stăpânitor definitie

12 definiții pentru stăpânitor

STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor.
STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor.
STĂPÎNITÓR1, -OÁRE, stăpînitori, -oare, adj. Care stăpînește, care ține sub stăpînirea sa. Clasă stăpînitoare. ◊ Fig. În noi se naște patima stăpînitoare. CONACHI, P. 280. ♦ Fig. Care domină; dominator. Orzurile și fînețele, subțiate ca niște panglici, șerpuiau, se strecurau printre arinii tăbărîți în văi și printre fagii stăpînitori pe culmi. GALACTION, O. I 37. ◊ (Adverbial) Glasul se ridica stăpînitor peste vuietul mulțimii. REBREANU, R. II 251.
STĂPÎNITÓR2, -OÁRE, stăpînitori, -oare, s. m. și f. (Astăzi rar) 1. Persoană care guvernează (o țară, un popor); domnitor, conducător. Suveranul meu urmează a socoti legătura de bună prietinie cu marele padișah drept cea mai prețioasă dintre legăturile sale cu stăpînitorii popoarelor lumii. SADOVEANU, Z. C. 278. Stăpînitorul ce varsă în războaie păraie de sînge pentru ambiție. NEGRUZZI, S. I 31. Lupul cu toată prostia, Cîrmuia împărăția Și, ca un stăpînitor, Unora le da avere, Altora, pe o părere, Le lua chiar starea lor. ALEXANDRESCU, P. 69. ◊ (Metaforic) Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape, Dimpreună cu al lunei disc, stăpînitor de ape. EMINESCU, O. I 154. 2. Proprietar, posesor, stăpîn. Nu sînt eu stăpînitorul părăsitelor palate, Al pădurilor deșarte, al puhoaielor umflate? EFTIMIU, Î. 51.
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoáre
stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; f. sg. și pl. stăpânitoáre
STĂPÂNITÓR adj., s. 1. adj. dominant. (Clasele ~oare; puterea ~oare.) 2. s. v. domnitor.
STĂPÂNITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care stăpânește. Forță ~oare. Clasă ~oare. /a (se) stăpâni + suf. ~tor
STĂPÂNITÓR2 ~i înv. Persoană care stăpânește, care domină.~ de țară persoană care guverna o țară; domnitor. /a (se) stăpâni + suf. ~tor
stăpânitor a. și m. care stăpânește: proprietar, Domn.
stăpînitór m. Care stăpînește (domn, guvernator, cîrmuitor, proprietar, posesor).
STĂPÎNITOR adj., s. 1. adj. dominant. (Clasele ~; puterea ~.) 2. s. cîrmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpîn, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocîrmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cîrmaci. (Un ~ hrăpăreț.)

stăpânitor dex

Intrare: stăpânitor (adj.)
stăpânitor adjectiv
Intrare: stăpânitor (s.m.)
stăpânitor substantiv masculin