stăpâni definitie

2 intrări

37 definiții pentru stăpâni

STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Posesor al unui un bun. ♦ Spec. Proprietar de sclavi. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul-plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ.
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân.
STĂPẤN, -Ă, stăpâni, -e, s. m. și f. 1. Persoană în a cărei proprietate se găsește un bun material, considerată în raport cu acesta; persoană în a cărei proprietate se găsea un sclav, considerată în raport cu acesta; proprietar. 2. Persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; spec. patron. ◊ Expr. A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva). (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi. 3. Persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor. ◊ Expr. A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni. A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta. 4. Gazdă (în raport cu oaspeții ei). – Et. nec. Cf. sl. stopanŭ.
STĂPÂNÍ, stăpânesc, vb. IV. 1. Tranz. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate; a poseda. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. ◊ Expr. A stăpâni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înăbuși o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ține în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o țară, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina. – Din stăpân.
STĂPÎ́N, -Ă, stăpîni, -e, s. m. și f. 1. Persoană care folosește în gospodăria sa una sau mai multe slugi, considerată în raport cu acestea. Noroc măcar dac-ai avea Să dai de vreun stăpîn milos. IOSIF, PATR. 34. Cînd aș da odată peste un stăpîn cum gîndesc eu, n-aș ști ce să-i fac să nu-l smintesc. Nu cumva ai trebuință de slugă, voinice? CREANGĂ, P. 200. ◊ Expr. A intra la stăpîn = a se angaja slugă la cineva. Ia, sînt și eu un băiet sărman, din toată lumea, fără tată și mamă, și vreau să întru la stăpîn. – Să intri la stăpîn?! D-apoi tu nici de păscut gîștele nu ești bun. CREANGĂ, P. 147. (Glumeț) Cînd îmi dai voie să fumez? – Asta e acum! Nici să nu te aud, se supără Sonia... – La ce stăpîn am intrat! se văită Ion Ozun. C. PETRESCU, C. V. 218. (A fi) fără stăpîn = (a fi) liber, de capul lui; p. ext. fără rost. Rătăcesc ca un cîine fără stăpîn... Dar nu port pe grumaz urmele lanțului. BENIUC, V. 25. A-și găsi stăpînul = a-și găsi nașul, v. găsi. 2. (Astăzi mai ales la pl., denumind categoria socială a exploatatorilor) Persoană care folosește muncă salariată în întreprinderea sa (industrială, comercială etc.) considerată în raport cu angajații săi. V. patron, jupîn. Foloasele stăpînilor de odinioară rămîn azi în mîna muncitorilor. SADOVEANU, E. 29. Stăpînii socotesc, Cînd cei buni din lanț voiesc Să dezlege Leul, Că au cine oare-atunci Ar mai duce-n chin și munci, Pentru dînșii, greul? NECULUȚĂ, Ț. D. 44. 3. Posesor al unui lucru material (considerat în raport cu lucrul posedat); proprietar. A rămas singur stăpîn pe pămînt, pe casă, pe acareturi. STANCU, D. 29. Cînele înțelegea că e vorba de el. Se oprise, negru și cu lustru ca păcura, și privea la stăpîni cu doi ochi așa de deștepți, parcă numai glasul îi lipsea. SADOVEANU, O. IV 17. Astă-noapte chiar, frate-meu mi-a adus răspuns că pe stăpîna cosiței a furat-o un zmeu. ISPIRESCU, L. 23. Calul fiului de crai începe a sări în două picioare, forăind și cît pe ce să izbească pe stăpînu-său. CREANGĂ, P. 185. ♦ Proprietar de sclavi (considerat în raport cu aceștia). Chestiunea dezrobirii țiganilor... a început a se agita prin însăși inițiativa parțială a stăpînilor de țigani. KOGĂLNICEANU, S. A. 194. 4. Stăpînitor, conducător (al unui stat, al unui popor); domnitor, suveran. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici, Între făclii de ceară, arzînd în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe, cu fața spre altar, Logodnica lui Arald, stăpîn peste avari. EMINESCU, O. I 88. Azi vin și pun piciorul pe-acest pămînt romîn și zic: Moldovo-n mine cunoaște-al tău stăpîn. ALECSANDRI, T. II 69. Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de al credinței sau al Tibrului stăpîn... Uriaș e al Daciei sau e Mircea cel Bătrîn? ALEXANDRESCU, P. 133. ◊ (Poetic) Cînd intrarăm în Bogdănești, noaptea era desăvîrșit stăpînă. SADOVEANU, O. VII 181. Lună, tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gîndirilor dînd viață, suferințele întuneci. EMINESCU, O. I 130. ◊ Expr. A fi stăpîn pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare. ♦ Fig. (Adesea adjectival) (Persoană sau colectivitate) care dispune de sine, care-și făurește singură viața, soarta, viitorul. Ei bine, ce sîntem noi aici? Stăpîni pe soarta noastră sau robi plecați sub bici? ALECSANDRI, T. II 111. ◊ Expr. A fi stăpîn pe sine = a fi capabil să-și înfrîneze pornirile și pasiunile; stăpînit, reținut. Penelopa, lîngă el, se ținea bine. Demnă, severă, stăpînă pe sine, sta măreață în rochia ei galbenă. BART, E. 76. Omule... Spune-mi, ești stăpîn pe tine? Dai pravili inimei tale? CONACHI, P. 276. ♦ Fig. (Mai ales la feminin) Epitet dat persoanei iubite. Mi-aduc aminte de duduia Ionița, stăpîna visurilor noastre de la doisprezece ani. IBRĂILEANU, S. 32. Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde cu-a lui mînă Vioriul glob al lampei, mlădioasa mea stăpînă! EMINESCU, O. I 154. 5. Persoană care are autoritate în familie; (în raport cu oaspeții) gazdă. Ardă-i focul de bărbați! Să-i lăsăm azi nemîncați. De nimică nu ne pasă, Că sîntem stăpîne-n casă. ALECSANDRI, T. I 243. Cucoană Caliopi, să-i vorbești d-ta. – Ba d-ta, cucoane Matachi, ca stăpînul casei. id. ib. 356.
STĂPÎNÍ, stăpînesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea în proprietate bunuri materiale, animale etc.; a poseda. N-a avut neamuri care să-i alunge femeia și să-i stăpînească locul. GALAN, Z. R. 90. Omul de la «Singer» a coborît mașina din trăsură, a pus-o pe mama să iscălească tot felul de hîrtii, a încasat o sută de lei și i-a spus s-o stăpînească sănătoasă. PAS, Z. I 242. ◊ Fig. Sus senin și jos verdeață! Ce cuminte-i să trăiești Cînd ți-e dat să stăpînești Numai o viață. COȘBUC, P. I 263. 2. Tranz. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoștințe temeinice, teoretice și practice, într-un anumit domeniu. Lucrătorul bolșevic iubește cultura, stăpînește tehnica din toate punctele de vedere și simte nevoia unei lecturi, a unui spectacol. SAHIA, U.R.S.S. 87. ◊ A stăpîni o limbă (străină) = a vorbi corect și curent o limbă (străină). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se reține de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri, a se abține (de la ceva); a avea stăpînire de sine, a se înfrîna, a se domina. Răzășii de aici se stăpînesc cu fălcile încleștate și așteaptă ceas potrivit ca să plătească dușmanului după cuviință. SADOVEANU, N. P. 23. Prietenă Elisabeta, îți înțelegem desperarea. Trebuie însă să te stăpînești. SAHIA, N. 42. Inima îi se sfîrșea. Dar îndat’ se stăpînea Și durerii nu se da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. ♦ Tranz. (Complementul indică manifestarea reținută) A nu lăsa să izbucnească, să se manifeste. Da-abia mi-am mai stăpînit indignarea. CAMIL PETRESCU, U. N. 125. Abia stăpînindu-și plînsul, îl îndepărtă puțin cu amîndouă mîinile, ca să se uite mult la el. BASSARABESCU, V. 23. [Harap-Alb] neputîndu-și stăpîni rîsul, zise cu mirare: Multe mai vede omul acesta cît trăiește. CREANGĂ, P. 240. Vizirul stăpînește mînia lui fierbinte. ALECSANDRI, P. III 346. ♦ Tranz. A opri sau a împiedica pe cineva de la ceva; a face inofensiv; a domoli, a potoli. Tovarăși, dați-mi o armă! Ofițerul și un soldat îl luară în brațe, îl stăpîniră. Îi repetau mereu: Nu se poate, tovarășe! DUMITRIU, V. L. 88. Feciorul cel mai mare al comisului... răpezind îndărăt brațul drept, încleștă pe tretin pe după gît ca într-un arc, stăpînindu-l. Nechezînd subțirel, căluțul se supuse. SADOVEANU, F. J. 66. 4. Tranz. Fig. (Despre idei, sentimente) A ține pe cineva sub influența sau sub stăpînirea sa; a domina. Îmi dau seama că este o nebunie ceea ce gîndesc acum. Că oamenii vor rîde. Însă pe mine mă stăpînesc aceste gînduri. SAHIA, N. 23. Rolla se afundă în viața plăcerilor cumpărate, în acea viață unde pasiunile stăpînesc pe om. GHEREA, ST. CR. II 321. Rău este că mă stăpînește frica. DRĂGHICI, R. 154. 5. Intranz. A cîrmui, a domni, a guverna, a conduce. Stăpînea în Moldova Bogdan Încrucișatul. SADOVEANU, O. I 247. În Ardeal stăpînea Sigismund Batori. ISPIRESCU, M. V. 9. Acolo stăpînește Un domn pe care țara întreagă îl urăște. ALECSANDRI, T. II 140. ◊ Tranz. Luminate împărate, să-ți stăpînești împărăția cu norocire! ISPIRESCU, L. 26.
stăpấn s. m., pl. stăpấni
stăpấnă s. f., g.-d. art. stăpấnei; pl. stăpấne
stăpâní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 să stăpâneáscă
stăpân s. m., pl. stăpâni
stăpână s. f., g.-d. art. stăpânei; pl. stăpâne
stăpâní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăpânésc, imperf. 3 sg. stăpâneá; conj. prez. 3 sg. și pl. stăpâneáscă
STĂPÂN s. 1. v. posesor. 2. v. patron. 3. v. Dumnezeu.
STĂPÂN s. v. cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.
STĂPÂNĂ s. patroană, (înv.) jupâneasă. (~ unei case de modă.)
STĂPÂNÍ vb. 1. v. poseda. 2. v. domni. 3. a domina, a trona. (~ peste întreaga împărăție.) 4. v. cunoaște. 5. a cunoaște, a poseda, a ști. (~ trei limbi străine.) 6. v. controla. 7. v. subjuga. 8. v. învinge. 9. v. reține. 10. a(-și) birui, a(-și) înfrâna, a(-și) înfrânge, a(-și) învinge, (pop. și fam.) a(-și) struni. (Și-a ~ emoția.) 11. v. abține. 12. v. absorbi. 13. v. calma. 14. v. tempera.
STĂPÂNÍ vb. v. cuceri, lua, ocupa.
stăpîn (-ni), s. m.1. Suveran, domn. – 2. Proprietar, posesor. – 3. Patron. – Megl. stăpǫn. Origine incertă. Este considerat de obicei drept der. din sl. stopanŭ (Miklosich, Fremdw., 127; Miklosich, Lexicon, 885; Cihac, II, 361; Lambrior 103; Tiktin; Conev 59; Candrea; Rosetti, GS, V, 158), cf. bg. stopan(in), sb. stopanin, alb. stopan „baci, sameș”. Pentru această ipoteză există două obiecții; prima se referă la dificultatea trecerii lui an › în într-un element sl., nu este de netrecut, cf. smîntînă, stînă. A doua, destul de serioasă, constă în faptul că aceste cuvinte sînt izolate în sl. și că lipsește corespondența cu familiile cunoscute, ceea ce duce la presupunerea că nu sînt la origine sl., ci împrumuturi, după unii din alb. sau poate din rom. Această circumstanță este destul de îngrijorătoare; și corespondența formală cu jupîn permite orientarea spre un cuvînt autohton (cf. Miklosich, Slaw. Elem., 10; Philippide, II, 14). Ipotezele emise pînă acum nu par fericite: din alb. štëpë „casă” (Papahagi, Notițe etimologice, 43); în loc de *istopanus, metateză improbabilă de la un lat. *hospitanus < hospes (Laurian și Maxim; Barič, Albanorum. Studien, 13; Pușcariu, Dacor., III, 379; Capidan, Raporturile, 149; cf. Philippide, II, 733 și Tagliavini, Arch. Rom., XII, 213); dintr-un lat. *stipanus < stips (Giuglea, Dacor., III, 610-6; cf. observațiile lui Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 339); din numele Stephanus, rege al Ungariei (B. Migliorini, Dal. nome proprio al nome commune, Ginebra, 1927, 311; cf. împotrivă Tagliavini, Arch. Rom., XII, 213); dintr-un lat. stephanus < gr. στέφανος (Pușcariu, Dacor., VII, 456; Pușcariu, Lr., 286); de origine balcanică (Sandfeld 94). Der. stăpînă, s. f. (patroană, suverană); stăpînesc, adj. (de stăpîn); stăpîni, vb. (a avea în proprietate; a poseda; a guverna, a domni, a exercita puterea supremă; a domina, a supune; a struni, a împiedica, a reprima, a tempera; refl., a se domina, a se înfrîna); stăpînie, s. f. (înv., dominație, seniorie); stăpînire, s. f. (domnie, seniorie; proprietate, poziție; guvern, administrație, autoritate); stăpînitor, adj. (care posedă, care domină; s. m., proprietar, domn); înstăpîni, vb. (a da în posesie); nestăpînit, adj. (de nespus, neîmblînzit, irezistibil).
STĂPÂN ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană căreia îi aparține un bun material. ~ul mașinii.A se face ~ pe ceva a pune stăpânire pe ceva. 2) (în antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoană în serviciul căreia se află angajat cineva. ◊ A intra (sau a se băga) la ~ a se angaja slugă. (A fi) fără ~ a) (a fi) independent în acțiunile sale; b) (a fi) fără supraveghere. 4) fig. Persoană cu puteri depline. ◊ A fi ~ pe situație a se orienta bine într-o situație, ocupând o poziție dominantă. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi în stare să-și stăpânească sentimentele, pornirile; a-și ține firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viața) sa a dispune de propria persoană. 5) pop. Persoană care administrează o gospodărie (privată sau publică); gospodar. ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazdă (luată în raport cu oaspeții). /<sl. stopanu
A STĂPÂNÍ ~ésc 1. tranz. 1) (bunuri materiale) A deține în calitate de stăpân; a avea în posesie; a poseda; a deține. 2) (activități, specialități, doctrine etc.) A cunoaște bine; a poseda. ~ tehnica. ~ o limbă. 3) (țări, împărății) A conduce în calitate de stăpân. 4) fig. (despre gânduri, idei, sentimente etc.) A preocupa în permanență și complet; a urmări; a obseda. 5) (porniri, sentimente etc.) A face să nu se manifeste; a domoli; a potoli; a înfrâna. 6) (persoane) A face să se stăpânească. 2. intranz. A se afla în fruntea unei țări; a fi domn al unei țări; a domni; a guverna. /Din stăpân
A SE STĂPÂNÍ mă ~ésc intranz. A-și înfrâna pornirile; a se reține; a se controla; a se domina. /Din stăpân
stăpân m. 1. cel ce guvernă, cei ce comandă: el e stăpân aici; 2. posesor, proprietar: stăpânul casei, stăpânul moșiei; 3. cel ce are servitori, lucrători: a da de stăpân, a fi la stăpân; 4. fig. care se poate înfrâna: stăpân pe faptele sale. [Slav. STOPANŬ, domn].
stăpânì v. 1. a fi stăpân, a guverna: să stăpânească țara în pace; 2. a domina: patima cel stăpânea; 3. fig. a înfrâna, a se reține: nu știe să se stăpânească.
stăpî́n m. (vsl. bg. stopanŭ, a. î.; alb. stopán, „baci, șefu ciobanilor”, cuv. de orig. nelămurită). Proprietar, posesor: stăpînu caseĭ, al moșiiĭ. Domn maĭ-mare, șef, guvernator, comandant: eu îs stăpîn în (saŭ peste) țara asta. Fig. Care se poate stăpîni (înfrîna): a fi stăpin pe faptele tale. A da la stăpîn, a da în serviciŭ ca slugă. A fi, a intra la stâpîn, a fi, a intra în serviciŭ. Cum e stăpînu, și sluga (saŭ așa și sluga), cum e Turcu și pistolu, cum îs ceĭ marĭ, așa și ceĭ micĭ. – Fem. stăpînă, pl. e: stăpîna caseĭ. V. balabustă.
stăpînésc v. intr. (d. stăpîn). Îs stăpîn: eŭ stăpînesc aicĭ. V. tr. Posed: să stăpînești sănătos casa pe care ți-aĭ făcut-o! Fig. Domin, țin în puterea mea: furia îl stăpînea, vizitiu nu maĭ putu stăpîni caiĭ. V. refl. Mă dominez, mă abțin, mă rețin, mă înfrînez: nu se maĭ putu stăpîni și începu a-l mustra.
stăpîn s. v. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. DOMN. DOMNITOR. MONARH. STĂPÎNITOR. SUVERAN. VODĂ. VOIEVOD.
STĂPÎN s. 1. deținător, posesor, proprietar, (înv.) ocinaș, posesuitor. (~ al unui bun.) 2. patron, (pop.) jupîn. (Are un ~ foarte aspru.) 3. (BIS.; art.) atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu.
STĂPÎ s. patroană, (înv.) jupîneasă. (~ unei case de modă.)
STĂPÎNI vb. 1. a avea, a deține, a poseda, (înv.) a posesui. (A ~ un bun material.) 2. a cîrmui, a conduce, a dirigui, a domni, a guverna, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocîrmui, a povățui. (Ștefan cel Mare a ~ cu glorie în Moldova.) 3. a domina, a trona. (~ peste întreaga împărăție.) 4. a cunoaște, a pricepe, a ști, (fam.) a vedea. (~ mai multe meserii.) 5. a cunoaște, a poseda, a ști. (~ trei limbi străine.) 6. a controla, a domina. (~ spațiul aerian.) 7. a domina, a subjuga, (fig.) a robi. (Pasiunea îl ~.) 8. a domina, a înfrîna, a învinge. (Și-a ~ durerea.) 9. a opri, a reține, (rar) a prididi, (fig.) a înghiți. (A-și ~ lacrimile.) 10. a(-și) birui, a(-și) înfrîna, a(-și) înfrînge, a(-și) învinge, (pop. și fam.) a(-și) struni. (Și-a ~ emoția.) 11. a se abține, a se domina, a se înfrîna, a se opri, a răbda, a se reține. (Nu s-a putut ~ să nu-i spună.) 12. a absorbi, a domina, a preocupa. (Îl ~ rezolvarea unei probleme.) 13. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) tempera. (Te rog să te ~!) 14. a domoli, a potoli, a stăvili, a tempera, (fig.) a înfrîna, a zăgăzui. (I-a mai ~ avîntul.)
stăpîni vb. v. CUCERI. LUA. OCUPA.
COMPOS SUI (lat.) stăpân pe sine – A rămâne în toate împrejurările compos sui.
DIVIDE ET IMPERA! (lat.) dezbină și stăpânește – Principiu de guvernare enunțat de Machiavelli, utilizat deseori pentru a defini politica Imperiului Habsburgic. Exista și la romani: „Divide ut regnes!” („dezbină ca să domnești!”).
DIVITIAE APUD SAPIENTEM VIRUM IN SERVITUTE SUNT, APUD STULTUM IN IMPERIO (lat.) bogăția este sclava omului înțelept și stăpâna celui prost – Seneca, „De vita beata”, 26, 1.
INTER DOMINUM ET SERVUM NULLA AMICITIA EST (lat.) între stăpân și sclav nu poate exista prietenie – Curtius, „Historia Alexandri Magni”, 7, 8, 23.
REM TENE: VERBA SEQUENTUR (lat.) stăpânește materia; cuvintele vin de la sine – Aforism atribuit lui Cato cel Bătrân. Dezvolți cu ușurință un subiect pe care ești stăpân.
SUSTINE ET ABSTINE! (lat.) rabdă și stăpânește-te! – Versiunea latină a unei vechi maxime grecești, devenită deviza filozofului stoic Epictet. Indică două modalități ale rezistenței la rău și în general ale detașării: puterea de a îndura și aceea de a fi stăpân pe tine însuți, ferindu-te de patimile care-ți subminează libertatea morală.
TU DUCA, TU SIGNORE E TU MAESTRO (it.) tu, călăuză, stăpân și maestru al meu – Dante, „Infernul”, II, 140. Epitetele adresate de Dante lui Vergiliu. Expresia unui sentiment de venerație și de încredere totală într-o persoană considerată drept îndrumător spiritual.

stăpâni dex

Intrare: stăpâni
stăpâni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: stăpân
stăpân substantiv masculin