stănog definitie

11 definiții pentru stănog

STĂNÓG, stănoage, s. n. 1. Bară de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. Țăruș (cu care se priponește calul); pripon. – Din rus., ucr. stanok.
STĂNÓG, stănoage, s. n. 1. Barieră de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. Țăruș (cu care se priponește calul); pripon. – Din rus., ucr. stanok.
STĂNÓG, stănoage, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Barieră de lemn sau de fier, așezată orizontal, pentru a despărți caii sau vitele în grajd; p. ext. despărțitura obținută astfel. Își legă calul între stănoage, pe-un așternut gros de paie. CAMILAR, N. II 457. Descoperi alți opt cai voinici, cu părul lucios, nechezînd nerăbdători între stănoage. CAMIL PETRESCU, O. II 161. 2. Pripon, țăruș (cu care se priponesc caii).
stănóg (barieră, pripon) s. n., pl. stănoáge
stănóg (barieră, pripon) s. n., pl. stănoáge
STĂNÓG s. v. pripon, țăruș.
stănóg, stănoáge, s.n. (reg.) 1. barieră de lemn sau de fier ce desparte caii sau vitele în grajd. 2. țăruș de priponit calul; pripon. 3. stâlp înfipt în pământ pentru instalarea unei spânzurători. 4. balustradă. 5. instalație pentru potcovit caii. 6. (la casă) obada (talpa) casei. 7. (în forma: stănoagă) raft în formă de pupitru pe care se așază casetele cu literele, în vederea culegerii unui text.
stanog n. Mold. 1. barieră de lemn ce desparte vitele în staul spre a nu se bate ori împunge; 2. priponul calului. [Origină necunoscută].
stanóg și stănóg n., pl. oage, stanoágă și stănoágă f., pl. e (rus. stanók, dim d. stan, stațiune. V. stînă). Primez orĭ barieră de lemn (o prăjină groasă atîrnată de lanțurĭ) care desparte caiĭ (saŭ alte vite) în grajd. – În Dor. și „stîlp”: stânogu, groapa funia și tot (p. spînzurătoare). Neam. Rom. Pop. 2, 336. V. răzlog.
stănóg, -oagă, V. sta-.
stănog s. v. PRIPON. ȚĂRUȘ.

stănog dex

Intrare: stănog
stănog substantiv neutru