stambol definitie

9 definiții pentru stambol

STAMBÓL, stamboli, s. m. Monedă de aur turcească, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII. – Din tc. Istambol „Constantinopol”.
STAMBÓL, stamboli, s. m. Monedă de aur turcească, care a circulat și în țările românești în sec. XVIII. – Din tc. Istambol „Constantinopol”.
STAMBOÁLĂ, stamboale, s. f. (Mold.) Baniță. Poate găsim, bădie Zaharie, și comoara ceea, în luncă... Atuncea venim să luăm o stamboală, ca să cărăm galbenii. C. PETRESCU, R. DR. 16. Un cap cît o stamboală de mare. HOGAȘ, M. N. 82. La Brăila-n vale... Încarc la stamboale, Descarc băcălii Și-ncarc dimerlii Tot de grîu mărunt Și de arnăut. ALECSANDRI, P. P. 116. ◊ Loc. adv. Cu stamboala = fără măsură, din belșug; cu carul, cu ghiotura. O cărat aurul cu stamboala de peste nouă mări și nouă țări. C. PETRESCU, O. P. II 110. ♦ Conținutul unei banițe. O frigare lungă și plină de pui... se rumenea sfîrîind, în preajma unei stamboale de jaratec. HOGAȘ, H. 36. – Variantă: (Mold.) stamból (ȘEZ. I 121) s. n.
STAMBÓL s. n. v. stamboală.
stamból s. m., pl. stambóli
stamból s. m., pl. stambóli
stamboálă f., pl. e (turc. istambol-kilé, chilă de Stambul; bg. stamboliĭa, sac de ovăs). Est. Baniță. – Și stambol, n., pl. oale = 12 ocale.
stambolíŭ m. (turc. istambollu, stambollu, adică „de Stambul”. V. stamboală). Vechĭ. Galben turcesc, numit și turaliŭ (Valora 9 leĭ [cel egiptenesc chear 8 și 7]. Iorga. Negoț. 125 și 224). – Și stamból, pl. lĭ.
stamboa s. v. BANIȚĂ. DUBLU-DECALITRU.

stambol dex

Intrare: stambol
stambol substantiv masculin