statornici definitie

2 intrări

24 definiții pentru statornici

STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.).
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic.
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.).
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotărî. – Din statornic.
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -e, adj. 1. (Despre persoane, p. ext. despre păreri, sentimente, atitudini etc.) Care nu se schimbă ușor, care are tărie sufletească; constant, hotărît, ferm. Era plină de bunătate, statornică în iubire ca și în ură. CĂLINESCU, E. 30. Cărțile ne sînt prietini statornici. SADOVEANU, O. VI 443. Se îngrijea... de soarta ogorului părintesc, o dată încăput pe mîna nestatornicului Constantin. GALACTION, O. I 119. ◊ Expr. A fi statornic la vorbă = a se ține de cuvînt. Așa am fost eu răbdător și statornic la vorbă în feliul mieu. CREANGĂ, A. 70. ♦ Neclintit. Dar n-a fost putință să-l întoarcă din hotărîrea sa, rămîind statornic ca o piatră în vorbele lui. ISPIRESCU, L. 3. Nebuneasca... sumeție [a lui Carol al XII-lea] se sfărîmă în sfîrșit de statornica cumpănire a lui Petru I. NEGRUZZI, S. I 177. 2. Care e mereu la fel, care rămîne în aceeași stare, neschimbător, invariabil; definitiv. Statornică-i trecea viața, Cum trece-n farmec dimineața P-un cîmp frumos și plin de flori. COȘBUC, P. II 260. Nu se putea face abatere de la principiul nostru statornic. CARAGIALE, O. III 219. Legenda lua o formă statornică. ODOBESCU, S. I 204. 3. Care nu încetează, care durează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. Vîntul era statornic, dar ușor, astfel încît nu fura zgomotele primejdioase. DUMITRIU, N. 118. Un zîmbet statornic în colțul gurii, care dispărea numai cînd nu știa lecția, îi cîștigase simpatiile colegilor. CĂLINESCU, E. 73. Numai astfel ar fi putut ciștiga o înrîurire adîncă și statornică. GHEREA, ST. CR. II 99. ◊ (Adverbial) Trofin mesteca statornic, muncind din greu cu fălcile. DUMITRIU, P. F. 14. ♦ (Adverbial) Cu persistență, cu perseverență. Se grăbea tare, gifîia și urca statornic în zăpadă pînă la genunchi. DUMITRIU, V. L. 73. 4. Care nu-și schimbă locul, care este stabil, fix; temeinic, consolidat. Pieptănarul îmi tot cîntă-n ureche să mă iau cu dînsul că are bordei statornic. CAMILAR, N. I 403. Ne-a poruncit să n-avem căi statornice, ca să nu ne găsească dușmanii. SADOVEANU, Z. C. 40. Abia acum începe să se așeze o viață mai statornică de-a lungul acestui țărm al Dunării. VLAHUȚĂ, R. P. 17. Lui Apolon însă îi ardea... de a-și alege pe uscat un lăcaș statornic, de unde să răspîndească printre oameni lumina prevestitoare a oracolelor sale. ODOBESCU, S. III 295. ♦ (Despre populații, în opoziție cu flotant, nomad) Așezat, stabilit definitiv. Toți turcii care se aflau statornici sau întîmplător veniți in București. VLAHUȚĂ, la CADE.
STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Tranz. A stabili, a fixa; a hotărî. Atîția vistiernici s-au îndeletnicit cu meșteșugul armelor la drumul mare, încît este nevoie să statornicim de cine anume e vorba. SADOVEANU, D. P. 182. Vreau să vorbesc de influența greacă asupra culturii noastre în prima din perioadele ce am statornicit. IORGA, L. I 25. Acum, ia să statornicim rînduiala următoare, ca să se poată ști hotărît care cîtă pîne a mîncat. CREANGĂ, A. 147. ◊ Refl. pas. Să statornicește simbria – atiția bani, atîtea opinci, atîtea rînduri de cămăși. EMINESCU, N. 141. Perfecționatu-s-a limba? Statornicitu-s-au regulile ei? NEGRUZZI, S. I 339. ♦ A fixa, a înțepeni. (Jnepenul) se agață de piatra goală, o învăluie... și o statornicește. La CADE. 2. Refl. A se așeza, a se stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau pentru totdeauna). Popa tînăr, abia ieșit din seminar, se statornici în sat. CAMILAR, N. I 331. Acea vale a Moldovei fusese pentru pămîntenii care se statorniciseră aici de veacuri un fel de rai al lumii, așa era de înflorit pămîntul și de luminat văzduhul. SADOVEANU, N. P. 32. Stan și-a înjghebat și o căsuță și apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna. CREANGĂ, P. 139. ◊ (Poetic) Toamna se statornicise, urmînd rînduiala neschimbată a legilor firii. VORNIC, O. 159. S-a statornicit în văzduh o bagdadie de cenușă. SADOVEANU, A. L. 179. ♦ (Subiectul este un abstract) A se stabili, a lua ființă. În țara socialismului, între oamenii de știință și artă și între oamenii muncii din fabrici și de pe ogoare s-a statornicit o legătură trainică. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 367, 2/3. Între profesor și elev apoi s-au statornicit niște legături ca între un duhovnic și un drept-credincios. REBREANU, P. S. 39. Această familiaritate... s-a statornicit mai cu greu între Radu și Margareta. VLAHUȚĂ, O. A. 112.
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. statórnică, pl. statórnice
statornicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 să statorniceáscă
statórnic adj. m., pl. statórnici; f. sg. statórnică, pl. statórnice
statornicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. statornicésc, imperf. 3 sg. statorniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. statorniceáscă
STATÓRNIC adj. 1. v. stabil. 2. fixat, sedentar, stabil, (înv.) așezător, stătător. (Populații ~.) 3. stabil, (pop.) vătraș. (Țigani ~.) 4. v. consecvent. 5. durabil. 6. v. fidel. 7. v. stăruitor. 8. v. susținut. 9. v. hotărât. 10. v. neclintit.
STATORNICÍ vb. v. consolida, constitui, crea, ctitori, funda, institui, încheia, înființa, întări, întemeia, organiza.
STATORNICÍ vb. 1. v. stabili. 2. a (se) stabili, (fig.) a (se) întrona. (Între cele două state s-au ~ relații prietenești.) 3. a determina, a fixa, a preciza, a stabili. (Cum ați ~ concentrația vinului?) 4. v. consfinți. 5. a se încuiba, a se înrădăcina, (fig.) a se înțeleni. (Un obicei care s-a ~.) 6. (fig.) a se împământeni, a se încetățeni. (S-a ~ următoarea practică...) 7. v. institui. 8. a determina, a fixa, a hotărî, a preciza, a stabili, (înv.) a defige, a însemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 9. v. ordona. 10. v. orândui. 11. v. permanentiza.
Statornic ≠ mobil, nestatornic, trecător
STATÓRNIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu-și schimbă ușor convingerile; constant. ◊ A fi ~ la vorbă a se ține de cuvânt. 2) (despre locuitori, populație etc.) Care locuiește permanent în același loc; stabil. 3) Care există fără încetare; neîntrerupt; permanent; continuu. /Din stat
A STATORNICÍ ~ésc tranz. 1) A face să se statornicească. 2) rar A face să intre în acțiune; a stăbili; a instaura. ~ alte rânduieli. /Din statornic
A SE STATORNICÍ mă ~ésc intranz. 1) A se aranja cu traiul într-un loc; a se stabili; a se așeza. 2) (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obișnuit; a se încetățeni; a se împământeni; a se înrădăcina; a se consfinți. /Din statornic
statornic a 1. care rămâne în aceeaș stare: staționar, stabil; 2. fig. care nu se schimbă permanent. [Din vechiu-rom. stătoriu = lat. statorem].
statornicì v. a stabili, a regula, a fixa.
statórnic, -ă adj. (d. stat, stătător, ca datornic d. dat, dătător). Constant, care nu se schimbă ușor: om, caracter statornic. Stabil: populațiune statornică.
statornicésc v. tr.(d. statornic). Fac statornic, stabilesc, hotărăsc: cum s’a statornicit, așa să rămîĭe! – Fals statoresc, fabricat de Ardeleni ca să înlăture sufixu slav -nic.
STATORNIC adj. 1. fix, permanent, stabil. (O așezare ~.) 2. fixat, sedentar, stabil, (înv.) așezător, stătător. (Populații ~.) 3. stabil, (pop.) vătraș. (Țigani ~.) 4. consecvent, constant, neschimbat, neschimbător, stabil. (~ în sentimente.) 5. durabil, stabil, trainic, (înv.) stătător. (O stare sufletească ~.) 6. cinstit, credincios, devotat, fidel, nestrămutat, (livr.) leal, loial, (reg.) slugarnic, (înv.) smerit. (O soție ~; prieten ~.) 7. insistent, perseverent, persistent, răzbătător, stăruitor, tenace, (livr.) persuasiv, (rar) străbătător. (Om ~ în acțiunile sale.) 8. continuu, neîntrerupt, susținut, (înv.) nepregetat, nepregetător. (Eforturi ~; preocupare ~.) 9. decis, dîrz, ferm, hotărît, inflexibil, intransigent, neabătut, neclintit, nestrămutat, neșovăitor, (înv.) nepregetător. (Om ~; caracter ~.) 10. neclintit, nezdruncinat, tare. (O voință ~.)
statornici vb. v. CONSOLIDA. CONSTITUI. CREA. CTITORI. FUNDA. INSTITUI. ÎNCHEIA. ÎNFIINȚA. ÎNTĂRI. ÎNTEMEIA. ORGANIZA.
STATORNICI vb. 1. a se așeza, a se fixa, a se instala, a se opri, a se stabili, (pop.) a se sălășlui, (înv. și reg.) a se sălășui, (înv.) a se sădi, a se stăvi. (S-au ~ în acele cîmpii mănoase.) 2. a (se) stabili, (fig.) a (se) întrona. (Între cele două state s-au ~ relații prietenești.) 3. a determina, a fixa, a preciza, a stabili. (Cum ați ~ concentrația vinului?) 4. a consacra, a consfinți, a fixa, a stabili, (înv.) a sfinți. (Au ~ acest obicei.) 5. a se încuiba, a se înrădăcina, (fig.) a se înțeleni. (Un obicei care s-a ~.) 6. (fig.) a se împămînteni, a se încetățeni. (S-a ~ următoarea practică...) 7. a fixa, a hotărî, a institui, a întocmi, a orîndui, a rîndui, a stabili, (înv.) a așeza, a lega, a politici, a scoate, a scorni, a tocmi. (A ~ un impozit.) 8. a determina, a fixa, a hotărî, a preciza, a stabili, (înv.) a defige, a însemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 9. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a ordona, a porunci, a stabili, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orîndui, a rîndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 10. a hotărî, a lăsa, a orîndui, a rîndui. (Așa a ~ Dumnezeu.) 11. a (se) permanentiza. (O situație care s-a ~.)

statornici dex

Intrare: statornic
statornic adjectiv
Intrare: statornici
statornici verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a