Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru staroste

ST├üROSTE, starosti, s. m. 1. Conduc─âtor al unei corpora╚Ťii, al unei bresle din trecut; p. gener. conduc─âtor, ╚Öef, frunta╚Ö. 2. (├Än Evul Mediu, ├«n Moldova) C├órmuitor al unui ╚Ťinut aflat la marginea ╚Ť─ârii. 3. (Reg.) Persoan─â trimis─â oficial de un t├ón─âr la p─ârin╚Ťii unei fete pentru a o cere ├«n c─âs─âtorie; pe╚Ťitor; p. ext. persoan─â care conduce ceremonia nun╚Ťii. ÔÇô Din sl. starosta.
ST├üROSTE, starosti, s. m. 1. Conduc─âtor al unei corpora╚Ťii, al unei bresle din trecut; p. gener. conduc─âtor, ╚Öef, frunta╚Ö. 2. Persoan─â care conducea ├«n trecut (├«n Moldova) un ╚Ťinut aflat la marginea ╚Ť─ârii. 3. (Reg.) Persoan─â trimis─â oficial de un t├ón─âr la p─ârin╚Ťii unei fete pentru a o cere ├«n c─âs─âtorie; pe╚Ťitor; p. ext. persoan─â care conduce ceremonia nun╚Ťii. ÔÇô Din sl. starosta.
ST├üROSTE, starosti, s. m. 1. (├Än trecut) Conduc─âtor, cap al unei corpora╚Ťii, al unei bresle. Cunoa╚Öte, domnule, c─â eu s├«nt staroste al negu╚Ť─âtorilor de lucruri scumpe. SADOVEANU, D. P. 153. Starostele t─âb─âcarilor nu credea ├«n primejdie dac─â n-o vedea cu ochii lui. CAMIL PETRESCU, O. II 40. ╚śi pentru ce n-a trimis-o ├«n cercetarea starostilor de isnafuri? NEGRUZZI, S. I 305. ÔÖŽ ╚śef, conduc─âtor; frunta╚Ö. Boierul i-a f─âcut Saftei pe voie ╚Öi l-a dat pe Mur─â starostelui l─âutarilor. GALACTION, O. I 68. Eol, starostele v├«nturilor, aib─â grij─â de familia ╚Öi de t─âr─âbu╚Ťele mele. CARAGIALE, O. VII 159. N-am uitat nici pe r─âposatul Caraiman, veselul ╚Öi priceputul staroste al v├«n─âtorilor t─âm─âd─âieni. ODOBESCU, S. III 14. 2. (├Än organizarea administrativ─â feudal─â din Moldova) Comandant, guvernator al unei cet─â╚Ťi sau al unui ora╚Ö ├«nt─ârit; p├«rc─âlab (1). A venit starostele cu c─âl─ârime, a ├«mplinit porunca domniei ╚Öi s-a ├«ntors ├«nc─ârcat de daruri. SADOVEANU, O. VII 113. Miron fu trimis ├«nainte la Petru Potocki, starostele de Cameni╚Ťa, ca s─â cear─â ajutor de oaste. B─éLCESCU, O. I 183. 3. (Mold., Transilv.) Persoan─â trimis─â de un t├«n─âr la p─ârin╚Ťii unei fete, pentru a o cere ├«n c─âs─âtorie (v. pe╚Ťitor); p. ext. persoan─â care dirijeaz─â ceremonia nun╚Ťii. De b─âietanul st─âruie╚Öte ├«n hot─âr├«re c─â vrea ╚Öi vrea [s─â ia fata], atunci tat─âl s─âu... merge de cat─â doi gospodari drept starosti pentru a se duce... la cutare fat─â ├«n ├«mpe╚Ťit. La TDRG. M─âi Chiric─â... sco╚Ťi omul din min╚Ťi cu vorbele tale. Bun staroste mi-am g─âsit. CREANG─é, P. 162. Cum poposeau la o cas─â, deodat─â ie╚Öeau ├«nainte: mirele cu mireasa, socrul cu soacra ╚Öi starostele. ╚śEZ. III 184. ÔÇô Pl. ╚Öi: (3) staro╚Öti (CONTEMPORANUL, I 162). ÔÇô Form─â gramatical─â, sg. art. ╚Öi: starostea (DELAVRANCEA, O. II 19, ISPIRESCU, L. 92, MARIAN, NU. 507).
stároste s. m., pl. stárosti
stároste s. m., pl. stárosti
ST├üROSTE s. 1. (├«nv.) ba╚Ö, proestos, protome╚Öter. (~ al unei bresle.) 2. (prin Ban. ╚Öi Transilv.) tarisfat. (~ la nun╚Ťile ╚Ť─âr─âne╚Öti.)
ST├üROSTE s. v. conduc─âtor, egumen, ispravnic, pe╚Ťitor, p├órc─âlab, stare╚Ť, ╚Öef, v─âtaf.
ST├üROSTE ~i m. 1) ist. Conduc─âtor administrativ al unui ora╚Ö, al unei cet─â╚Ťi. 2) ist. Conduc─âtor al unei bresle. 3) Persoan─â trimis─â la p─ârin╚Ťii unei fete spre a o cere ├«n c─âs─âtorie pentru altcineva; pe╚Ťitor. 4) rar Persoan─â care dirijeaz─â ceremonia nun╚Ťii. 5) reg. Persoan─â care are ├«n grij─â o biseric─â, ├«ndeplinind ╚Öi anumite servicii la oficierea cultului religios; paracliser; ╚Ť├órcovnic. /<pol., ucr. starosta
staroste m. 1. od. p├órc─âlab; 2. mai marele unei bresle; 3. Mold. ╚Öi Tr. mijlocitor de c─âs─âtorii: bun staroste mi-am g─âsit CR. [Rus. STAROST─Č, b─âtr├ón (adic─â om cu experien╚Ť─â)].
staroste m. (vsl. rus. st├írosta, b─âtr├«n, staroste, st├írost─ş, b├ótr├«nea╚Ť─â). Vech─ş. P├«rc─âlab. Decan, ╚Öef de breasl─â. Az─ş. (Mold.Trans.). Pe╚Ťitor, mijlocitor de c─âs─âtori─ş. ÔÇô Art. starostele nostru, ├«n vechime ╚Öi starostea nostru, ca popa nostru.
STAROSTE s. 1. (├«nv.) ba╚Ö, proestos, protome╚Öter. (~ al unei bresle.) 2. (prin Ban. ╚Öi Transilv.) tarisfat. (~ la nun╚Ťile ╚Ť─âr─âne╚Öti.)
staroste s. v. CONDUC─éTOR. EGUMEN. ISPRAVNIC. PE╚ÜITOR. P├ÄRC─éLAB. STARE╚Ü. ╚śEF. V─éTAF.
st├íroste, starosti, (taroste), s.m. ÔÇô (reg.) Persoan─â care conduce ceremonia nun╚Ťii: ÔÇ×Mai mareÔÇŁ (Papahagi); ÔÇ×Atunci au venit n─âna╚Öii ╚Öi starostele ╚Öi socrii s─â le ├«nchine la cei doiÔÇŁ (Bil╚Ťiu, 1999: 358); ÔÇ×O vinit cu Aurelu Men╚Ťuli, care ne-o fost ╚Öi tarosteÔÇŁ (Memoria, 2014: 147; Oar╚Ťa de Sus). ÔÇô Din sl. starosta ÔÇ×b─âtr├ón, starosteÔÇŁ (Scriban, DEX); din pol., ucr. starosta (MDA).
st├íroste, starosti, s.m. ÔÇô Persoan─â care conduce ceremonia nun╚Ťii: ÔÇ×Mai mareÔÇŁ (Papahagi). ÔÇô Din sl. starosta (DEX).
staroste, starosti s. m. ╚Öef al unei bande de ho╚Ťi.
starostele curc─ânimii expr. (intl.) ministrul de interne.

Staroste dex online | sinonim

Staroste definitie

Intrare: staroste
staroste substantiv masculin
staroste substantiv masculin