vb. A crește, a se lungi, a se înălța, a crește văzînd cu ochii, a atinge înălțimea de.... A rămîne pitic, a se pitici (rar), a se pipernici, a se închirci. V. dimensiune, înălțime, micime, obezitate, slăbiciune.

statură dex

Intrare: statură
statură substantiv feminin