STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca.

STÁNCĂ, stănci, s. f. (Ornit.; pop.) Stăncuță. – Din n. pr. Stanca.

STÁNCĂ, stănci și stance, s. f. (Ornit.) Stăncuță. Văd... graurii în cîrduri cu cioarele și stăncile și cunosc, mai ales după glasul acelor cioare și acelor stănci, că vremea se strică. SADOVEANU, Z, C. 8. ♦ (Adjectival) De culoare închisă, negricioasă (ca pasărea de mai sus). Fecioraș, vatav de curte, Fermecat de fete multe. Toate-anume Ți le-oi spune; Una-i stancă Alta-i neagră. SEVASTOS, C. 118.

stáncă (pop.) s. f., g.-d. art. stắncii; pl. stắnci

!tálpa-stấncii (plantă) s. f. art., g.-d. art. tắlpii-stấncii

stáncă s. f., g.-d. art. stăncii; pl. stănci

tálpa-stăncii/tálpa-stâncii s. f.

STÁNCĂ s. (ORNIT.; Coloeus monedula) v. stăncuță.

stîncă (-ci), s. f. – Rocă, piatră mare. – Var. înv. stincă. Origine îndoielnică. Ar putea fi sl. stĕna, prin intermediul unui dim. *stĕnka, cf. ceh. stĕnka (Miklosich, Lexicon, 880; Cihac, II, 361; Petrovici, Dacor., I, 139; Rosetti, GS, V, 171); această ipoteză pare valabilă cîntărind obiecțiile lui Pușcariu, Dacor., III, 379 și Pușcariu, Lr., 286. Totuși, coincide cu it. stinca „coastă de munte”, cf. Le Stinche, Val di Stinche en Toscana, cuvînt care a fost explicat, în aparență insuficient, prin longob. skinko › germ. Schinken „osul piciorului” și „jambon” (REW 7995; Rohlfs, Archiv., CLXXXV, 101; Battisti, V, 3636). Stincus a existat în lat., dar apare numai la Isidoro de Sevilla, XVII, 4, 43, unde a fost definit greșit „incendium amoris” (cu privire la această greșeală, cf. Amatucci, Bull. Du Cange, IV, 58). Der. stîncărie, s. f. (mulțime de stînci); stîncie, s. f. (rar, mulțime de stînci); stîncos, adj. (de stîncă, cu stînci).

STÁNCĂ stănci f. Pasăre sedentară, de talia unui porumbel, cu cioc scurt, puțin curbat, coadă lungă și penaj negru-cenușiu; ceucă. /Din Stanca n. pr.

stáncă², stănci, s.f. (pop.) 1. stăncuță, cioacă, ciochiță. 2. (reg.) cioară. 3. (deprec.) femeie cu pielea de culoare închisă.

stancă f. 1. nume de țigancă; 2. Mold. cioac. (după coloarea negricioasă a penelor sâle).

stáncă f., pl. e (sîrb. Slanka, Stanca [nume de femeie, maĭ ales de Țigancă], aplicat cĭorilor. Stanka e fem. d. Stan, Stanko, Stanislav). Un fel de cĭoară care nu e neagră peste tot, ci are peptu și spinarea cenușie.

STANCĂ s. (ORNIT.; Coloeus monedula) ceucă, stăncuță, (reg.) cioacă, ciochiță, ciorică, ciovică, crăncău, lisarcă, stăncușoară, cioară-gulerată, cioară-pucioasă, papagal-țigănesc, porumbel-țigănesc.