staniște definitie

13 definiții pentru staniște

STÁNIȘTE, staniști, s. f. 1. (Reg.) Loc răcoros, umbros unde se odihnesc vitele vara, în timpul căldurilor de la amiază; zăcătoare. ♦ (Ir.) Loc de întâlnire, de popas. 2. (Mil.; înv.) Tabără, cantonament. – Din sl. stanište.
STÁNIȘTE, staniști, s. f. 1. (Reg.) Loc răcoros, umbros unde se odihnesc vitele vara, în timpul căldurilor de la amiază; zăcătoare. ♦ (Ir.) Loc de întâlnire, de popas. 2. (Mil.; înv.) Tabără, cantonament. – Din sl. stanište.
STÁNIȘTE, staniști, s. f. 1. (Mold.) Loc răcoros (mai ales în pădure sau lîngă o apă curgătoare) unde se odihnesc vitele sau oile vara, în timpul căldurilor amiezii; zăcătoare. Unde-i jocul cel de fete Parcă-i staniște de iede. MAT. FOLK. 1410. ♦ Fig. Loc de întîlnire, de popas. Mîncăm ce mîncăm, ș-apoi rugăm pe moș Bodrîngă să ne cînte; și unde nu se adună o mulțime de dăscălime la noi, căci aici era staniștea lor. CREANGĂ, A. 93. 2. (Mil.) Lagăr, tabără, cantonament. Din zori pînă-n noapte curg spre staniștea oștilor darabani și glotași din Țara de Sus. VLAHUȚĂ, la CADE.
stániște (reg.) s. f., g.-d. art. stániștii; pl. stániști
stániște s. f., g.-d. art. stániștii; pl. stániști
STÁNIȘTE s. (reg.) bătătură, bouriște, meriză, merizătoare, meriziș, meriziște, meriziștină, merizuș, toriște, zăcătură, (Transilv., prin Maram. și Olt.) stavă, (Munt.) storiște, (Transilv. și Ban.) zăcătoare. (Vitele se odihnesc vara la ~.)
STÁNIȘTE s. v. cantonament, tabără.
STÁNIȘTE ~i f. 1) reg. Loc umbrit și răcoros unde se odihnesc vara animalele la amiază. 2) fig. Așezare omenească; localitate. /<sl. stanište
staniște f. Mold. locul unde dorm noaptea vitele pe câmp și unde se țin caii de prăsilă; 2. stație, popas: se aduna o mulțime de dăscălime la noi, căci aici era staniștea lor CR. [Slav. STANIȘTE, stație].
stániște f. (vsl. bg. stanište, cantonament, popas. V. stînă, pristaniște). Mold. Trans. Locu unde se odihnesc vitele la amează după păscut (V. boriște). Fig. Iron. Popas obișnuit, stațiune, liman: la crîșmă era staniștea luĭ. Lagăr, tabără: staniștea oștilor. V. storiște, zăcâtoare, dezjugătoare.
staniște s. v. CANTONAMENT. TABĂRĂ.
STANIȘTE s. (reg.) bătătură, bouriște, meriză, merizătoare, meriziș, meriziște, meriziștină, merizuș, toriște, zăcătură, (Transilv., prin Maram. și Olt.) stavă, (Munt.) storiște, (Transilv. și Ban.) zăcătoare. (Vitele se odihnesc vara la ~.)
stániște, staniști, s.f. – 1. Cantonament, popas. 2. Loc de odihnă pentru oi sau vite la amiază; meriză (Papahagi, 1925; Ieud): „Staniște sau ocol pentru animale, la colibă” (AER, 2010: 95; Șișești). – Din sl. stanište „stație, popas” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

staniște dex

Intrare: staniște
staniște substantiv feminin