STÁTUĂ s. f. v. statuie.

STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie. – Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua.

STÁTUĂ s. f. v. statuie.

STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie. – Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua.

STÁTUĂ s. f. v. statuie.

STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea unor ființe sau a unor figuri alegorice în piatră, marmură, lemn, bronz etc. Pe țărm averea lasă-ți și luxul nebunesc... Noblețea, orice titluri și orice vanitate, Inscripții pe plăci de-aur, statui în bronz turnate... MACEDONSKI, O. I 168. În mișcarea brațelor lor, în toată voiniceasca și puternica încordare a picioarelor ș-a trupului lor vînjos, au ceva din măreția statuilor antice ale gladiatorilor romani. VLAHUȚĂ, O. A. II 165. Ar fi zis cineva că [Olga] este o statuie de marmură, ieșită din mînile lui Canava. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. (Familiar) Merită (o) statuie, se zice despre o persoană care merită o recompensă mare sau laude neprecupețite. (Ironic) A ridica (cuiva) o statuie = a-și arăta recunoștința față de cineva (aducîndu-i laude exagerate). – Variantă: (învechit) státuă, statue (HOGAȘ, M. N. 55, ODOBESCU, S. III 71, NEGRUZZI, S. I 160), s. f.

statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)

statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (sil. -tu-i-)

STÁTUĂ s.f. v. statuie. [< it., lat. statua].

STATÚIE s.f. Sculptură care reprezintă în întregime și în plin relief o ființă, figuri alegorice etc. [Pl. statui, gen. -iei, var. statuă s.f. / < fr. statue, it., lat. statua].

STATÚIE s. f. sculptură care reprezintă în întregime și în plin relief o ființă, figuri alegorice etc. (< fr. statue, lat. statua)

STATÚIE statúi f. Sculptură care reprezintă în întregime un om sau o altă ființă (reală sau imaginară). ~ de bronz. ~ ecvestră. ◊ Ca o ~ a) neclintit; înmărmurit; b) rece; impasibil. A ridica cuiva o ~ a) a fi cuiva profund recunoscător; b) a preamări pe cineva în mod exagerat. [G.-D. statuii; Sil. -tu-ie] /<lat. statua, fr. statue

statuă f. 1. figură de plin relief ce reprezentă o ființă vie pe de-a întregul; 2. fig. om lipsit de acțiune și mișcare.

*státuă f., pl. e și ĭ (lat. státua d. statúere, a așeza). Figură de om saŭ de animal cĭoplită în marmură saŭ turnată din bronz (saŭ alt metal): státua călare a luĭ Ștefan cel Mare la Iașĭ. Fig. Persoană rece saŭ fără energie: acest om e o statuă. – Ob. statúĭe (după fr. statue), pl. uĭ.

STATUIA LIBERTĂȚII, monument situat la întrarea în G. New York, pe ins. Liberty (Bedloe), reprezentând o femeie care ține în mână o torță, simbol al S.U.A. și orașului New York, realizată în 1886 de sculptorul francez Frédéric-Auguste Bartholdi (1834-1904) și dăruită de Franța guvernului american. Înălțime 40 m. Declarată monument național (23,5 ha) și inclusă (în 1984) în Patrimoniul cultural universal.