Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru st─ât─âtoare

ST─éT─éT├ôR, -O├üRE, st─ât─âtori, -oare, adj. 1. Care st─â pe loc, care nu se mi╚Öc─â, imobil, fix; (├«n special despre ape) care nu curge. ÔŚŐ Piatr─â st─ât─âtoare (╚Öi substantivat, f.) = piatra fix─â din sistemul celor dou─â pietre ale morii. 2. (├Änv.; despre oameni) Cu locuin╚Ťa statornic─â; stabil. 3. (├Än loc. adj.) De sine st─ât─âtor = care poate exista ╚Öi se poate men╚Ťine prin propriile sale puteri sau ├«nsu╚Öiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. ÔÇô Sta + suf. -─âtor.
ST─éT─éT├ôR, -O├üRE, st─ât─âtori, -oare, adj. 1. Care st─â pe loc, care nu se mi╚Öc─â, imobil, fix; (├«n special despre ape) care nu curge. ÔŚŐ Piatr─â st─ât─âtoare (╚Öi substantivat, f.) = piatra fix─â din sistemul celor dou─â pietre ale morii. 2. (├Änv.; despre oameni) Cu locuin╚Ťa statornic─â; stabil. 3. (├Än loc. adj.) De sine st─ât─âtor = care poate exista ╚Öi se poate men╚Ťine prin propriile sale puteri sau ├«nsu╚Öiri, care nu depinde de nimeni sau de nimic; independent. ÔÇô Sta + suf. -─âtor.
ST─éT─éT├ôR, -O├üRE, st─ât─âtori, -oare, adj. 1. Care st─â pe loc, care nu se mi╚Öc─â; nemi╚Öcat, fix. C├«te stele s├«nt pe cer P├«n─â-n ziu─â toate pier, Numai dou─â-s st─ât─âtoare P├«nÔÇÖla r─âs─ârit de soare. ALECSANDRI, P. II 190. Am trecut prin Kemene, unde s─â trece g├«rla Zam pe pod st─ât─âtor, frumos ╚Öi temeinic. GOLESCU, ├Ä. 173. ÔŚŐ Ap─â st─ât─âtoare v. ap─â (I 2). Piatr─â st─ât─âtoare (╚Öi substantivat, f.) = piatra de dedesubt, fix─â, din sistemul celor dou─â pietre ale morii. 2. (├Änvechit, despre oameni, ├«n opozi╚Ťie cu nomad) Cu locuin╚Ť─â statornic─â ├«ntr-un loc; stabil. Mul╚Ťi au murit de inim─â rea, v─âz├«ndu-se deveni╚Ťi st─ât─âtori, dar cei cari au r─âmas muncesc p─âm├«nt. GHICA, S. XIII. 3. (├Än expr.) De sine st─ât─âtor = care poate exista ╚Öi se poate men╚Ťine prin propriile sale puteri sau ├«nsu╚Öiri, care nu depinde de nimeni; independent. Scenele ╚Öi actele r─âmase vor fi de sine st─ât─âtoare. CARAGIALE, O. III 220.
stătătór adj. m., pl. stătătóri; f. sg. și pl. stătătoáre
stătătór adj. m., pl. stătătóri; f. sg. și pl. stătătoáre
stătătoáre s. f., pl. stătători
STĂTĂTÓR adj. stagnant. (Ape ~oare.)
STĂTĂTÓR adj. v. durabil, fixat, sedentar, stabil, statornic, trainic.
St─ât─âtor Ôëá curg─âtor
ST─éT─éT├ôR ~o├íre (~├│ri, ~o├íre) 1) Care st─â (pe loc); care nu se mi╚Öc─â; imobil. ÔŚŐ Ap─â ~oare ap─â care nu curge. 2) ╚Öi adverbial: De sine ~ care nu depinde de nimeni; independent. /stat + suf. ~─âtor
st─ât─ât├│r, -o├íre adj. (d. stat, a sta, ca d─ât─âtor d. dat). Care nu curge, stagnant: ape st─ât─âtoare. Fig. Vech─ş. Permanent, trainic: binele e ginga╚Ö ╚Öi nu ├«n mult─â vreme st─ât─âtor (Cost. 1, 290). V. nest─âtator.
ST─éT─éTOR adj. stagnant. (Ape ~.)
st─ât─âtor adj. v. DURABIL. FIXAT. SEDENTAR. STABIL. STATORNIC. TRAINIC.

St─ât─âtoare dex online | sinonim

St─ât─âtoare definitie

Intrare: st─ât─âtor
st─ât─âtor adjectiv
Intrare: st─ât─âtoare
st─ât─âtoare