STALACTÍTĂ, stalactite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe tavanul unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă. – Din fr. stalactite.

STALACTÍTĂ, stalactite, s. f. Depunere calcaroasă de formă conică fixată cu baza pe tavanul unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultată din depunerea, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă. – Din fr. stalactite.

STALACTÍTĂ, stalactite, s. f. (Spre deosebire de stalagmită) Formație calcaroasă, de formă conică și cu vîrful în jos, pe tavanul peșterilor din regiunile calcaroase, rezultată din depunerea calcitului în urma evaporării apelor de infiltrație care străbat masivul. Te găsești înlăuntrul unei bolți uriașe, din tavanul și de pe pereții căreia atîrnă mii de stalactite lucii și străvezii. VLAHUȚĂ, O. A. II 137. – Variantă: (învechit) stalactít, stalactiți (HASDEU, R. V. VI), s. m.

stalactítă s. f., g.-d. art. stalactítei; pl. stalactíte

stalactítă s. f., pl. stalactíte

STALACTÍTĂ s.f. 1. Formație calcaroasă în formă de con alungit, care atârnă de tavanul peșterilor. 2. (Arte) Element decorativ care imită în mod stilizat forma unei stalactite. [Var. stalactit s.m. / < fr. stalactite, cf. gr. stalaktos – care pică].

STALACTÍTĂ s. f. 1. formație calcaroasă, țurțur, care atârnă de tavanul peșterilor. 2. (arhit.) element decorativ de această formă. (< fr. stalactite)

STALACTÍTĂ ~e f. Coloană calcaroasă de formă conică, fixată de tavanul peșterilor și al galeriilor subterane și formată prin scurgerea de apă cu conținut bogat de carbonat de calciu. /<fr. stalactite

stalactită f. concrețiune pietroasă ce se formează pe bolta unor peșteri prin continua picurare a apelor încărcate cu carbonat de calce.

*stalactítă f., pl. e (d. vgr. stalaktós, picurat; fr. -ctite). Min. Țurțurĭ (de var care se formează pe tavanu peșterilor din care picură apa văroasă).