stăreție definitie

10 definiții pentru stăreție

STĂREȚÍE, stăreții, s. f. 1. Funcție, demnitate de stareț; timpul cât cineva exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului sau stareței unei mănăstiri. – Stareț + suf. -ie.
STĂREȚÍE, stăreții, s. f. 1. Funcție, demnitate de stareț; timpul cât cineva exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului sau stareței unei mănăstiri. – Stareț + suf. -ie.
STĂREȚÍE, stăreții, s. f. 1. Funcția, demnitatea de stareț; timpul cît se exercită această funcție. 2. Locuința sau cancelaria starețului unei mănăstiri. O singură dată prin fața celor două fete trecu... un țăran trimis cu cine știe ce treabă la stăreție. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 236, 2/5. Sui treptele la stăreție, și mai așteptă o vreme într-o odaie înaltă, cu canapele, mese și alese podoabe. SADOVEANU, B. 71. După ce se gătiră și cei doi, plecară cu toții spre stăreție. STĂNOIU, C. I. 93.
stărețíe s. f., art. stărețía, g.-d. art. stărețíei; pl. stărețíi, art. stărețíile
stărețíe s. f., art. stărețía, g.-d. art. stărețíei; pl. stărețíi, art. stărețíile
STĂREȚÍE s. (BIS.) egumenie. (În timpul ~ lui.)
STĂREȚÍE ~i f. 1) Funcție de stareț (sau stareță). 2) Durată de timp în care un stareț își exercită funcția; egumenie. 3) Sediu al starețului sau al stareței unei mănăstiri; egumenie. [G.-D. stăreției] /stareț + suf. ~ei
stăreție f. egumenie: ne ducea la stăreție să dăm examen CR.
stărețíe și -ițíe f. Calitatea de stareț. Casa starețuluĭ.
STĂREȚIE s. (BIS.) egumenie. (În timpul ~ lui.)

stăreție dex

Intrare: stăreție
stăreție substantiv feminin