stătător definitie

12 definiții pentru stătător

STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător.
STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă, imobil, fix; (în special despre ape) care nu curge. ◊ Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra fixă din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Înv.; despre oameni) Cu locuința statornică; stabil. 3. (În loc. adj.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. – Sta + suf. -ător.
STĂTĂTÓR, -OÁRE, stătători, -oare, adj. 1. Care stă pe loc, care nu se mișcă; nemișcat, fix. Cîte stele sînt pe cer Pînă-n ziuă toate pier, Numai două-s stătătoare Pîn’la răsărit de soare. ALECSANDRI, P. II 190. Am trecut prin Kemene, unde să trece gîrla Zam pe pod stătător, frumos și temeinic. GOLESCU, Î. 173. ◊ Apă stătătoare v. apă (I 2). Piatră stătătoare (și substantivat, f.) = piatra de dedesubt, fixă, din sistemul celor două pietre ale morii. 2. (Învechit, despre oameni, în opoziție cu nomad) Cu locuință statornică într-un loc; stabil. Mulți au murit de inimă rea, văzîndu-se deveniți stătători, dar cei cari au rămas muncesc pămînt. GHICA, S. XIII. 3. (În expr.) De sine stătător = care poate exista și se poate menține prin propriile sale puteri sau însușiri, care nu depinde de nimeni; independent. Scenele și actele rămase vor fi de sine stătătoare. CARAGIALE, O. III 220.
stătătór adj. m., pl. stătătóri; f. sg. și pl. stătătoáre
stătătór adj. m., pl. stătătóri; f. sg. și pl. stătătoáre
STĂTĂTÓR adj. stagnant. (Ape ~oare.)
STĂTĂTÓR adj. v. durabil, fixat, sedentar, stabil, statornic, trainic.
Stătător ≠ curgător
STĂTĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care stă (pe loc); care nu se mișcă; imobil. ◊ Apă ~oare apă care nu curge. 2) și adverbial: De sine ~ care nu depinde de nimeni; independent. /stat + suf. ~ător
stătătór, -oáre adj. (d. stat, a sta, ca dătător d. dat). Care nu curge, stagnant: ape stătătoare. Fig. Vechĭ. Permanent, trainic: binele e gingaș și nu în multă vreme stătător (Cost. 1, 290). V. nestătator.
STĂTĂTOR adj. stagnant. (Ape ~.)
stătător adj. v. DURABIL. FIXAT. SEDENTAR. STABIL. STATORNIC. TRAINIC.

stătător dex

Intrare: stătător
stătător adjectiv