STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nicio mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nicio măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare.
STAT2, state, s. n. 1. Listă, tabel. ♦ (În sintagma) Stat de plată = tabel, listă în care sunt înscrise drepturile bănești pe care le achită o întreprindere lucrătorilor ei. ◊ Stat de funcții = document (sub formă de tabel) în care sunt înscrise posturile, funcțiile, salariile etc. dintr-o întreprindere, instituție etc. 2. (În sintagma) Stat personal = dosar care cuprinde specificarea tuturor mutațiilor de serviciu ale unui angajat și starea lui civilă, socială etc. [Var.: ștat s. n.] – Din lat. status (cu sensurile fr. état). Cf. it. stato.
STAT3, (2) staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Ședere, rămânere, zăbovire. 2. Înălțime a corpului omenesc, statură; p. ext. înfățișare. ◊ Un stat de om = măsură pentru înălțimi (egală cu lungimea obișnuită a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.
STAT1, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus și controlat de stat1, care aparține statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea țării. 2. (La pl., în Evul Mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat-major = organ de conducere a trupelor format dintr-un anumit număr de ofițeri sub conducerea unui șef, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état).
ȘTAT s. n. stat2.
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni și animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcționare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împușcat). A sta țintuit (sau nemișcat) (pe loc) = a nu face nici o mișcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având și valoare de interj.) Oprește! așteaptă! ◊ Expr. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Stai puțin (sau un pic, cu binișorul etc.) = ai (puțină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemișcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staționa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace și încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binișor! = șezi liniștit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aștepți? ce (mai) dorești? Stă ce stă și... = așteaptă cât așteaptă și... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-și părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupație. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ◊ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se găsi la mică distanță în fața cuiva, privindu-l, vorbindu-i, așteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieși înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de față = a asista. A sta în fața cuiva = (despre sarcini, greutăți etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanță de...; b) a nu interveni, a se ține în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găsește termenul căutat și are totuși impresia că e pe punctul de a și-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, neliniște. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a viețui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menține. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ◊ Expr. A sta piatră (sau țeapăn, înfipt în pământ) = a se ține drept și nemișcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nici o măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniștit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. ◊ Loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ◊ Expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ține de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putință = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafața unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi așa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situații, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfășura. V. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau și-mi aduc aminte. ◊ Expr. și loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, povești etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a șovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a șovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziție secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [Prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) și stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – Lat. stare.
STAT2, state, s. n. 1. Listă, tabel. ♦ (În sintagma) Stat de plată = tabel, listă în care sunt înscrise drepturile bănești pe care le achită o întreprindere lucrătorilor ei. ◊ Stat de funcții = document (sub formă de tabel) în care sunt înscrise posturile, funcțiile, salariile etc. dintr-o întreprindere, instituție etc. 2. (În sintagma) Stat personal = dosar care cuprinde specificarea tuturor mutațiilor de serviciu ale unui angajat și starea lui civilă, socială etc. [Var.: ștat s. n.] – Din lat. status (cu sensurile fr. état). Cf. it. stato.
STAT3, staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Ședere, rămânere, zăbovire. 2. Înălțime a corpului omenesc, statură; p. ext. înfățișare. ◊ Un stat de om = măsură pentru înălțimi (egală cu lungimea obișnuită a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.
STAT1, state, s. n. 1. Teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat1; b) care e condus și controlat de stat1, care aparține statului1; c) care angajează statul1, care se referă la stat1. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea treburilor țării. 2. (La pl., în evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofițeri, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état).
ȘTAT s. n. v. stat2.
STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. A se opri din mers. Ajunge înaintea căsuței lui mohorîte, stă în drum și se uită mult la dînsa. SADOVEANU, O. II 150. Plec și fluier, stau și tac. COȘBUC, P. I 106. Îndemn calul cît pot; el se-ntoarce-n loc și pornește-napoi. Cîțiva pași... și iar stă sforăind. CARAGIALE, O. I 334. Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire Stă, aude-n cîmp lătrare și zărește cu uimire O căsuță drăgălașă. ALECSANDRI, P. A. 114. ◊ (Prin analogie) Am să-l dau [pe cocoș] în haznaua cu bani; poate va înghiți la galbeni, i-a sta vreunul în gît, s-a îneca ș-oi scăpa de dînsul. CREANGĂ, P. 67. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Au stat un timp ca să vadă cum se înalță o măreție de nouri asupra soarelui. SADOVEANU, F. J. 533. Așa, călare cum mă găseam, stătui un moment să privesc cu de-amănuntul la toate acestea. HOGAȘ, DR. 79. Copiliță, stăi să beu, Răcorite-ar dumnezeu! ALECSANDRI, P. P. 5. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc» sau «locului») Stă pe loc și-i pare bine, Bate-n palme: Te știu eu: Nu mai viu! COȘBUC, P. I 117. Cînd vru să iasă, simți că i se taie picioarele subt dînsa, stătu în loc și privi dureros și aiurit în juru-i. VLAHUȚĂ, O. A. I 141. La apa Cernei însă voinicul a stat locului, fermecat de cîntecul unei zîne. id. ib. II 129. Ursan le-aține calea, și caii stau în loc. ALECSANDRI, P. A. 165. ◊ Fig. Soarele surîse și el în înfocata lui împărăție, chiar stătu pe loc, încît trei zile n-a fost noapte. EMINESCU, N. 4. ◊ Expr. Minte de stă soarele în loc = minte cu nerușinare. A sta țintuit (sau nemișcat) pe loc = a se opri brusc, a nu mai face nici o mișcare. Coboară iar îndărăt și stă țintuit pe loc. CARAGIALE, O. I 319. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele v. picior (1). Stai că trag, formulă prin care cineva (de obicei o santinelă) somează pe altul să nu se apropie de un loc păzit. La spate auzea răsuflarea de taur a lui Duma și ca un geamăt: Stai... stai... că trag. CAMILAR, N. I 189. Fără să fi băgat el de samă, scoasei revolverul și-l întinsei spre locul cu pricina: Stăi că trag! strigai eu. HOGAȘ, DR. 75. ♦ A se opri într-un loc, a nu merge, a nu călători mai departe; a poposi. Am aflat că a stat în popas o jupîneasă de la Moldova, cu slujitori și roabe. SADOVEANU, F. J. 199. Stăturăm, deci, la umbra unui mesteacăn spre a ne odihni. HOGAȘ, DR. 36. Stați pe loc de ospătați Și la umbră vă culcați. ALECSANDRI, P. P. 21. ♦ (Despre ape; poetic) A nu mai curge. Ș-așa cîntă de cu jele De stă Oltul și nu mere, Ș-așa cîntă cu căldură De stă Oltul și nu cură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 106. 2. A se întrerupe dintr-o acțiune, dintr-o mișcare începută, a nu mai face nimic, a nu se mai mișca. Să stea gîdea și să nu-și ascută sabia. SADOVEANU, D. P. 113. Stăi, să mai bem apă – zise mama pădurilor ostenită. Stătură și se răsuflară. EMINESCU, N. 10. Iată-n codru, iată, Că Ianuș deodată Cum benchetuiește Și se veselește, Stă, încreminește, Pe gînduri pornește. ALECSANDRI, P. P. 64. ◊ Expr. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi într-una, a nu mai tăcea. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc») Drag mi-i doamne, cel frumos, Și călare și pe jos, Și la lucru și la joc; Te face să stai pe loc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» și arătînd acțiunea întreruptă) Caii au păscut o toană și stau din ronțăit. Atunci e vremea să încălecăm iar. SADOVEANU, N. P. 127. ♦ (Despre aparate, mecanisme, dispozitive) A se opri din funcționare. A stat ceasornicul. ▭ Dar morile își țin neclintite aripile, pînă ce una din margine prinde a se mișca; apoi stă și aceea. SADOVEANU, F. J. 183. 3. (Despre fenomene atmosferice dezlănțuite) A conteni, a înceta. Acuma vîntul curge într-acolo, cătinel; dar cum va sta, prinde-va a suna mai tare căutîndu-și urma. SADOVEANU, N. P. 128. A-nceput de ieri să cadă Cîte-un fulg, acum a stat. COȘBUC, P. I 223. Poftiți ceva? o întrebă Ana, după ce ea se așeză. – Să stea ploaia, ca să pot pleca mai departe, îi răspunse asta cam peste umăr. SLAVICI, O. I 146. 4. (La imperativ, avînd și valoare de interjecție) Oprește, așteaptă. Stăi, întîi să te-ntreb. CARAGIALE, O. I 324. ◊ (În corelație cu alt verb, de care se leagă prin copula «și») Stai, comise, și lasă-mă să vorbesc, că atîta mi-a mai rămas pe lumea asta. SADOVEANU, F. J. 492. ◊ (Întărit prin repetiție) Stai, stai, nu te tulbura! zise, cu liniștea-i cumplită, Radianu. SADOVEANU, O. II 376. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Stai să ne înțelegem, grăi Pintea mîhnit. SLAVICI, O. I 144. ◊ Expr. Apoi (ian) stai oleacă (sau puțin, un pic) sau (familiar) stai, frate. Apoi stai, frățioare dragă, a răsărit zbîrlindu-și ariciul bărbii Savu Frăsinel. Ce zvonuri am auzit eu în iarmaroc la Tuchilați? SADOVEANU, N. P. 14. Ian stăi oleacă, să te duc eu la tată-tău și să văd, el te-a trimis cu pupăza de vînzare, să spurci iarmarocul? CREANGĂ, A. 58. Stai să-ți spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ți spun, ai răbdare, așteaptă. Da tu, Lizico, tu ce-ai vrea? – Eu?... Stai să-ți spui. VLAHUȚĂ, O. A. II 92. Întîi numai bănuiam – acu mi-aș pune capul... Stai să vezi. CARAGIALE, O. I 311. Stai cu binișorul = nu te grăbi, fii cu răbdare. Dacă nu știi, ți-aș arăta Din bob în bob amorul, Ci numai nu te mînia, Ci stai cu binișorul. EMINESCU, O. I 174. II. 1. A rămîne nemișcat într-un loc, a nu se mișca, a nu se îndepărta de undeva. La vorbă-n drum, trei ceasuri trec – Ea pleacă, eu mă fac că plec, Dar stau acolo și-o petrec Cu ochii cît e zarea. COȘBUC, P. I 118. Nu te pîndesc eu? De azi dimineață de cînd îmi stai în prispă ș-aștepți să-ți vie craiul. VLAHUȚĂ, O. A. II 50. Chiar pe mine, unchieșul Statu-Palmă-Barbă-Cot m-a osîndit să stau în tufarul ista. ALECSANDRI, T. I 421. ◊ (Întărit prin «pe loc», «în loc» sau «locului») De-abia te-i mai încălzi mergînd la drum, căci nu e bine cînd stai locului. CREANGĂ, P. 241. Mergeau așa de iute, încît i se părea că pustiul și valurile mării fug, iar ei stau pe loc. EMINESCU, N. 26. Dorul, mîndră, de la tine, Peste multe dealuri vine, Ș-așa vine de fierbinte, Să stau în loc m-aș aprinde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încolo și încoace, a se ocupa tot timpul cu ceva, a fi neliniștit, a nu avea astîmpăr. Nu putuse sta locului; ieșise să se plimbe. CARAGIALE, O. I 328. Nu pot sta pe loc... mi s-au aprins călcăiele. ALECSANDRI, T. I 393. ♦ A rămîne pe loc, în inactivitate (și așteptînd parcă ceva). Oamenii trec mereu spre comitet, murmură Ioana... și noi stăm, așteptăm c-o să ne pice mana din cer! MIHALE, O. 58. Parcă i-i silă să mai întrebe de ceva. Stă așa, la doi pași de căruță. SADOVEANU, O. II 167. Stă pe loc de mult între două căi, fără să poată intra nici pe una. CARAGIALE, O. I 319. ◊ Expr. A sta pe loc = a nu înainta, a nu progresa, a stagna. Volumul de lucrări nu era prea mult mărit. Își notă observația: «stăm pe loc». MIHALE, O. 499. Ce (mai) stai? = ce mai aștepți? Ce mai stai? Ziceai că te duci. SLAVICI, O. I 200. Cînd simți (Potcoavă) că gîdele nu se mișcă, se întoarse cătră el cu întrebarea: «Ce mai stai?». HASDEU, la TDRG. Ce stai, bade, cît colea, Cu-atîta inimă rea?... Da-ndrăznește de grăiește C-a mea inimă voiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 46. Stă ce stă și... = așteaptă o vreme și, așteaptă cît așteaptă și... Fata suspina, Mama sta ce sta Și iar cuvînta. COȘBUC, P. II 144. ◊ (Urmat de o propoziție finală) Omul zdravăn pune umărul și scoate carul din șanț, nu stă să i-l scoată alții. REBREANU, R. I 238. ♦ A rămîne într-un loc, a nu pleca de undeva. Unde te duci? Ce-ai să faci noaptea, pe drumuri? Stai aici. SADOVEANU, O. II 388. Tremuri și vorbind te-neci, Parcă stai de silă! Vrei să pleci! De ce să pleci? Cît ești de copilă! COȘBUC, P. I 179. Niță a fost îndemnat de camarazi și de părintele-directorul să iasă la plimbare; el a preferat să stea la școală. CARAGIALE, O. I 298. Ar fi stat Făt-Frumos locului, dar scumpă-i era frăția de cruce... mai scumpă decît mireasa. EMINESCU, N. 13. ◊ Expr. A sta (pe) locul său = a nu pleca din locul unde are obiceiul să stea sau unde trebuie să stea, a nu-și părăsi, a nu-și lăsa locul. Cînd a căzut la hotar trăsnetul și a prins a bate viforul, castelanii de margine au stat fiecare la locurile lor, ținînd lîngă sine oștile ce aveau. SADOVEANU, F. J. 182 ♦ (Despre vehicule) A aștepta într-un loc; a staționa. Pe urmă se tîngui că stă căruța la celălalt mal, pînă ce trec, pe pod, și caii. SADOVEANU, F. J. 73. Dar nu e vreme de discuții filologice: sosește trenul – și nu stă mult. CARAGIALE, O. II 160. 2. A rămîne într-o slujbă, într-o ocupație. Era funcționar. Casă, leafă, ocupație plăcută. Ai fi zis că-i cel mai fericit om. Într-o zi vine la mine și-mi spune că nu mai stă, că el mănîncă pîinea degeaba și-l mustră cugetul. VLAHUȚĂ, O. A. II 292. Am fugit de la jupînul. – De ce? a-ntrebat bunica încruntată de cine știe ce urît gînd i-o fi fulgerat prin mintea ei veche. – Pentru că... nu mai vreau să stau. CARAGIALE, O. I 327. ◊ (Determinat prin «la stăpîn») Dacă n-a vrut să-nvețe carte și nici la stăpîn nu vrea să stea, atunci ce-o să se facă el? CARAGIALE, O. I 327. III. 1. A avea o anumită poziție sau atitudine, a se ține, a se așeza sau a fi așezat într-un anumit fel. Părul îi sta în cap de parcă ar fi fost pus cu furca. ISPIRESCU, L. 206. Acesta și-acoperi ochii să nu mai vază spăimîntătoarea icoană. O clipă stete așa, apoi bătu hotărît la ușă, intră desfigurat. CARAGIALE, O. I 317. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «pe», arătînd locul de sprijin) Iată-i iepurii, nebunii, Coarne-n cap își pun, Stau în două labe unii, Alții peste cap s-aruncă. COȘBUC, P. II 19. Se suia pe o mulțime de scaune, puse unul peste altul, pînă deasupra, acolo sta pe cap și cu picioarele în sus. SBIERA, P. 262. ◊ (Construit cu un nume predicativ care indică poziția luată) Stătea răzămată de balustrada cafenie a cerdacului și, nemișcată, privea în zarea depărtată a drumului. HOGAȘ, DR. 94. Oare ce gîndește hîtrul de stă ghem și toarce-ntr-una? EMINESCU, O. I 48. Luau sama însă că... patru tunuri sta îndreptate spre poartă. NEGRUZZI, S. I 150. Tot corăbii ferecate Ce pe mare stau plecate Și-s cu tunuri încărcate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. ◊ (Construit cu un nume predicativ care indică o atitudine, o stare sufletească etc.) O clipă, stăpînul locului stătu încordat, simțind în tălpile picioarelor cutremurul și auzind răcnetele de război. SADOVEANU, F. J. 253. Un basm cu pajuri și cu zmei Începe-acum o fată, Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngîndurată. COȘBUC, P. I 192. Stăteau toate uimite pe cînd trecea păstorașul împărat, doinind și horind. EMINESCU, N. 5. Lumea-ntreagă stă pătrunsă de-al ei cîntic fără nume... Macul singur, roș la față, doarme dus pe ceea lume! ALECSANDRI, P. A. 126. ◊ Expr. A sta ca o stană (ca un stîlp) de piatră (sau ca o statuie) = a se ține mereu în aceeași poziție fixă, neclintită, fără a face nici o mișcare. La uși în cerdac stăteau ca stane de piatră oștenii cu platoșe făcînd straja cuvenită. SADOVEANU, F. J. 29. Împrejurul lui, curtenii, îmbrăcați în purpură de aur, stau ca niște statui nemișcate. VISSARION, B. 67. Ana stetea ca un stîlp de piatră înaintea lui și asculta cu încordată luare-aminte. SLAVICI, O. I 163. A sta ca vițelul la poarta nouă v. poartă. A sta ca o găină (sau ca o curcă) plouată, a arăta supărat, necăjit, fără vlagă, fără chef. Parcă nu te-aș fi crezut așa slab de înger, dar după cît văd, ești mai fricos decît o femeie. Hai, nu mai sta ca o găină plouată. CREANGĂ, P. 222. A sta drept ca lumînarea = a sta foarte drept. A sta poponeț v. poponeț. Să stăm strîmb și să judecăm drept v. strîmb1 (1). (Popular) Pînă-i stă cuiva capul sus = cît timp trăiește cineva, pînă la moarte. Dar, dragă, nu te-ntrista, Că la turc eu nu te-oi da, Pînă capul sus mi-o sta! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 492. A sta piatră (țeapăn sau înfipt în pămînt) = a se ține nemișcat. Străinul parcă n-auzea Cuvintele; pe gînduri dus, Sta piatră și tăcea. COȘBUC, P. I 230. Înalt, cu mustața lungă, alb ca varul la fața neted rasă... Lică stetea înfipt în pămînt înaintea ei. SLAVICI, O. I 200. A sta smirnă sau smirna v. smirnă. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», indicînd o parte a trupului) Se ridicase pe jumătate în pat și acum stătea cu ochii mari, largi, uimiți. REBREANU, N. 28. Vechilul lui Leonida stă cu mîinile în buzunar și e încredințat că, dacă n-ar fi el acolo, ar încremeni toate pe loc. VLAHUȚĂ, O. A. II 70. Tu, cu ochiul plutitor și-ntunecos, Stai cu buze discleștate de un tremur dureros. EMINESCU, O. I 82. ◊ Expr. A sta cu degetul la gură = a ține degetul la gură, pentru a-și impune (sau a impune altora) tăcere. Moșule, tu știi pesemne, Stai cu degetul la gură, Și zîmbind șiret, ce dulce Amintirile te fură. IOSIF, V. 47. A sta cu degetul în gură v. deget. A sta cu nasul în pămînt = a sta cu capul plecat, în semn de căință, sfială etc. Sta cu nasul în pămînt și tăcea chitic. GALAN, Z. R. 244. A sta cu mîinile în sîn sau cu brațele încrucișate, cu brațele (cruciș) la piept = a sta în inactivitate, p. ext. a nu lua nici o măsură, a nu întreprinde nimic. Și ea să stea cu brațele cruciș la piept, să se uite și să n-aibă nici o putere... nici o putere... VLAHUȚĂ, O. A. I 134. Consiliul de familie nu stetea cu mîinile-n sîn. CARAGIALE, O. I 301. A sta cu dinții la stele = a răbda de foame. Mai bine se duce acasă, că-i plouă caii în spate și-i stau vitele cu dinții la stele din pricina slugilor. CREANGĂ, A 154. A sta cu ochii pe cineva = a nu-și mai lua ochii de la cineva, a-l supraveghea. Mă tem de Alexe și de Lică... parcă stau numai cu ochii pe mine. MIHALE, O. 140. ♦ (Despre aparate, mecanisme, dispozitive) A nu funcționa. În ziua aceea de sărbătoare, moara sta cu roțile neclintite. SADOVEANU, F. J. 104. 2. (De obicei determinat prin «în picioare» sau «pe picioare») A se afla în poziție verticală, a se ține drept (în picioare), a nu fi așezat sau culcat. Cum stăteau cu toții în picioare, în cămăși, păreau niște umbre albe, desprinse cu greu din întuneric. MIHALE, O. 20. Unul dintre porcarii unsuroși mîna caii stînd în picioare. SLAVICI, O. I 118. Sacul gol nu poate sta-n picioare. ◊ Expr. De-abia stă de somn = nu mai poate de somn, pică de somn. Strada... șapte zile din săptămînă o ducea... într-un fel de moleșeală, ca un om care de-abia stă de somn. SADOVEANU, la TDRG. A nu mai putea sta pe picioare v. picior (1). Abia mai stă pe picioare = abia se mai ține pe picioare, e gata să cadă de oboseală. Acum începu să-l treacă sudorile și tremura, încît abia mai stetea pe picioare. SLAVICI, O. I 207. A sta în picioare = a rezista, a nu se da bătut. Toți ceilalți răzăși ipătești fiind împresurați și călcați de cneazul Bîrlădeanu, vornicul lui Petru-vodă, numai eu am stat în picioare. SADOVEANU, N. P. 7. ♦ Fig. (Învechit) A se ține tare pe poziție, a nu da înapoi. Asediații nu stătură mai puțin vitejește decît asediatorii. BĂLCESCU, O. II 46. ◊ Expr. A sta tare pentru ceva (sau cineva) = a apăra, a sprijini cu îndîrjire ceva (sau pe cineva). Tari au stat străbunii pentru acest pămînt. BOLINTINEANU, la TDRG. A sta (cuiva) împotrivă (sau a sta împotriva cuiva) = a se împotrivi, a se opune (cuiva). Eu nu pot pune în casa asta o vorbă înainte fără să stai împotrivă. SADOVEANU, F. J. 492. Nici valurile mării nu putură să le stea împotrivă. ISPIRESCU, L. 24. Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? CREANGĂ, O. A. 147. Văzînd eu că nu-i chip de stat împotriva părinților, începui a mă gîndi la pornire. id. A. 120. A sta pavăză = a apăra pe cineva. N-am a mă îngrijora de nimic, deoarece prietinii noștri care ne priveghează de trei zile stau pavăză. SADOVEANU, N. P. 193. 3. (Urmat de determinări modale) A fi, a se afla. David stătea în vremea aceasta întins în pat cu ochii la becul electric. REBREANU, N. 26. Ia, colea, zisei eu arătînd spre stînga locul unde, în adevăr, stătusem lungit. HOGAȘ, DR. 286. Lăpușneanul sta întins cu fața în sus, liniștit, dar foarte slab. NEGRUZZI, S. I 163. ◊ Expr. A sta în pat = a zăcea (de boală). Știi una, mamă?... Cîte zile sînt de cînd stau în pat? VLAHUȚĂ, O. A. I 135. 4. A ședea. În jurul său, așezați pe mesele de lucru, pe un butoi răsturnat și pe o bancă cu lemnul îmbîcsit de unsori, stăteau tractoriștii. MIHALE, O. 30. Întorcîndu-și privirea în locul unde stătuse mezinul, prezvitera a aflat scaunul gol. SADOVEANU, N. P. 51. Pe pat a șezut cineva de curînd, cineva care e învățat să stea numai în locul acela. BASSARABESCU, V. 171. ◊ (Întărit prin adv. «jos») La licărirea unui opaiț tustrei stau jos, în jurul unei mese mici, rotunde, cu picioarele scurte. VLAHUȚĂ, O. A. II 56. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe» sau «în», arătînd obiectul pe care se șade) Stăteau pe niște scăunașe cu trei picioare împrejurul vetrei. SADOVEANU, N. P. 132. Am stat pe scaun, am luat dulceața. GALACTION, O. I 98. Capul mi-l proptesc pe coate, Stau pe prag, pe gînduri iar. COȘBUC, P. I 117. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») Stau la birou. ▭ Dacă poftești asta, dă-i mîna lui Ionuț Păr-Negru și stați alături la această masă. SADOVEANU, F. J. 28. ◊ (Urmat de o propoziție finală introdusă prin conj. «ca») Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. EMINESCU, O. I 76. ◊ Expr. A sta (ca) pe spini v. spin (I 1). Stai jos! formulă prin care cineva e invitat să se așeze, să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mînca. Încep a spune împrejurarea din capăt... cum a venit întîmplarea de au călătorit împreună, de au stat la masă împreună. CREANGĂ, A. 146. A sta în capul oaselor v. cap1 (III 2). A sta grecește (sau turcește) = a ședea cu picioarele încrucișate sub trup. Mătușa Uțupăr stă în pat, grecește. STANCU, D. 14. Sta grecește pe tron cît e ziulica și nopticica de mare. ISPIRESCU, L. 205. A sta pe vine = a se lăsa jos, cu genunchii aduși înainte, sprijinindu-se pe vîrful picioarelor. O droaie de copii stau jos pe vine împrejurul unei străchini mari. VLAHUȚĂ, O. A. II 90. A sta binișor = a ședea liniștit, fără să se agite. Și alăturea de mine Sta-vei oare binișor? EMINESCU, O. IV 369. 5. A lucra la... Mi-a ieșit gheb în spate stînd la stative. La TDRG. Eu stau la covată și cînt, Dar singură nu știu ce cînt. Și-n ochii mei lacrimi s-adună. COȘBUC, P. I 64. ♦ (Determinat prin «călare», «pe cal» etc.) A fi călare, a călări. Alți slujitori stăteau pe cămile. SADOVEANU, D. P. 81. Vede-un tînăr ce alături Pe-un cal negru stă călare. EMINESCU, O. I 66. Iar sultanul stînd pe cal, Sub un verde cort de șal, Barbă neagră-și netezea. ALECSANDRI, P. P. 107. 6. (Despre păsări) A fi în poziție de repaus. Numai colo-ntr-un frunzar Galben în lumină, Stă pe-o creangă de arțar Pasăre străină. TOPÎRCEANU, B. 10. Parcă mi te văd, drăguță, Că îmi zbori și că te scap. Stînd pe gard, privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. (Despre păsări) A sta pe ouă = a cloci. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău, mai rar frumos) = a-i ședea, a-i veni cuiva bine (sau rău). Cît de frumos îți va sta țărancă. GALACTION, O. I 464. Uite zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa, Și ce fată frumușică Are mama! COȘBUC, P. I 103. Braț de braț pășesc alături... le stă bine laolaltă, Ea frumoasă și el tînăr, el înalt și ea înaltă. EMINESCU, O. I 154. Rău îi stă muntelui, rău, Fără piatră, fără brazi, Ca și mie fără frați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 319. Cum stă lucrul, treaba? = cum se prezintă, cum se desfășoară, cum merg lucrurile, treburile? Poftește înlăuntru și ne spune cum stau treburile prin acea parte de lume. SADOVEANU, F. J. 767. E, cum stau hotarele, pîrcălabi, Că după cum închideți ochii, așa doarme și țara. DELAVRANCEA, A. 21. M-am dus fără de veste, așa-zicînd, și nu ți-am spus, precum ar fi trebuit, cum stau lucrurile. SLAVICI, O. I 162. A ști cum stai = a ști în ce situație te afli, la ce te poți aștepta. Să se hotărască odată; să știu cum stau, căci viața mea tot e pierdută, dacă nu reușesc acum. SLAVICI, O. I 198. Cum stai (stă etc.)? = cum merge? care e situația? Andrei continuă cu tonul schimbat: Cum stați? – Mai bine. Dar trebui să zorim mereu. MIHALE, O. 147. A sta bine (sau rău) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. El ar voi să stea bine cu toată lumea și să nu supere pe nime. La TDRG. 2. (Rar) A fi posibil, a fi cu putință. Nu știu, zău, cum a sta și asta, îmi plesnește obrazul de rușine, cînd gîndesc cum am să mă înfățoșez înaintea femeii celeia, cu vorbe de acestea. CREANGĂ. O. A. 200. V. 1. (Cu determinări locale) A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. Dar ești departe, dragă, hai! – Ba bine, Atunci rămîi pe unde stai! COȘBUC, P. I 171. Unii cară clăile de pe cîmp, alții adună paiele în șiră, alții stau sus pe batoze și hrănesc mașina. VLAHUȚĂ, O. A. II 70. Stau în fața unui local de noapte, o mică berărie. CARAGIALE, O. II 176. La castel în poartă calul Stă a doua zi în spume. EMINESCU, O. I 68. Mulți tătari stau împregiur Cu ochi mici ca ochi de ciur. ALECSANDRI, P. P. 77. ◊ Fig. Mă tem, căci grija și întristarea stau în sufletul nostru și rod ca un vierme neadormit. SADOVEANU, F. J. 508. ◊ Expr. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) sau a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a împiedica drumul cuiva, a nu lăsa pe cineva să treacă; fig. a împiedica pe cineva să facă ceea ce voiește, a-l încurca în socotelile lui, a-l deranja, a i se opune, a i se împotrivi. Dintr-o dată în calea lor, în acea zi de 20 august, rămasă de pomenire, au stătut călărimile în leafă ale măriei-sale Ștefan-vodă. SADOVEANU, F. J. 192. Nu zic că te duc [la furci]... Zic numai că te pot duce, dacă-mi stai în cale. SLAVICI, O. I 181. Cine ești tu de-mi stai în cale? – întrebă zmeul. RETEGANUL, P. IV 39. Căuta în tot chipul cum s-ar putea curăți de împărăteasa, ca să nu-i mai steie în drum. SBIERA, P. 108. A sta înaintea (cuiva) sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în față) = a) a se ține, a se găsi la mică distanță în fața cuiva (privindu-l, vorbindu-i, așteptînd porunci). Mă duc la Timiș, stau înaintea domniilor-lor și le spun așa: solie de la Ionuț Păr-Negru. SADOVEANU, F. J. 138. Și noaptea, de zare deșteaptă... S-apropie de flacări și-aproape-n urmă stînd Viteazului în față, ea lung la el privește. COȘBUC, P. I 134. [Femeia din portret] zîmbea cu același zîmbet neuitat... Bătrînul stete mult... mult înaintea ei. CARAGIALE, O. I 315. Nici visezi că înainte-ți stă un stîlp de cafenele. EMINESCU, O. I 150; b) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. Muierea i-a ieșit întru întîmpinare... și i-a stat înainte cu dulcețuri și răcoritoare. SADOVEANU, D. P. 38; c) a se opune, a rezista cuiva, a sta în calea cuiva. La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns Ca să steie înainte-mi ca și zidul neînvins? EMINESCU, O. I 147. Că băieții, făr’ de minte, Risipesc La gloanțe multe, Nu le stă nimeni-nainte. TEODORESCU, P. P. 291. (Despre sarcini, greutăți etc.) A sta în fața (cuiva) = a trebui, a urma să fie realizate, rezolvate. A sta de față = a fi de față, a asista. La această judecată stătuseră de față și mahalagii. SADOVEANU, D. P. 146. A sta față v. față (I 2). A sta la baza unui lucru = a constitui temelia unui lucru. Cunoașterea vieții stă la baza măiestriei artistului realist. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 98. A sta în umbră = a fi modest, retras. Voi toți care ați stat pînă acum în umbră timizi... scuturați-vă, recăpătați încredere în voi. ANGHEL, PR. 186. Pe cînd alții, stînd în umbră și cu inima smerită, Neștiuți se pierd în taină ca și spuma nezărită. EMINESCU, O. I 133. A sta deoparte = a) a se ține la oarecare distanță (de...). Toți bărbații stau doparte, Iar la mijloc stau fecioare Și neveste-n largă horă. COȘBUC, P. I 72. Ia în duminica viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă. Eu oi sta deoparte cu băieții. CREANGĂ, O. A. 195; b) a fi rezervat, a se ține în rezervă, a nu se amesteca într-o chestiune, într-o discuție. A sta în mîna (cuiva) = a depinde de cineva, a fi în puterea cuiva. În mîna omului aceluia stetea liniștea călătorului. CARAGIALE, O. I 313. A-i sta (cuiva) ca un ghimpe în coaste (sau în inimă) = a constitui o stingherire sau o amenințare permanentă pentru cineva. (Familiar) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemîna cuiva, în imediata sa apropiere. Niciodată, în clipe așa de înalte, inspirația nu trebuie căutată la un kilometru; ea ne stă sub nas. CARAGIALE, O. I 307. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice cînd cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau cînd nu găsește termenul, cuvîntul pe care îl caută. (Despre gînduri, preocupări) A-i sta (cuiva) pe inimă = a preocupa pe cineva, a produce neliniște. A-i sta capul la... v. cap1 (I 4). A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta cuiva pe cap = a împovăra, a incomoda pe cineva prin prezența sau purtarea sa. Ce poți să faci, bre? răspunse Leahu mai mult din buze. Nu vezi cum îmi stau pe cap? MIHALE, O. 139. De ce i-a murit bărbatul? – Nu l-am omorît eu, mamă. – Nu l-ai omorît tu! Caută-ți altul! Ce stai piatră pe capul nostru... STANCU, D. 15. (Mai ales în basme) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a i se tăia cuiva capul. Dacă în șase luni măria-sa Ferid nu va ști tot ce se cuvine să știe ca să fii mulțămit luminăția-ta, atunci primesc să stea acest cap unde îmi stau acuma picioarele. SADOVEANU, D. P. 18. Împăratul... i-au poroncit ca să-i aducă calul zmeului numaidecît, că de nu i l-a aduce, apoi i-a sta capul unde-i stau acum tălpile. SBIERA, P. 74. ♦ A ocupa locul de la... O babă stă la fereastră și se uită cu drag la noi. VLAHUȚĂ, O. A. II 84. În tot timpul ospățului, să steie numai la spatele stăpînu-său și nici măcar să-și rîdice ochii la ceilalți meseni. CREANGĂ, P. 231. ◊ Expr. A sta la poartă sau la ușă (sau la poarta, la ușa cuiva sau a ceva) = a păzi, a străjui la ușa cuiva sau a ceva. La ușă stătea un căpitan cu pistolul în mînă. CAMILAR, N. I 186. Acesta-i un alvanit, care stă de obicei la ușa măriei-sale, lămuri Alexăndrel-vodă. SADOVEANU, F. J. 31. A sta la căpătîiul cuiva v. căpătîi (1). ♦ A fi, a se găsi scris sau însemnat. Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrîne, Căci pe mucedele pagini stau domniile romîne. EMINESCU, O. I 32. ◊ Fig. În mintea lui, ca pe un răboj, stau însemnate zilele de muncă. VLAHUȚĂ, O. A. II 54. 2. A fi așezat, a fi pus, a se afla. Cinci cruci stau înaintea morii, două de piatră și trei altele cioplite din lemn de stejar. SLAVICI, O. I 115. Sala era naltă... iar în mijlocul ei stătea o mîndră masă, acoperită cu alb. EMINESCU, N. 6. Pită albă stă pe masă, Cum îi pita mai frumoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 119. ◊ Expr. (Rar) A sta în iveală = a fi așezat la vedere. În mijloc stă-n iveală un cerb de patru ani, Încins pe-a sale laturi cu șiruri de fazani. ALECSANDRI, P. A. 140. A-i sta (cuiva) capul în par = a i se tăia cuiva capul. Ce să facă el acuma? Începe a plînge și a se văieta, că știa că desară i-a sta capul în par. SBIERA, P. 58. ◊ (Despre clădiri care domină locul unde se găsesc, exprimînd uneori și ideea de durabilitate, de soliditate) În țărmul celălalt, întăi stătea Cetatea stăpînind intrările. SADOVEANU, F. J. 240. E Ostrovul San-Giorgio, pe care-a stat odinioară un falnic castel zidit de genovezi. VLAHUȚĂ, O. A. II 116. Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri. EMINESCU, O. I 152. ♦ A-și avea locul undeva. Toporul și mătura tot după ușă stau. SADOVEANU, O. II 181. ◊ (Urmat de determinări care arată felul cum sînt orînduite unele lîngă altele persoanele sau lucrurile) De jur împrejur lumea pestriță, de toate treptele, stă în semicerc. CARAGIALE, O. I 301. Iar de fagii-mbătrîniți Stau rînd caii priponiți. HODOȘ, P. P. 201. Toți copiii stau roată de jur împrejurul mesei cu gurile căscate. ȘEZ. I 91. ◊ Expr. A sta cot la cot cu... = a se găsi în imediata apropiere, strîns alăturat de..., a sta unul lîngă altul. Înaintea bătăliei de la Cahul, vodă chemase la sfat de război căpeteniile și au stat alături față de măria-sa «neamurile» cot la cot cu vatamanii țărănimii. SADOVEANU, N. P. 12. A sta grămadă = a fi îngrămădiți, înghesuiți. Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. COȘBUC, P. I 223. Convoiu-ntreg, nedezlipit, Îngenunchind se lasă Pe cîmpul alb și troienit, Sub negura geroasă, Și stă grămadă la un loc Făradăpost, nici foc. ALECSANDRI, P. A. 159. A sta roi = a se îmbulzi, a se îngrămădi. Cît ai bate în palme, stau toți acei slujitori roi împrejurul nostru. SADOVEANU, F. J. 169. 3. A fi fixat sau prins în ceva, a atîrna de ceva. Poarta este bine închisă cu o bîrnă grea d-a curmezișul, ale cărei căpătîie stau în cîte-o bortă în ziduri. CARAGIALE, O. I 290. Pînă-s mere mititele, Stau în creangă făloșele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. Cucuiata, vai de ea, Stă-ntr-un vîrf de nuia (Aluna). ◊ Expr. A-i sta (cuiva) viața numai într-un fir de ață v. fir (1). Nu știu la cît mi-a sta capul cu... v. cap1 (I 1). A-i sta (cuiva) în cap = a preocupa pe cineva. Aș vrea să-ncep cu fapte bune, Dar n-am făcut, ori le-am uitat Și raiu-n cap puțin mi-a stat. Și-am fost și prost la numărat – Și n-am ce spune. COȘBUC, P. I 198. A-i sta (cuiva) în minte = a fi clar pentru cineva. Bine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă a putut să fie tată! ALECSANDRI, P. A. 150. ♦ Fig. A fi cuprins în..., a se găsi în..., a consta în... «Soacra cu trei nurori» plăcu, fără ca totuși junimiștii să-și fi dat seama în ce stă meritul. CĂLINESCU, I. C. 192. Dacă fiecare și-ar zice că suprema fericire stă în odihna eternă, în nirvana budistă, am ajunge desigur la desființarea oricărei idei de bine, de muncă și de progres. VLAHUȚĂ, O. A. II 103. Și așa... se făcură toate bune. Procesul-verbal nici nu trebuia schimbat: totul sta în încheiere. CARAGIALE, O. I 307. ◊ Expr. A-i sta (cuiva) în (sau, rar, prin) putință = a-i fi cuiva posibil. (Sînt gata) a te sluji cu ce-mi va sta prin putință. FILIMON, la TDRG. A sta în firea (cuiva) = a fi în firea cuiva, a ține de caracterul cuiva. O, aș putea Să-ți fac aluzie... dar nu stă În firea mea. TOPÎRCEANU, P. 260. ♦ A se limita, a se mărgini la..., a se reduce la... Ce spui, cîrpaciule, zise văru-mieu... D-apoi numa-n ciubotele tale am stat eu, bicisnicule? CREANGĂ, A. 106. Frunză verde ș-un bănuț, Nu stă lumea-ntr-un drăguț... – Ba stă, zău, dacă-i mîndruț! Frunză verde ș-o frăguță, Nu stă lumea-ntr-o drăguță... – Ba stă, zău, dacă-i mîndruță! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405. ♦ (Învechit) A fi format din... În timp de pace, oștirea sta din: darabanii cu căpitănia lor... simenii, a cărora căpitănie era aga. ISPIRESCU, la TDRG. 4. (Determinat prin «pe apă» sau «deasupra apei») A pluti. Untdelemnul stă deasupra apei. ▭ Și mi-l leagă, mîndră, leagă Într-un corn de cîrpă neagră, Și mi-l țipă pe Tîrnavă. De-i vedea că stă pe apă, Fie-ți inimioara-ntreagă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. VI. 1. (Cu determinări temporale sau locale) A petrece un timp oarecare într-un loc. Încă aproape un deceniu mai stă Eminovici la moșie, după căsătorie. CĂLINESCU, E. 15. M-am dus apoi cu comisul și am stat un timp la cetatea Dîmboviței. SADOVEANU, F. J. 75. Hei, domnule, cît ai stat d-ta aici? Două zile. Patruzeci să stai și n-ai să afli cîte știu eu. VLAHUȚĂ, O. A. II 98. Oricum, Zibal mai stă la Podeni doar pîn’ la cîștiul viitor. CARAGIALE, O. I 285. ♦ A întîrzia într-un loc, a zăbovi. Mai stau puțin, ca să-mi iau bun rămas de la toate. SADOVEANU, D. P. 84. Mama nu stă... acum se întoarce. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, la TDRG. El vine-așa de dragul lui, Cînd vine. Eu nu pot ușa să i-o-ncui. De stă prea mult, eu cum să-i spui? COȘBUC, P. I 129. ♦ A fi, a rămîne un timp oarecare împreună cu cineva, a-și petrece timpul cu cineva. Ori m-ai zărit vreodată stînd Cu muza altuia? Se poate. TOPÎRCEANU, M. 5. Comisarul află... că luni, ca ieri, Lică a stat cu Răuț, cu Buză Ruptă, cu Săilă Boarul și cu Ghiță la cîrciumă, că ei au vorbit cam în taină despre arendașul. SLAVICI, O. I 152. Ori mai știi păcatul? poate că nici crîșmăriței nu-i era tocmai urît a sta între noi, de ne cerca așa des. CREANGĂ, A. 98. 2. A trăi, a viețui. Eu stau aicea ca într-o sălbătăcie, tac și nu știu, nici nu spun nimic, iar domniile voastre bărbații știți și vorbiți toate. SADOVEANU, F. J. 495. Pentru ce stai sfinția-ta în asemenea pustietate, îl întrebai eu, dacă mai ales, după cum spui, hoții te calcă și te pradă? HOGAȘ, DR. 48. 3. A locui. Stăteam intr-o odăiță îngustă, rece, umedă, în strada Justinian. SADOVEANU, O. II 276. Aici nu mai stă nimeni De douăzeci de ani. ARGHEZI, V. 141. Am stat la un unchi, pe Romană, Țiu minte... dar unde n-am stat? TOPÎRCEANU, B. 63. Nu-i casa lor în care stau Și-n casă nici cenușă n-au! COȘBUC, P. I 127. 4. A fi, a exista. Puțin mai este și ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe fața pămîntului, așa de iubit, de slăvit și de puternic. CREANGĂ, P. 191. El singur zeu stătut-a nainte de-a fi zeii. EMINESCU, O. I 115. ♦ (Învechit) A avea loc, a se petrece. [Mohamed] a pus piatră săpată unde a stat bătălia. DELAVRANCEA, A. 10. 5. A continua să fie, a dăinui. Munte cu capul de piatră, de furtune detunată, Stă și azi în fața lumii. EMINESCU, O. I 31. Eu iubesc, baba iubește, Casa ni se pustiește; Dar de-aș iubi numai eu Casa noastr-ar sta mereu! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. ♦ A rămîne în ființă, a nu trece, a dura. Prea mult un înger mi-ai părut Și prea puțin femeie, Ca fericirea ce-am avut Să fi putut să steie. EMINESCU, O. I 185. ◊ (Intensificat prin «pe loc») La ce simțirea crudă a stinsului noroc Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc? EMINESCU, O. I 127. VII. 1. (În locuțiuni verbale sau în legătură cu alt verb dă acestora un aspect de durată) a) (În coordonare cu un verb de care se leagă prin conj. «și») Unii oameni au asemenea noroc în viață, încît stai și te minunezi. SADOVEANU, F. J. 76. Prin atîtea schimbări a trecut sufletul meu, că uneori stau așa și mă-ntreb: oare cîte vieți am trăit? VLAHUȚĂ, O. A. II 69. Stau cîteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe cînd începusem și eu... a mă rădica băiețaș la casa părinților mei. CREANGĂ, A. 1. b) (În coordonare cu un verb de care se leagă prin conj. «de») Și în buimăceala ceea, trezîndu-se cu Ion față-n față, unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă; ș-apoi stă de-i privește, dacă te rabdă inima... CREANGĂ, A. 112. (Expr.) Ce stai de vorbești? (sau spui?), întrebare prin care cineva își exprimă surprinderea pe care i-au produs-o cele spuse de altul. Fugi d-acolo, nevastă, ii răspunse el, ce stai tu de vorbești? ISPIRESCU, L. 66. c) (Urmat de un verb la gerunziu) Și eu am stat privindu-i, pînă ce și-au isprăvit jocul. VLAHUȚĂ, O. A. I 144. Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură, Cînd eu stau șoptind cu draga Mînă-n mînă, gură-n gură. EMINESCU, O. I 106. Amîndoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte Lungiți unul lîngă altul, stau grăind în limba lor. ALECSANDRI, P. A. 150. d) (Urmat de un verb la conjunctiv) Sus o dată-l răsucește Și-l azvîrlă peste gard. – O să stau acum cu tine Să mă lupt... Mai vrei ceva? COȘBUC, P. I 145. Nu știu dac-ai stat vreodată să-ți dai seama de ce fel de viață trăim noi aici. VLAHUȚĂ, O. A. II 63. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe. Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte? EMINESCU, O. I 194. (În propoziții condiționale) De-aș sta să-i dau și eu răspuns, La cîte legi am fi ajuns! COȘBUC, P. I 127. Dac-ai sta să te potrivești lor. CREANGĂ, A. 39. e) (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» și indicînd instrumentul) Dracilor, sînteți păgîni? Maica mea! Să stai cu bățul Ca la cîni! COȘBUC, P. I 226. f) (În expr.) A sta de (rar, la) vorbă (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp (oarecare) vorbind cu cineva despre unele și altele. De multe ori moșnegii stăteau de vorbă, povestind cu glasuri încete din necazurile vieții și din durerile prin care au trecut. DUNĂREANU, N. 17. L-am trimis la popa din Fundureni ca să-i spună că stau de vorbă cu voi. SLAVICI, O. I 132. Cocoană, dumneavoastră stați de vorbă aici... nu știți ce-i afară. CARAGIALE, O. I 333. Hai, dă răspuns cucoanei, ori așa, ori așa; că n-are vreme de stat la vorbă cu noi. CREANGĂ, P. 331. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a) a se sfătui cu cineva. Badea Ghiță s-a tras la o parte, lăcrămînd singur și stînd la sfat șoptit cu sufletul său. SADOVEANU, N. P. 55. Și pe teiul nostru-ntreabă: Cine sîntem, stau la sfaturi, Iară gazda noastră zice, Dîndu-și ramurile-n laturi... EMINESCU, O. I 101; b) a sta de vorbă. Intră-n casă? O, ba bine, Și-a găsit niște vecine, Stă la sfat... COȘBUC, P. I 106. A sta la taifas (la taclale sau la povești) = a pierde vremea vorbind fleacuri. Neguțătorul s-a supărat, dar n-avea cînd sta la taclale... SADOVEANU, D. P. 151. Au găsit pe primar și pe notar fumînd și stînd la taifas cu gospodarii cei doi. id. B. 194. A sta de fleacuri = a-și trece timpul cu lucruri lipsite de importanță. În vremea cînd toți cu care ai plecat într-un pas ți-au luat-o înainte, tu stai de fleacuri, de nuvele, ca un băietan de optsprezece ani. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 9. A sta (dus sau pierdut) pe (la sau, rar, în) gînduri = a) a fi preocupat, absorbit de gînduri. La fereastra solitară, Stă pe gînduri o femeie. COȘBUC, P. I 119. Ana stetea dusă în gînduri cînd auziră zuruitul unei trăsuri boierești cu trei cai și cu fecior pe capră. SLAVICI, O. I 146. Da... visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi. EMINESCU, O. I 157; b) a șovăi, a ezita, a se frămînta cu gîndul, neștiind ce hotărîre să ia; a sta la îndoială. Mai multă vreme am stat pe gînduri să-ți răspund ori să te las în plata domnului. VLAHUȚĂ, O. A. II 14. Hai, nu mai sta la gînduri [zise calul]; încalecă pe mine. CREANGĂ, P. 220. Nu-i vreme de stat în gînduri, doamnă, adăogi Spancioc. NEGRUZZI, S. I 162. A sta la îndoială = a) a șovăi, a ezita înainte de a lua o hotărîre; a sta pe gînduri. Comisul cel bătrîn stătu puțin la îndoială, furat într-o parte de dragostea lui de părinte și țintuit în același timp de îndărătnicie. SADOVEANU, F. J. 98. Hai, nu mai sta la îndoială și dă-mi-le, căci atunci are să fie bine și de stăpînu-meu și de stăpîna-ta. CREANGĂ, P. 273; b) a se îndoi de ceva, a nu crede cu ușurință. Dac-ar fi găsit la Moara cu noroc, fie chiar în lada lui Ghiță, ceva din lucrurile furate de la arendașul, el tot ar mai fi stat la îndoială și ar fi zis că Ghiță poate să fie năpăstuit. SLAVICI, O. I 165. A sta în cumpănă (sau în cumpene) = a șovăi, a ezita. Omul stătu o clipă scurtă în cumpănă, apoi se întoarse și plecă repede. DUMITRIU, N. 252. Stătu puțin în cumpănă, plimbîndu-și ochii asupra mobilelor orășenești din juru-i, dar fără să le vadă. SADOVEANU, B. 38. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă? CREANGĂ, P. 29. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi, a străjui. Lae, pe care-l lăsase singur, nu era omul pe care-l poți pune să stea peste noapte de strajă la un mort. SLAVICI, O. I 166. De-atunci el stă de pază în mijlocul cîmpiei, Și nime nu s-atinge de zmeii hergheliei. ALECSANDRI, P. A. 164. A sta la (sau de) pîndă = a pîndi. A stat un timp la pîndă în desiș. SADOVEANU, D. P. 172. S-a întîlnit cu Lică și cu Răuț, care l-au luat între bîte și i-au zis că-i sfărîmă oasele dacă va mai îndrăzni să stea de pîndă. SLAVICI, O. I 151. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se tîrgui. Cît umblă el întrebînd, noi dăm de dînsul și, dacă trebuie să-l răscumpărăm, stăm la tocmeală, îl tîrguim și-l răscumpărăm. SADOVEANU, F. J. 236. A-i sta (cuiva) într-ajutor (sau în ajutor) = a ajuta pe cineva, a-i veni cuiva în ajutor. Monahul i-a stat într-ajutor la cîntare încălărat, scoțîndu-și din cap numai comanacul. SADOVEANU, F. J. 620. Alexandru Vardaru se ținuse de făgăduială; Maria era numită de trei luni: – dar de ce era nevoie să-i amintească așa, că i-a stat într-ajutor? C. PETRESCU, Î. I 19. 2. (Exprimînd ideea de durată, de continuitate) A rămîne, a se afla, a fi. a) (Construit cu un nume predicativ care indică o stare, o însușire) Ar fi stat și-acuma tot nemăritată, Dacă din păcate nu s-ar fi găsit Un neghiob ca Mișu, un îmbrobodit. TOPÎRCEANU, P. 235. Chipul lui stă alb, rece și liniștit. VLAHUȚĂ, O. A. I 159. Acela care ține cu mine, nu are să se teamă de nimic, iară acela care vrea să mă doboare, trebuie să stea mereu cuprins de îngrijire. SLAVICI, O. I 181. ◊ A sta singur = a) a nu avea pe nimeni lîngă sine. Și-avînd inel, ea se juca Stînd singură-ntr-o vale. COȘBUC, P. I 67; b) a fi lipsit de societatea cuiva; a petrece în singurătate. Știu, cît ai stat singur, cinstite comise, ai oftat că ai scăpat de mine. SADOVEANU, F. J. 56. A sta ascuns = a se ascunde. Care va să zică, grăi Răuț, în cele din urmă, cînd se înserează, noi îi lăsăm pe dînșii acolo, ne întoarcem, stăm ascunși și nu ieșim decît la semnalul dat de tine. SLAVICI, O. I 198. Umblu rătăcind noaptea și stau ascunsă cît e ziua. ALECSANDRI, T. I 435. A sta închis = a) a fi închis, lipsit de libertate. Nu-i așa... că tu ești nevinovat și stai închis pe nedrept. VLAHUȚĂ, la TDRG. Am stat închis multă vreme. CARAGIALE, O. I 312. În pădurea fărmecată Stăm închiși, vai, fără vină. ALECSANDRI, T. I 421; b) a se retrage undeva, a se izola. Numai un om al cărților își poate da seama de bucuria libertății de a putea sta închis între infolii. CĂLINESCU, E. 246. (Fig.) Jder îl lăsă să-și topească patima și el sta închis în sine însuși ca în scoică, pîndind pentru dînsul fărîmăturile cele mai dulci. SADOVEANU, F. J. 125. A sta nedumerit = a fi uimit, mirat, a nu ști ce să creadă. Pe cînd musafirii steteau nedomiriți, uitîndu-se cînd la unul, cînd la altul, cînd la omul ghemuit, acesta începu să horcăie tare și să geamă. CARAGIALE, O. I 365. A sta nehotărît = a nu se putea hotărî, a nu putea lua nici o hotărîre. Ghiță stete cîtva timp nehotărît. – Eu nu mă duc, zise el apoi. SLAVICI, O. I 161. A sta mut (tăcut sau fără grai) = a tăcea mai multă vreme, a nu vorbi un timp. A stat tăcut un răstimp. SADOVEANU, D. P. 135. Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind, Stă mut, de suflet gol. COȘBUC, P. I 109. A sta treaz (sau deștept, neadormit) = a nu dormi (noaptea), a veghea. Nu te așteptam, dar mă gîndeam la tine și stăteam trează. SADOVEANU, F. J. 157. Întins pe-o rogojină, cu ochii țintiți în podele, sub lampa ce-aruncă pe pereții goi o lumină somnoroasă, în sforăitul tovarășilor adormiți, stă treaz, cu pumnul sub ceafă. VLAHUȚĂ, O. A. I 146. Și cum ajunge la poarta raiului din afară, se și pune acolo de strajă și stă neadormit zi și noapte. CREANGĂ, P. 311. A sta pierdut = a) a fi absorbit în gînduri, în visare. Într-o seară, stînd așa pierdut, a băgat de seamă, fără să vrea, că tovarășii lui sînt mai aprinși ca de obicei. REBREANU, N. 27; b) a fi cuprins de emoție, a pierde stăpînirea de sine. Ea stă la pieptul lui pierdută, Dintîi cu ochii la pămînt. COȘBUC, P. I 88. A sta mărturie = a servi de martor, a mărturisi ceva. Ostași, boieri, curteni, v-am adunat aci Să stați mărturie după ce n-oi mai fi. DELAVRANCEA, A. 119. A sta gata de... = a fi gata, a se ține pregătit pentru... Sta cu pieptul deschis și gata de luptă. ISPIRESCU, U. 118. A sta fără de țintă = a privi în gol, nefăcînd nimic. Înainte-mi – cîmp deschis... Stau fără de țintă. Totu-i adîncit în vis, Prins de vrajă sfîntă. IOSIF, V. 44. b) (Urmat de determinări modale exprimînd o anumită stare sau situație) Da ce-ți veni să stai pe întuneric, bre? MIHALE, O. 142. Șase zile și șase nopți a stătut oștirea creștinilor fără pită și mai ales fără apă. SADOVEANU, N. P. 13. ◊ A sta în (sau la) soare sau (neobișnuit) în lună = a sta în bătaia soarelui, (neobișnuit) în lumina lunii. Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mîndre îmbrăcate-n flori și stele. EMINESCU, O. I 45. ◊ Expr. A sta sub ascultarea (sau la porunca) cuiva sau a-i sta cuiva la poruncă = a fi supus cuiva, a se afla la ordinele cuiva. Vra să zică, stați subt ascultarea lui Ionuț Păr-Negru? SADOVEANU, F. J. 278. (Rar) A sta ca-n cămașă de gheață = a rămîne țeapăn, a nu face nici o mișcare. Curtenii stăteau ca-n cămăși de gheață. Nimene n-avea putere să înainteze spre cocon. SADOVEANU, D. P. 32. ◊ (Determinat prin locuțiuni adverbiale) Într-un medean nu prea departe de han, în vederea mării, stăteau oameni în petrecere. SADOVEANU, D. P. 151. Pe cînd stăteau în tăcere, cu bucatele încă neisprăvite, în lumina asfințitului de început de toamnă, sunară copite de cal. id. F. J. 198. (Expr., rar) A sta în priveală v. priveală. ◊ (Urmat de un complement circumstanțial de mod) Dacă s-a mai pomenit iarnă ca asta să stai cu ferestrele deschise... DAVIDOGLU, M. 16. Și dacă stau cu ușa încuiată E că nici eu de nime n-am nevoie. TOPÎRCEANU, P. 211. Toți stau cu capul gol. CARAGIALE, O. I 321. VIII. (Urmat de o propoziție secundară predicativă construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să..., a fi cît pe ce să... Afară sta să plouă: s-a întunecat; toate în casă tac de frica furtunii. BASSARABESCU, V. 169. Cerul și-a schimbat veșmîntul, Ploaia parcă stă să-nceapă. TOPÎRCEANU, S. A. 19. Stînca stă să se prăvale În prăpastia măreață. EMINESCU, O. I 54. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. A sta gata sâ... = a fi gata să... La fiecare suspin al copilului tresare spăimîntat, arcurile minții lui stau gata să se sfarme. VLAHUȚĂ, O. A. II 30. La orice întîmplare, doamne ferește, stau gata să-și verse sîngele pentru noi... CREANGĂ, A. 166. IX. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau, mai rar, «cu») A se îndeletnici, a se ocupa cu... Ferid, în odaia cea albă, stătea cu zugrăvelile, cu numerele și cu semnele gîndului, adîncindu-le și pătrunzîndu-se de ele. SADOVEANU, D. P. 22. Cu ce spor era ș-acasă (fata): Nu știai cînd... stă la pusul pînzei, La muls oi, la storsul brînzei. La TDRG. ◊ Expr. A sta la luptă cu sine (însuși) = a se lupta cu gîndul, neputîndu-se hotărî. Și acum Ghiță alegea în el vorbele cu care să-i facă lui Pintea împărtășire despre cele petrecute între el și Lică, și stetea la luptă cu sine dacă nu ar fi, poate, mai bine să tacă. SLAVICI, O. I 144. A sta de cineva = a se ocupa de cineva, a avea grijă de cineva. Trebuie să stai numai de ele, să le îngrijești, să le curăți, să le dai apă, mîncare și cîte alte. La TDRG. A sta (de cineva) să... = a nu-i da pace cuiva pînă ce nu..., a-i bate cuiva capul să... [Muierea] tot sta de mine să merg și să merg la împăratul să cer slujba. RETEGANUL, P. V 81. A sta de capul cuiva v. cap1 (I 1). – Forme gramaticale: prez. ind. stau, stai, stă, stăm, stați, stau, imperf. stăteam (regional steteam și stam,) perf. s. stătui (regional stetei), prez. conj. pers. 3 să stea (regional să steie), imper. stai (regional. stăi), part. stat (învechit stătut), gerunziu stînd și, învechit, stătînd (EMINESCU, O. I 91).
STAT2, state, s. n. 1. Tablou, listă. ◊ (Mai ales în expr.) Stat de plată (sau de salarii) = tablou cuprinzînd specificarea drepturilor bănești pe care trebuie să le primească salariații unei instituții, sau întreprinderi. (Eliptic) La primirea salariilor, s-au iscălit statele. ▭ Stat de funcțiuni (de organizare sau de personal) = tablou care cuprinde posturile necesare unei unități administrative și categoriile de salarizare corespunzătoare. Numărul catedrelor didactice și al cadrelor didactice ajutătoare se fixează prin statele de personal aprobate de Ministerul Învățămîntului. COL. HOT. DISP. 1189. 2. (În expr.) Stat personal = dosar cuprinzînd specificarea mutațiilor de serviciu ale unui salariat și actele sale de stare civilă, socială, politică etc.
STAT4, state, s. n. (Numai în expr.) Stat-major v. major (3).
STAT3, staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. Simți că statul culcat o ostenește. BUJOR, S. 79. ♦ Ședere, rămînere, zăbovire. Se duse să se culce în bordei, că «dă, mie mi s-a trecut vremea statului pînă tîrziu» zicea ea. MIRONESCU, S. A. 47. 2. Înălțime a corpului omenesc; înfățișare, statură. Avea stat chipeș și-obrazul ca oglinda. COȘBUC, P. II 199. Nu e deosebire între dînsele nici la frumuseță, nici la stat, nici la purtat. CREANGĂ, P. 270. Mîndru-i bradul muntelui, Da-i mai mîndru statul lui. SEVASTOS, C. 43. El în casă că intra, Lui Bogdan că arăta Trei copile tot de-un stat. ALECSANDRI, P. P. 177. ◊ Expr. Un stat de om = măsură pentru înălțimi, cam cît înălțimea obișnuită a unui om. Streașina ei de șindrilă abia dacă se ridică peste un stat de om. CAMIL PETRESCU, O. II 237. La noi se cheamă Durău, unde curge apa-n jos de pe stîncă, preț așa ca la două staturi de om înălțime. HOGAȘ, M. N. 204. Și unde nu pornește stînca la vale, săltînd tot mai sus de un stat de om. CREANGĂ, A. 28. ♦ Trup, corp omenesc. La stat și umblet slabă ce-i! Topiți sînt ochii viorei De-atîta vaiet ne-ntrerupt! COȘBUC, P. I 147. 3. (Învechit) Situație. Delegatul... prezentă un stat aproximativ al productelor ce țeara noastră va avea să expună. ODOBESCU, S. II 80. ◊ Expr. A fi în stat = a fi în stare. Încarcă preste măsură rînza sa cu atîta mîncare, cît nu iaste în stat a o fiarbe sau a o măcina. ȚICHINDEAL, F. 334. 4. (Popular, în expr.) A-i ieși (cuiva) statul = a i se împlini (cuiva) termenul. A slujit el cît o fi slujit, pînă cînd i-a ieșit statu, și-a vrut să plece. I. CR. II 228.
STAT1, state, s. n. 1. Organizație politică a clasei economicește dominante, care are ca scop apărarea ordinii economice existente și reprimarea împotrivirii altor clase; teritoriul și populația asupra căreia își exercită autoritatea această organizație; țară. Mircea cel Bătrîn... voiește a întrupa toată romînimea într-un singur stat. BĂLCESCU, O, II 13. ◊ Stat socialist = stat de tip nou, înfăptuit și condus de clasa muncitoare, a cărui esență o formează dictatura proletariatului și care are ca scop desființarea exploatării și construirea societății fără clase. 2. (În loc. adj.) De stat = a) al statului, care emană de la stat (1). Plan de stat; b) (în opoziție cu particular) care e condus și controlat de stat (1), care aparține statului, oficial; c) care angajează statul, care se referă la stat. Împrumut de stat. ◊ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol (important) în conducerea treburilor statului. Omul sălbatic bine vedeți că nu e un politic, nu e adecă om de cetate sau mai vîrtos bărbat de stat. GHICA, A. 680. Lovitură de stat v. lovitură (4). (Ieșit din uz) Secretar de stat = ministru. 3. (La pl., în orînduirea feudală) Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. Statele generale din Franța. (Atestat în forma de pl. staturi) Staturile țării [Transilvaniei], ce se temeau ca această alianță cu casa Austriei să nu le fie fatală, ziceau în gura mare că și-au bătut nemții joc de prințul lor. BĂLCESCU, O. II 58. – Pl. și: (învechit) staturi.
STAT1, state, s. n. 1. Organizație politică a clasei economicește dominante, care are ca scop apărarea ordinii economice existente și reprimarea împotriva altor clase; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Stat socialist = stat de tip nou, înfăptuit și condus de clasa muncitoare, a cărui esență o formează dictatura proletariatului și care are ca scop desființarea exploatării și construirea societății fără clase. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat; b) care e condus și controlat de stat, care aparține statului; oficial; c) care angajează statul, care se referă la stat. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană cu rol important în conducerea treburilor țării. 2. (La pl., în orânduirea feudală). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. Statele generale din Franța – Fr. état (lat. lit. status).
!sta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, imperf. 3 sg. stăteá, perf. s. 3 sg. stătú, m.m.c.p. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 să stea; imper. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stat2 (țară, tabel) s. n., pl. státe
stat3 (înălțime) s. n., pl. státuri
stat1 (ședere) s. n.
stat-majór s. n., art. státul-major; pl. státe-majóre
sta vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stau, 2 sg. stai, 3 sg. stă, 1 pl. stăm, 2 pl. stați, imperf. 3 sg. stăteá/sta, perf. s. 1 sg. stătúi, 3 sg. stătú, m.m.c. perf. 2 sg. stătúseși, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 sg. și pl. stea; imper. poz. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat
stat (țară, tabel) s. n., pl. státe
stat (ședere) s. n., pl. státuri
stat (înălțime a corpului omenesc) s. n., pl. státuri
stat-majór s. n., pl. státe-majóre
SECRETAR DE STÁT s. v. ministru de externe.
STA vb. 1. v. opri. 2. v. poposi. 3. v. așeza. 4. v. ședea. 5. v. întârzia. 6. v. zăbovi. 7. v. aștepta. 8. v. locui. 9. v. staționa. 10. v. rămâne. 11. v. petrece. 12. a se ține. (Stai drept!) 13. a se opri, (fig.) a încremeni. (Ceasul a stat la orele 12.) 14. v. înceta. 15. v. afla. 16. a atârna, a spânzura. (Pe perete stă un tablou.) 17. a-i ședea. (Îți stă foarte bine haina asta!) 18. a pluti. (Uleiul stă deasupra apei.) 19. v. consta. 20. v. reduce.
STA vb. v. afla, da, dăinui, declanșa, desfășura, dezlănțui, duce, dura, exista, fi, găsi, isca, izbucni, menține, păstra, perpetua, persista, porni, purta, rămâne, stârni, susține, trăi, ține.
STAT s. v. amplasament, așezare, caz, circumstanță, condiție, conjunctură, demnitate, făptură, ipostază, împrejurare, înălțime, loc, postură, poziție, rang, situație, stare, statură, talie, titlu, toiag.
STAT s. ședere. (~ul lui acolo a durat 3 zile.)
STAT s. 1. țară, (înv. și reg.) stăpânire, (înv.) memlechet, poliție publică. (Un ~ înfloritor.) 2. v. putere. 3. stat federal v. federație.
STAT-MAJÓR s. (MIL.) (înv.) ștab.
A sta ≠ a merge, a se mișca
STAT2 s.n. 1. Tablou în care sunt specificate drepturile bănești pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau ai unei instituții. ♦ Tablou, listă. 2. Stat de organizare (sau de funcții) = tablou care cuprinde posturile necesare unei întreprinderi sau instituții, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzătoare. 3. Stat personal = dosar care cuprinde specificarea mutațiilor de serviciu ale unui salariat și actele acestuia. [Pl. -te. / < lat. status, cf. it. state, fr. état].
-STÁT Element secund de compunere savantă cu semnificația „stabilizator”, „care menține staționar”. [< fr., it. -state, cf. gr. states].
STAT1 s.n. 1. Organizația politică a clasei economicește dominante în societate, care are drept scop apărarea ordinii economice și politice existente și reprimarea împotriva claselor opuse; țară. 2. Unitate administrativ-teritorială autonomă în unele republici din America și în Australia. 3. (La pl.; în orânduirea feudală) Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. [Pl. -te, -turi. / < lat. status, it. stato, fr. état].
STAT-MAJÓR s.n. Grup de ofițeri care funcționează pe lângă comandamentul unei mari unități; comandament al unei mari unități. [După fr. état-major, it. stato maggiore].
STAT2 s. n. 1. tabel în care sunt specificate drepturile bănești pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau instituții. ◊ tablou, listă. 2. ~ de organizare (sau de funcții) = tabel cuprinzând posturile necesare unei întreprinderi sau instituții, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzătoare. 3. ~ personal = dosar cu specificarea mutațiilor de serviciu ale unui angajat și actele acestuia. (< lat. status, it. stato, după fr. état)
STAT1 s. n. 1. instituție suprastructurală, instrument principal de organizare teritorială și administrativă a unei țări. 2. de stat = care emană de la stat (1); condus și controlat de stat; referitor la stat. ♦ om (sau bărbat) de stat = persoană cu rol important în conducerea statului; lovitură de stat = acțiunea rapidă care urmărește răsturnarea regimului politic existent și preluarea, prin forță, a puterii politice de stat de către un grup de persoane; puci. 3. (pl.; în feudalism) denumire a organelor reprezentative din anumite țări. (< it. stato lat. status, după fr. état,)
STAT-MAJÓR s. n. grup de ofițeri care funcționează pe lângă comandamentul unei mari unități. (după fr. état-major)
STAT3(O)-, -STÁT, -STÁTIC elem. „echilibru”; „care stă drept”, „care oprește”; „static”. (< fr. sta/o/-, -stat, -statique, cf. gr. statos, statikos)
sta (stau, stat), vb.1. A fi, a se afla într-un loc, poziție sau condiție determinate. – 2. A rămîne, a se menține. – 3. A se opri, a nu mai funcționa. – 4. A zăbovi, a aștepta, a păsui. – 5. A nu mai continua la jocul de cărți. – 6. A nu mai lucra, a nu face nimic. – 7. A fi, a ajunge să fie. – 8. A trăi, a locui. – 9. A dura, a continua. – 10. A se afla cu, a poseda. – 11. A consista, a fi format din. – 12. A insista, a pisa, a stărui. – 13. A rezista, a se opune, a lupta. – 14. A interveni, a produce. – 15. A conveni, a se simți bine sau rău. – A sta de, și, să, a fi (cu gerunziu). – A sta să, a fi pe punctul. – Var. înv. asta. Mr. stau, stătui, stătută, stare, megl. stau, stari, istr. stowu. Lat. stāre (Pușcariu 1639; REW 8231), cf. vegl. stur, prov., cat., sp., port. estar, v. fr. ester. – Der. stare, s. f. (ședere; trîndăvie, huzur; pace, paradă a cortegiului funerar; poziție, situație, mod, stadiu, dispoziție; facultate, capacitate; bogăție, avere; clasă, categorie socială; în stare, capabil de); stat, s. n. (ședere; rămînere, situație, așezare, poziție, condiție, stadiu; clasă, categorie; statură), din lat. status (Pușcariu 1638; după Cihac, II, 364, din rus. statĭ „aspect plăcut”), dublet al lui stat, s. n. (țară); stătător, adj. (stabil, fire; durabil, permanent, peren); nestătător, adj. (inconstant, schimbător); statornic, adj. (stabil, ferm, durabil, permanent), formație cultă din sec. XVIII, cf. datornic (Tiktin); nestatornic, adj. (inconstant, volubil); statornici, vb. (a stabili, a determina, a pune; a fixa, a asigura, a consolida; refl., a se stabili, a-și fixa domiciliul); statornicie, s. f. (constanță); nestatornicie, s. f. (inconstanță); stătut, adj. (înv., oprit; stricat, viciat; istovit, vlăguit); înstări, vb. (a îmbogăți; refl., a prospera). – Cf. stărui. Der. neol. stabil, adj., din lat. stabilis; nestabil (var. instabil), adj.; stabili, vb., din lat. stabilire; stabiliment, s. n., din it. stabilimento; stabilitate, s. f., din fr. stabilité; stabiliza, vb., din fr. stabiliser; stanță, s. f., din it. stanza; static, adj., din fr. statique; statist, s. m. (figurant); statistic, adj., din fr. statistique; statistică, s. f.; statistician, s. m. (autor de statistici); statură, s. f., din lat. statura; statut, s. n., din fr. statut; statutar, adj., din fr. statutaire; stați(un)e, s. f., din fr. station; staționa, vb., din fr. stationner; staționar, adj., din fr. stationnaire.
A STA stau intranz. I. 1) (despre ființe) A se opri după o mișcare. ~ pe loc. ~ în loc.~ locului a) a se opri; b) a stagna. A nu (putea) ~ locului (sau pe loc) a fi neastâmpărat. Ce (mai) stai? ce (mai) aștepți? ~ țintuit (sau nemișcat) pe loc a nu face nici o mișcare. A nu-i (mai) ~ cuiva picioarele a se mișca mereu. A nu-i (mai) ~ cuiva gura a vorbi întruna. 2) (despre vehicule) A se opri pentru un timp (într-un loc); a staționa. Trenul stă în gară. 3) (despre fenomene atmosferice) A înceta să se manifeste; a conteni. Ploaia ~t. 4) (despre mecanisme, aparate etc.) A înceta să (mai) funcționeze. 5) A se afla nemișcat (într-o anumită poziție, situație sau stare). ~ în picioare. ~ culcat.A nu mai putea ~ pe picioare a nu mai putea de oboseală. ~ la masă a lua masa. ~ ca pe spini a aștepta ceva cu mare nerăbdare. ~ binișor a ședea liniștit; a fi cuminte. ~ pe ouă a cloci. A-i ~ cuiva bine (sau rău) a-l prinde bine (sau rău) pe cineva. ~ ca o stană (sau ca un stâlp) de piatră a sta nemișcat. ~ grămadă a fi înghesuiți. ~ bine (sau rău) cu cineva a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. Cum stai? Cum îți merge? 6) A se găsi într-un anumit loc. Cartea stă pe masă.~ în pat a ședea lungit în pat; a trândăvi. ~ la pat a fi bolnav. ~ în calea (sau în drumul) cuiva sau a-i ~ cuiva în cale (sau în drum) a) a închide trecerea; b) a frâna ascensiunea cuiva pe scara socială. ~ la baza unui lucru a fi temelia unui lucru. ~ în umbră a nu se afișa. ~ de o parte a) a se ține la o oarecare distanță; b) a nu lua atitudine. A-i ~ cuiva ca un ghimpe în ochi (sau în inimă) a incomoda (în permanență) pe cineva. A-i ~ cuiva pe inimă a produce neliniște. A-i ~ cuiva pe cap a) a incomoda pe cineva prin prezența sa; b) a fi o povară pentru cineva. A-i ~ cuiva în putință a fi în puterile cuiva. ~ pe apă a pluti. 7) A-și avea domiciliul; a locui. ~ la cămin. II. (în îmbinări stabile) 1) (exprimă ideea de durată sau de continuitate): ~ la sfat a) a se sfătui; b) a vorbi. ~ la (sau de) vorbă a vorbi. ~ la taifas a pălăvrăgi. ~ pe gânduri a) a fi îngândurat; b) a nu se putea hotărî deodată; a șovăi. ~ la îndoială a nu fi sigur de ceva; a se îndoi. ~ în cumpănă a nu se putea hotărî deodată; a șovăi. ~ la pândă a pândi. ~ sub ascultarea (sau la porunca) cuiva a se supune cuiva. 2) (exprimă ideea de intenție): ~ de ducă a fi gata de plecare. ~ gata a fi pregătit pentru o acțiune. /<lat. stare
STAT3 ~e n. 1) la pl. Efectivul permanent al unei întreprinderi, instituții, organizații etc. A reduce ~ele. 2) Listă în care sunt indicate posturile și categoriile de salarii de care dispune o întreprindere, instituție etc. /<lat. status, fr. état
STAT1 n. Ședere într-un loc (un anumit timp). /v. a sta
STAT4 ~uri n. v. STATURĂ.Mic de ~ de statură joasă. De un ~ de om de înălțimea unui om. /v. a sta
STAT2 ~e n. 1) Instituție politico-administrativă a societății în frunte cu un guvern și cu organele acestuia, cu ajutorul cărora se asigură funcționarea vieții sociale pe un anumit teritoriu; țară. ◊ De ~ a) care reprezintă interesele statului; b) care este condus de stat; c) care aparține statului. 2) (în unele țări) Unitate administrativ-teritorială autonomă. 3): ~-major a) organ de conducere a forțelor armate (pe lângă mari unități militare); b) sediu al acestui organ de conducere. /<lat. status, fr. état, it. stato, germ. Status
stat, -ă, adj. (înv.; despre lichide) stătut.
Barbària f. sau Statele barbarești, regiune la N. Africei, coprinzând Marocul, Algeria, Tunizia și Tripolitania, locuită la început de Berberi.
Columbia f. 1. țară întinsă în America meridională, republică fundată în 1811 de Bolivar și împărțită la 1831 în 3 republice: Statele-Unite ale Columbiei, Equatorul și Venezuela; 2. (Statele-Unite ale Columbiei), odinioară (Noua-Grenada) republică în America de S., la S.-E, de marea Antilelor: 6 mil. loc., coprinzând istmul de Panama, străbătut de lanțul Anzilor, cu cap. Santa Fe-de-Bogota; 3. district federal în Statele-Unite cu cap. Washington: 480.000 loc.
Scandinav a. State scandinave, nume dat Suediei, Norvegiei și Danemarcei.
stà v. 1. a fi în picioare: cine stă, nu șade; 2. a rămânea pe loc: steteră la luptă; 3. a locui (permanent sau provizoriu): undei stați? am stat la Londra; 4. a zăbovi: unde ai stat atâta? 5. a înceta: vântul, ploaia a stat; 6. a se opri: trăsura a stat; 7. a nu lucra nimic: ce stați (cu mâinile în sân)? 8. a stărui: a sta de învățătură, a sta de capul cuiva; 9. a fi aproape: stă să cază; 10. a fi, a se afla întrun fel: cum stă treaba? cum stai cu sănătatea? 11. a se potrivi: nu-ți stă bine pălăria; 12. fig. a se cădea: nu-ți stă bine să vorbești așa; 13. a consta: fericirea nu stă în avuție; 14. a exista: ne ’ndoim dac’ așa oameni ntradevăr au stat GR. AL. [Lat. STARE].
stat n. 1. listă, inventar: statul cheltuielilor, a face statele; State generale, adunarea celor trei stări sociale în Franța (nobleță, clerul și burghezimea): 2. țara și forma de guvern a unui popor: Stat monarhic; lovitură de Stat, măsură ilegală și violentă, luată de un guvern spre a schimba constituția țării; om de Stat, cel ce dirijează sau este capabil a dirija afacerile publice; 3. guvernul, administrațiunea unei țări: moșiile Statului; 4. națiune ce formează o societate politică distinctă; Statul român; 5. țări ce se află sub aceeaș dominațiune: Statele Unite din America (fr. état).
stat n. 1. fapta de a sta: nu e de stat aici; 2. statură: mic de stat. [Lat. STATUS].
stat-major n. 1. corp de ofițeri fără trupă, atașați la un general: Statul-major al armatei se împarte în Stat-major general, compus din generali de divizie si de brigadă, și corpul de Stat-major, compus din ofițeri dela gradul de colonel până la căpitan incluziv; 2. locul unde se află biurourile Statului-major.
Statele-Unite n. pl. mare republică federativă în America de N., coprinzând 38 de State și 10 teritorii cu o populațiune de 118 mil. loc. (între cari 250.000 Indieni sau Piei-Roșii), cu cap. Washington. Basine huiliere, mine de petrol, aur, argint, fier, aramă, mercuriu; cerealele și bumbacul sunt bogăția țării.
2) *stat n., pl. e și (maĭ vechĭ) urĭ (fr état, d. lat. status). Situațiune, listă, tablou (și ștat, d. rus. štat): statu funcționarilor unuĭ minister, statele mensuale de leafă. Țară organizată: statele Europeĭ, Statele Unite (numele oficial, în lipsa altuĭ nume, al uneĭ confederațiunĭ de state din America de Nord). Guvern, stăpînire, autoritate publică: moșiile statuluĭ, intervențiunea statuluĭ, statu românesc e monarhic constituțional. Lovitură de stat, mișcare politică făcută p. a schimba constituțiunea uneĭ țărĭ. Om de stat, om politic. Științe de stat, științe politice (economie politică, finanțe ș. a.). Statele generale, adunarea celor treĭ stărĭ sociale (nobilimea, cleru și burghezia) în Francia pînă la 1789.
1) stat n. pl. urĭ (lat. status, stare). L. V. Situațiune, pozițiune. Stare (pozițiune) socială. Ipostază, ființă, formă. Azĭ (după rus. statĭ, statură frumoasă). Statură (înălțimea corpuluĭ): înalt (orĭ adînc) de un stat de om, om scurt de stat. Statu Palmă, Barbă Cot, un pitic din poveștĭ înalt de o palmă și cu barba de un cot.
*stat-major n., pl. staturĭ-majore saŭ stat-majoare (fr. état-major). Corp de ofițerĭ fără trupă care dă direcțiune armateĭ (adică „creieru armateĭ”). Locu unde se adună statu-major: mă duc la statu-major. Fig. Totalitatea personagiilor maĭ însemnate într’un grup: statu-major al (saŭ stat-majoru) partiduluĭ. V. ștab.
staŭ, a sta v. intr. (lat. stare, a sta în picĭoare; it. stare, pv. sp. pg. eslar, vfr. ester. – Stăteam, vechĭ stam; stătuĭ, vechĭ stetéĭ, stetéșĭ, stéte, stéterăm, stéterățĭ, stéteră; să staŭ, să stea, est să steĭe; stáĭ, nu sta, stea, est steĭe; stînd, vechĭ și stătînd. Cp. cu daŭ), Îs în picĭoare, mă rezem pe picĭoare, în opoz. cu șed (dar nu strict deosebit, că se zice a sta in picĭoar și a sta pe scaun). Mă opresc, rămîn pe loc, nu mă maĭ mișc, nu maĭ umblu: calu, trenu, mașina, ceasornicu a stat. Mă opresc, încetez: vîntu, ploaĭa a stat. Locuĭesc, domiciliez (permanent orĭ provizoriŭ): a sta pe strada cutare, la țară, la oraș, la Bucureștĭ. Zăbovesc, întîrziĭ, absentez: unde-aĭ stat atîta? Îmĭ opresc gîndu asupra unuĭ lucru, mă ocup: ce să maĭ staŭ să învăț la bătrîneță? Nu lucrez (din lipsă de lucru saŭ de osteneală): toată ziŭa am stat, dar voĭ ațĭ lucrat. Mă aflu, îs situat: treaba stă bine (afacerile merg bine), eŭ staŭ bine (cu afacerile, cu sănătatea), cum stă guvernu? A se potrivi, a te prinde, a-țĭ veni, a-țĭ ședea bine saŭ răŭ): haina asta îțĭ stă bine. A țĭ se potrivi, a ți se cuveni, a ți se cădea, a-ți ședea: celuĭ puternic ĭi stă bine să nu se enerveze. Constau, consist: în unire stă puterea. Sînt, exist (Vechĭ. Rar): ne’ndoim dacáșa oamenĭ intr’adevăr aŭ stat (Gr. Al.). A sta la masă, 1. a ședea pe scaun la masă, 2. a mînca, a prînzi, a cina: am stat la masă la amează. A-țĭ sta în putere să, a avea posibilitate să. A sta în (saŭ la) îndoĭală, a te îndoi, a fi nehotărît. Stă să cadă, e aproape să cadă. Ia stăĭ, ĭa oprește-te (din lucru, din vorbă, din mers), ĭa așteaptă! A sta în casă, a nu ĭeșĭ în aer liber. A sta acasă, a rămînea la domiciliŭ. A sta cu mînile’n sîn, 1. a privi indiferent, 2. a nu putea da ajutor, 3. a nu avea de lucru. A sta de vorbă, a convorbi, a sta la taifas. A sta de capu cuĭva, a insista pe lîngă el. – Fals: nu stă în carte, cum zic Româniĭ germanizațĭ (germ. steht) îld. nu e saŭ nu scrie în carte. V. ostoĭesc.
ștat, V. stat 2.
SECRETAR DE STAT s. (POLITICĂ; în unele state) ministru de externe.
sta vb. v. AFLA. DA. DĂINUI. DECLANȘA. DESFĂȘURA. DEZLĂNȚUI. DUCE. DURA. EXISTA. FI. GĂSI. ISCA. IZBUCNI. MENȚINE. PĂSTRA. PERPETUA. PERSISTA. PORNI. PURTA. RĂMÎNE. STÎRNI. SUSȚINE. TRĂI. ȚINE.
STA vb. 1. a se opri, (înv. și reg.) a se sprijini, (înv.) a se popri. (A mers ce-a mers, apoi a ~.) 2. a se opri, a poposi, a ședea, a trage, a zăbovi. (A ~ la umbra unui stejar.) 3. a se așeza, a ședea, (reg.) a se pune. (~ jos!) 4. a ședea. (~ pe o bancă.) 5. a întîrzia, a zăbovi. (Să nu ~ mult acolo!) 6. a rămîne, a zăbovi, (înv.) a prebîndi. (Cît ai ~ la ei?) 7. a aștepta, a zăbovi. (Mai ~ puțin că vin!) 8. a domicilia, a fi, a locui, a ședea, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (înv. și reg.) a băciui, (reg.) a sălăși, (înv.) a sălășui. (A ~ o vreme la Bacău.) 9. a staționa. (Taxiul ~ în colțul străzii.) 10. a rămîne. (~ cu noi la masă.) 11. a petrece. (A ~ cu el întreaga seară.) 12. a se ține. (~ drept!) 13. a se opri, (fig.) a încremeni. (Ceasul a ~ la orele 12.) 14. a conteni, a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli, a se sfîrși, a se termina, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia a ~.) 15. a se afla, a fi, a se găsi. (Plicul ~ pe masă nedesfăcut.) 16. a atîrna, a spînzura. (Pe perete ~ un tablou.) 17. a-i ședea. (Îți ~ foarte bine haina asta!) 18. a pluti. (Uleiul ~ deasupra apei.) 19. a consista, a consta, a rezida, (înv.) a stărui. (În ce ~ importanța problemei?) 20. a se limita, a se mărgini, a se reduce, a se rezuma, (rar) a se încheia. (Importanța lucrării nu ~ doar în...)
STAT s. ședere. (~ lui acolo a durat 3 zile.)
stat s. v. AȘEZARE. CAZ. CIRCUMSTANȚĂ. CONDIȚIE. CONJUNCTURĂ. DEMNITATE. FĂPTURĂ. IPOSTAZĂ. ÎMPREJURARE. ÎNĂLȚIME. LOC. POSTURĂ. POZIȚIE. RANG. SITUAȚIE. STARE. STATURĂ. TALIE. TITLU. TOIAG.
STAT s. 1. țară, (înv. și reg.) stăpînire, (înv.) memlechet, politie, publică. (Un ~ înfloritor.) 2. putere, țară, (înv.) putință. (Marile, micile ~.) 3. stat federal = federație.
STAT-MAJOR s. (MIL.) (înv.) ștab.
STAT. Subst. Stat, stătuleț (dim.), țară, țărișoară, pămînt; patrie. Monarhie, regat, țarat, împărăție, imperiu; principat, voievodat, cnezat; ducat; satrapie; emirat; califat. Republică; republică populară; republică socialistă. Federație, confederație, uniune. Colonie; semicolonie; protectorat; dominion. Oraș liber; oraș-stat, polis (ant.). Adj. Statal, de stat. Monarhic, regal, imperial. Voievodal. Republican; democratic, democrat. Național; multinațional. Federal, federativ, confederativ, unional. Colonial, colonialist. Vb. A forma (a alcătui) un stat, a se uni (a se constitui) intr-un stat; a se federaliza, a se confedera (rar). A conduce un stat, a guverna. A participa la treburile statului. V. conducător de stat, forme de guvernare, localitate, națiune, patrie, uniune.
come sta (loc. it., „cum stă”, „așa cum este”), indicație ce atrage atenția asupra respectării cu fidelitate a textului muzical scris, pentru evitarea libertăților improvizatorice* (apărută în legătură cu stilul de interpretare liber al virtuozilor din sec. 17; v. coloratură).
imn de stat (i. național) v. imn (2).
stat, state, s.n. – (reg.) Avere, situație materială: „Dint-al meu bine și stat / Supărarea mi-i fârtat” (Bârlea, 1924, II: 456). (Maram., Trans.). – Din sta „a avea” (< lat. stare) + suf. -at (MDA).
stat, -e, s.n. – Avere, situație materială: „Dint-al meu bine și stat / Supărarea mi-i fârtat” (Bârlea 1924 II: 456). – Din sta „a avea” (< lat. stare) + -at.
ARHIVELE STATULUI, instituție înființată la București în 1831 și la Iași în 1832. Unificată în 1862 la București. În Transilvania datează din evul mediu. Editează „Revista arhivelor” (1924-1947; serie nouă din 1958), precum și studii istorice de arhivistică și publicații de documente.
COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE (C.S.I.), asociație de state cu sediu la Minsk, creată în urma conferințelor de la Brest (8 dec. 1991), Așhabad (12 dec. 1991) și Alma-Ata (21 dec. 1991). La Brest, tratatul de înființare a fost semnat de cele trei mari state slave; Federația Rusă, Bielorusia și Ucraina și s-a stabilit că Uniunea Sovietică își încetează existența ca subiect de drept internațional. Ulterior au aderat Armenia, Azerbaidjan, Moldova, Kazahstan, Kirghizstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan. La Alma-Ata a fost creat un Consiliu al șefilor de state și un Consiliu al șefilor de guverne.
FUNDAMENTUM EST JUSTITIAE FIDES (lat.) conștiința stă la baza justiției – Cicero, „De officiis”, I, 7, 23.
GRENADA, Statul ~ (State of Grenada), stat în America Centrală insulară ce include insula omonimă (305 km2), ins. Carriacou, St. Andrew ș.a., toate în S Arh. Antilele Mici; 344 km2; 91 mii loc. (1993). Limba oficială: engleza. Religia: creștină (catolici 64%, anglicani 21%, protestanți 13%). Cap.: Saint George’s. Este împărțit în opt Consilii locale. Relief muntos (alt. max. 840 m). Climă tropical-umedă (precipitații între 1.500 și 5.000 mm/an), cu frecvente cicloane, adesea devastatoare. Resurse agricole: banane, mirodenii (nucșoară), nuci de cocos, trestie de zahăr, cacao, bumbac. Pescuit: 2.000 t (1991). Turism (289 mii turiști, 1991). Nu are c. f. Moneda: 1 dollar East Caribbean = 100 cents. Export (1991): mirodenii, cacao, banane, textile ș.a. Import (1991): produse agro-alim., utilaje ind., bunuri de larg consum, mijloace de transport ș.a. – Istoric. Descoperită în 1498 de Cristofor Columb (care a botezat-o Conceptión), G. a fost colonizată la mijlocul sec. 17 de francezi. În 1783 a devenit colonie britanică, iar în 1967, stat asociat cu Marea Britanie. În febr. 1974, G. devine stat independent, membru în Commonwealth. În urma unei lovituri de stat (mart. 1979), puterea a fost preluată de M. Bishop, care conduce un guvern cu orientare de stânga. În oct. 1983, după înlăturarea și apoi asasinarea lui M. Bishop, puterea a trecut în mâinile unui Consiliu Militar Revoluționar, înlocuit după câteva zile, în urma intervenției unor trupe străine (inclusiv ale S.U.A.), de un guvern provizoriu, până la alegerile generale din 1984. Șeful statului este, de iure, regina Marii Britanii, reprezentată de un guvernator general. De facto, statul este condus, din 1984, de un parlament bicameral, cuprinzând Senatul, desemnat de guvernatorul general, și Camera Reprezentanților.
L’ÉTAT C’EST MOI (fr.) statul sunt eu – Cuvinte pe care Ludovic al XIV-lea le-ar fi rostit în 1651 în fața Statelor generale. Indică chintesența monarhiei absolute și, prin extensie, tendințele dictatoriale.
NON EST PRINCEPS SUPRA LEGES, SED LEGES SUPRA PRINCIPEM (lat.) nu conducătorul stă deasupra legilor, ci legile deasupra conducătorului – Principiu atribuit lui Pliniu cel Tânăr. Toți oamenii, indiferent de rangul lor social, sunt datori să respecte legea. V. și Caesar non supra grammaticos.
ORANGE [órindʒ] (ORANJE) 1. Fluviu în S Africii (Lesotho, Rep. Africa de Sud și Namibia); 2.100 km. Izv. din M-ții Scorpiei (culmea Mont-aux-Sources), trece prin S deșertului Kalahari, străbate deșertul Namib și se varsă în Oc. Atlantic (G. Alexander). Nu este navigabil din cauza regimului său variabil, a repezișurilor și cascadelor. Afl. pr.: Vaal. 2. Statul liber O. (Orange Free State), formațiune statală creată de buri după 1830, cu autonomie (1836) și capitala la Wimburg. Ocupată de trupele engleze (1848) și anexată la Colonia Capului, a devenit stat independent (1854). În urma Războiului anglo-bur (1899-1902) a devenit colonie a Marii Britanii. Capătă autonomie internă (1907) și intră în Uniunea Sud-Africană (1910). În cadrul statului nou creat își păstrează statutul de unitate administrativă (provincie, cu capitala la Bloemfontein).
ORGANIZAȚIA STATELOR AMERICANE (O.S.A.; în engl.: Organization of American States – O.S.A.; în sp.: Organización de los Estados Americanos – O.E.A.), organizație guvernamentală regională, cu sediul la Washington (S.U.A.), creată în 1948 prin Carta de la Bogotá (în vigoare din 1951, modificată în 1965 și 1985), în scopul promovării păcii, securității și bunei înțelegeri între țările membre din cele două continente, întăririi colaborării și protejării independenței lor, dezvoltării lor economice, sociale și culturale și favorizării integrării lor economice. O.S.A. continuă activitatea Uniunii internaționale a Republicilor Americane (1890-1923) și a Uniunii Republicilor Continentului American (1923-1948). Are 35 membri (2001) – toate statele din cele două Americi (inclusiv Cuba, suspendată în 1962) și observatori din 35 de state de pe toate continentele, inclusiv Uniunea Europeană (dintre care 15 state au statut de observatori permanenți). Principalele organe ale O.S.A. sunt: Adunarea Generală (care se reunește anual), Consiliul Permanent (cuprinzând câte un reprezentant al fiecărui stat membru), Secretariatul, numeroase consilii (Consiliul Interamerican Economic și Social; Consiliul Interamerican pentru Educație, Știință și Cultură ș.a.), Consfătuirea Consultativă a Miniștrilor Relațiilor Externe, șase organizații, cinci comisii specializate etc.
ORGANIZAȚIA STATELOR ARABE EXPORTATOARE DE PETROL (O.S.A.E.P.; în engl.: Organization of Arab Petroleum Exporting Countries – O.A.P.E.C.), organizație regională, cu sediul la Kuwait, creată în 1968, în scopul protejării intereselor țărilor membre și stabilirii căilor și mijloacelor pentru dezvoltarea cooperării lor în domeniul petrolului. Are 10 state membre: Algeria, Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iraq, Kuwait, Libia, Qatar, Siria.
STANS PEDE IN UNO (lat.) stând într-un picior – Horațiu, „Satirae”, I, 4, 10. În grabă, pe nepregătite, superficial. Variantă: „Stante pede” („În picioare”).
STATELE GENERALE 1. (În Franța, între 1302 și 1789), instituție reprezentativă supremă a stărilor din care făceau parte deputații clerului, nobilimii și a stării a treia; erau convocate de către rege. În 1789 deputații stării a treia s-au declarat Adunare națională. 2. (În Țările de Jos, din 1463), instituție reprezentativă supremă a stărilor; în Regatul Olandei nume dat parlamentului bicameral – Staten Generaal -, care exercită puterea legislativă.
-STAT „care stă, care menține, stabil, stabilizator”. ◊ gr. statos „stabil, nemișcat, care oprește” > fr. -stat, engl. id., germ. id. > rom. -stat.
STAT-, v. STATO-.~enchim (v. -enchim), s. n., țesut vegetal format din statociste.
a sta băț expr. a fi țeapăn.
a sta ca boier Bibescu expr. a lenevi, a trândăvi.
a sta ca o balegă / ca o plăcintă expr. (vulg.) a fi pasiv / comod.
a sta ca pe ace / ca pe ouă / ca pe spini expr. a fi neliniștit; a fi nerăbdător.
a sta ca un butuc expr. a sta nemișcat într-un loc.
a sta ca un spin în coasta / în inima / în ochii cuiva expr. a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva.
a sta ca un țap logodit expr. a sta țeapăn / prostit / aiurea.
a sta capră expr. (er.d. femei) a lua poziția în care, în actul sexual, penetrarea vaginului se face din spate.
a sta chill expr. (tox.) a fi relaxat, a nu-și face griji.
a sta ciocan pe capul cuiva expr. (adol.) a agasa / a cicăli / a enerva pe cineva.
a sta cloșcă expr. (d. femei) a accepta fără să se opună / fără să se împotrivească unui raport sexual.
a sta cu brațele încrucișate expr. 1. a fi pasiv / comod / nepăsător.
a sta cu burta la soare expr. 1. a face plajă. 2. a fi pasiv / comod / nepăsător.
a sta cu cracii-n sus expr. 1. a se odihni. 2. a lenevi, a trândăvi.
a sta cu deștu-n cur / în fund / în gură expr. (vulg.) v. a sta cu brațele încrucișate.
a sta cu dinaintea goală expr. a primi musafirii cu masa goală, fără mâncare și băutură.
a sta cu fundul în două / șapte luntri expr. 1. a fi oportunist. 2. a nu ști ce vrea.
a sta cu mâinile în buzunar / în sân expr. v. a sta cu brațele încrucișate.
a sta cu picioarele în apă rece expr. a se gândi profund și îndelung la ceva.
a sta cu sufletul la gură expr. 1. a se afla într-o stare de tensiune psihică. 2. a fi neliniștit, a fi nerăbdător.
a sta cu toporul în / la brâu expr. a fi certăreț, a fi pus pe ceartă.
a sta de palavre expr. a pierde timpul cu discuții sterile / inutile.
a sta de povești expr. 1. a sta de vorbă. 2. v. a sta de palavre.
a sta de șase / de șest expr. (intl.) a sta la pândă pentru a observa în timp util apariția unei persoane inoportune.
a sta erect expr. (adol.) a rămâne treaz, a veghea.
a sta fartiție expr. (intl.) a sta de paravan, a sta astfel ca păgubașul să nu observe că hoțul complice îi bagă mâna în buzunar.
a sta ghiocel expr. (adol.) a fi mustrat / certat cu asprime.
a sta în banca lui / proprie expr. 1. a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în treburile altuia. 2. a se mulțumi cu puțin, a nu emite pretenții nejustificate.
a sta la etaj expr. (prst.) a practica sexul oral.
a sta la naftalină expr. 1. (deț.) a ispăși o condamnare. 2. (mil.d. soldații în termen) a efectua serviciul militar. 3. (intl.) a se sustrage urmăririi penale, a sta ascuns. 4. a avea o perioadă de abstinență sexuală.
a sta la orizontală expr. a se culca, a se întinde, a se odihni în pat.
a sta la palavre / la povești / la taclale expr. a pierde timpul cu discuții sterile.
a sta la parter expr. (prst.) a practica relații sexuale normale / sex vaginal.
A STA LA PÂNDĂ PENTRU A PREVENI APARIȚIA INOPINATĂ A UNEI PERSOANE NEDORITE a sta de șase / de șest, a sta la perghea / de șest, a ține de șase, a ține lacătul / marginea.
a sta la perghea / la șest expr. (intl.) a sta la pândă pentru a observa în timp util apariția unei persoane inoportune.
a sta la pomană expr. (la fotbal) a juca numai în atac, în poziție avansată; a nu participa la efortul colectiv al echipei; a nu sprijini apărarea proprie.
a sta la țuhaus expr. a fi la închisoare.
a sta pe gânduri expr. 1. a șovăi, a ezita. 2. a chibzui, a medita.
a sta pe tron expr. a defeca la closet.
a sta prost / rău cu țara expr. a nu avea bani.
a sta smirnă expr. 1. a sta nemișcat / în poziție de drepți. 2. a fi obedient.
a sta sub papuc expr. (iron.d. bărbați) a fi docil, a se lăsa condus în tot ceea ce face de o femeie.
a sta și-n cap, și-n coadă expr. (adol.) a încerca (să facă) imposibilul.
a sta turcește expr. a sta cu picioarele încrucișate sub fese.
a-i sta (cuiva) ceasul expr. a înlemni, a înmărmuri, a fi uluit.
a-i sta (cuiva) pe cap expr. a incomoda (pe cineva), a agresa (pe cineva).
a-i sta ca un ghimpe în ochi (cuiva) expr. a stingheri (pe cineva); a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva).
a-i sta în gât expr. a antipatiza, a nu suferi, a nu suporta (ceva sau pe cineva).
a-i sta pe vârful limbii expr. 1. a fi gata să rostească un lucru pe care n-ar trebui să-l spună. 2. a avea un lapsus, a nu-și putea aminti un lucru.
de stă mâța-n coadă expr. v. de spaimă.
fermă de stat expr. închisoare.
sta, stau v. i. (d. femei) a consimți să aibă raport sexual cu un bărbat.
stai în banca ta! expr. fii cuminte!
stai pe-aci! expr. poți să stai mult și bine, că tot degeaba (stai)!
stai pe-aproape! expr. expr. v. stai pe-aci!

stat dex

Intrare: sta
sta verb grupa I conjugarea I
Intrare: stat (tabel)
ștat
stat 1 pl. -e substantiv neutru
Intrare: stat (țară)
stat 1 pl. -e substantiv neutru
stat 2 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: stat (statură, ședere)
stat 2 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: stat (pref.)
stat 4 pref. element de compunere prefix
Intrare: stat (suf.)
stat 5 suf.
Intrare: stat (stătut)
stat 3 adj. adjectiv
Intrare: stat-major
stat-major substantiv neutru
Intrare: Statele-Unite
Statele-Unite substantiv neutru plural articulat nume propriu