stafie definitie

2 intrări

15 definiții pentru stafie

STAFÍE, stafii, s. f. Ființă ireală pe care cred (sau pretind) că o văd unii oameni, și care ar reprezenta de obicei duhul unui mort legat de pământ; fantomă, nălucă, strigoi. ♦ Fig. (Fam.) Persoană urâtă (și slabă). [Acc. și: stáfie] – Cf. ngr. stihíon.
STAFÍE, stafii, s. f. Ființă ireală pe care cred (sau pretind) că o văd unii oameni, și care ar reprezenta de obicei duhul unui mort legat de pământ; fantomă, nălucă, strigoi. ♦ Fig. (Fam.) Persoană urâtă (și slabă). [Acc. și: stáfie] – Cf. ngr. stihíon.
STAFÍE, stafii, s. f. Fantomă, nălucă, vedenie, strigoi. Stafiile piraților voinici, romantici, aprigi în aventură și dragoste, umplu insula cu duhul lor. RALEA, O. 69. Slab de înger nu mă știu; stafii și pricolici n-am văzut niciodată. GALACTION, O. I 45. Pătrunse înăuntru, așa cum pătrund stafiile, fără zgomot. ANGHEL, PR. 130. ◊ Fig. (Familiar) Epitet dat unei persoane bătrîne, scheletice. Baba o ține cam din scurt [pe fată] și, pe cît am văzut, nu mă mistuie de loc stafia. contemporanul, VII 489. – Accentuat și: stáfie. - Variante: (învechit) stahíe (RUSSO, S. 100, ALECSANDRI, T. I 204, NEGRUZZI, S. I 206), ștáfie (NEGRUZZI, S. II 121) s. f.
STAHÍE s. f. v. stafie.
ȘTÁFIE s. f. v. stafie.
STAHÍE s. f. v. stafie.
stafíe s. f., art. stafía, g.-d. art. stafíei; pl. stafíi, art. stafíile
stafíe s. f., art. stafía, g.-d. art. stafíei; pl. stafíi, art. stafíile
STAFÍE s. 1. v. fantomă. 2. v. strigoi.
STAFÍE ~i f. 1) (în superstiții) Ființă imaginară, creată de fantezie, care provoacă spaimă; duh; spirit; vedenie; arătare; nălucă; fantomă. 2) fig. Persoană slabă, înaltă și urâtă. [G.-D. stafiei] /cf. ngr. stihíon, alb. stihi, stihjo
stafie f. 1. geniu păzitor al locurilor și zidurilor părăsite: zidarii obișnuiau. în nainte, spre a da tărie nouelor clădiri, de a îngropa în temelie umbra cuiva măsurată cu o trestie; se credea că cel cu umbra furată muria până în 40 de zile și devenia stafia nevăzută a casei; 2. fantomă, spectru: umbre, stafii despletite AL.; 3. fig. femeie bătrână și urîtă: să fugim până nu se trezește stafia AL. [Macedo-rom. stihie, stafie = gr. mod. STOIHEÍON (v. stihie)].
stáfie, V. stahie.
stáhie (Mold. Munt. est), stáfie (Munt. est) și stafíe (Munt. vest. Olt.) f. (ngr. stihio [d. vgr. stoiheion] element, spirit, stahie; alb. stihi, stihĭó, stahie. V. stihie). Geniŭ (spirit) care, după credința poporuluĭ, locuĭește pin ruine și alte locurĭ fioroase: badea Ion se teme răŭ de stahiĭ! – Și stahíe, spahie și spafie (Munt. vest) și spáfie (Bz.). V. strigoĭ nălucă, schimă.
STAFIE s. 1. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare. 2. strigoi, (pop.) moroi, pricolici, vîrcolac, (Transilv.) șișcoi.
Stafi/e, -i v. Evstatie II 2.

stafie dex

Intrare: stafie
ștafie substantiv feminin
stahie substantiv feminin
stafie substantiv feminin
  • pronunție: staf'ie, st'afie
Intrare: Stafie
Stafie