STAMPILÁ vb. I v. ștampila.

STAMPÍLĂ s. f. v. ștampilă.

ȘTAMPILÁ, ștampilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica o ștampilă (2). [Var.: stampilá vb. I] – Din ștampilă.

ȘTAMPÍLĂ, ștampile, s. f. 1. Instrument format dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal fixată pe un mâner, pe care sunt gravate un semn, o inscripție sau o emblemă, cu care se ștampilează acte, mărfuri, obiecte etc. 2. Semn, inscripție sau emblemă care se aplică pe un document pentru a-i da valabilitate, pe mărfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arăta proveniența sau apartenența etc.; sigiliu. [Var.: stampílă s. f.] – Din fr. estampille. Cf. it. stampiglia.

STAMPILÁ vb. I v. ștampila.

STAMPÍLĂ s. f. v. ștampilă.

ȘTAMPILÁ, ștampilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica o ștampilă (2). [Var.: stampilá vb. I] – Din ștampilă.

ȘTAMPÍLĂ, ștampile, s. f. 1. Instrument format dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal fixată pe un mâner, pe care sunt gravate un semn, o inscripție sau o emblemă, cu care se ștampilează acte, mărfuri, obiecte etc. 2. Semn, inscripție sau emblemă care se aplică pe un document pentru a-i da valabilitate, pe mărfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arăta proveniența sau apartenența etc.; sigiliu. [Var.: stampílă s. f.] – Din fr. estampille. Cf. it. stampiglia.

STAMPILÁ vb. I v. ștampila.

STAMPÍLĂ s. f. v. ștampilă.

ȘTAMPILÁ, ștampilez, vb. I. Tranz. A aplica o ștampilă. – Variantă: stampilá vb. I.

ȘTAMPÍLĂ, ștampile, s. f. 1. Piesă formată dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal, fixată pe un mîner, și purtînd gravat un semn, o inscripție sau o emblemă; muiată în tuș, se imprimă pe un act pentru a-i da valabilitate; semnul imprimat astfel. V. sigiliu, pecete. ◊ Fig. Țin să protestez... împotriva calificării oficiale de «scriitor popular» în înțeles peiorativ, pe care diriguitorii de ieri ai Romîniei burgheze o puseseră ca o ștampilă convențională asupra lui Ion Creangă. SADOVEANU, E. 86. Noi nu publicăm decît informații cu ștampila oficialității. REBREANU, R. II 35. 2. Semn pus pe mărfuri sau pe pielea animalelor pentru a arăta proveniența, apartenența etc. V. marcă. – Variantă: stampílă s. f.

ștampilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ștampileáză

ștampílă s. f., g.-d. art. ștampílei; pl. ștampíle

ștampilá vb., ind. prez. 1 sg. ștampiléz, 3 sg. și pl. ștampileáză

ștampílă s. f., g.-d. art. ștampílei; pl. ștampíle

ȘTAMPILÁ vb. a pecetlui, (livr.) a oblitera, (înv. și reg.) a ștemplui. (A ~ un act.)

ȘTAMPÍLĂ s. pecete, sigiliu, (înv. și reg.) pecetlar, (reg.) biag, ștempel, țil, (înv.) muhur, pecetnic, peciu. (A aplica ~ pe un act.)

STAMPILÁ vb. I. v. ștampila.

STAMPÍLĂ s.f. v. ștampilă.

ȘTAMPILÁ vb. I. tr. A pune o ștampilă. [Var. stampila vb. I. / < it. stampigliare, cf. fr. estampiller].

ȘTAMPÍLĂ s.f. 1. Piesă fixată pe un mâner și purtând gravat un semn, o inscripție sau o emblemă, care se aplică pe un act spre a-i da valabilitate; semnul astfel imprimat. 2. Semn pus pe mărfuri sau pe pielea animalelor pentru a arăta proveniența, apartenența etc.; marcă. [Var. stampilă s.f. / < it. stampiglia, cf. germ. Stempel, fr. estampille, sp. estampilla].

ȘTAMPILÁ vb. tr. a aplica o ștampilă. (< fr. estampiller, după it. stampigliare)

ȘTAMPÍLĂ s. f. 1. piesă fixată pe un mâner și purtând gravat un semn, o inscripție sau o emblemă, care se aplică pe un act spre a-i da valabilitate; semnul imprimat. 2. semn pus pe mărfuri sau pe pielea animalelor pentru a arăta proveniența, apartenența etc.; marcă. (< fr. estampille, după it. stampiglia)

A ȘTAMPILÁ ~éz tranz. (acte, scrisori, semnături etc.) A autentifica prin aplicarea unei ștampile; a pecetlui. ~ un act. /<fr. estampiller

ȘTAMPÍLĂ ~e f. 1) Obiect constând dintr-o placă cu mâner, pe care sunt gravate în relief embleme și inscripții, care se aplică pe un document; pecete. 2) Semn imprimat pe o marfă sau pe corpul unor animale (pentru a le atesta proveniența sau apartenență); marcă. [G.-D. ștampilei] /<fr. estampille

stampilà v. a pune stampila.

stampilă f. 1. pecete destinată a stabili autenticitatea brevetelor; 2. marcă indicând provenința unui lucru.

*stampílă f., pl. e (fr. estampille, d. sp. estampilla, dim. d. estompa). Sigil de cerneală: stampila poșteĭ pe scrisoare. Instrumentu cu care se stampilează: o stampilă de alamă, de caucĭuc. Pop. Ștampilă (germ. stempel, rus. štémpelĭ). V. danga, pecete.

*stampiléz v. tr. (fr. estampiller). Pun stampila, însemn cu stampila: a stampila scrisorile la poștă. Fig. Stigmatizez: a rămas stampilat pe vecie. – Pop. ștampilez (germ. stempeln).

ȘTAMPILA vb. a pecetlui, (înv. și reg.) a ștemplui. (A ~ un act.)

ȘTAMPILĂ s. pecete, sigiliu, (înv. și reg.) pecetlar, (reg.) biag, ștempel, țil, (înv.) muhur, pecetnic, peciu. (A aplica ~ pe un act.)

ștampila, ștampilez v. t. 1. a săruta cu pasiune. 2. a învineții ochii (cuiva) cu lovituri de pumn.

ștampilă, ștampile s. f. 1. sărut. 2. vânătaie în jurul ochilor, urmă a unei lovituri violente primite în zona ochilor.