stânjinel definitie

18 definiții pentru stânjinel

STÂNJENÉL, stânjenei, s. m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene; iris, stânjen (Iris). [Var.: (pop.) stânjinél s. m.] – Stânjen + suf. -el.
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel.
STÂNJENÉL, stânjenei, s. m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene; iris, stânjen (Iris). [Var.: (pop.) stânjinél s. m.] – Stânjen + suf. -el.
STÂNJINÉL s. m. v. stânjenel.
STÎNJENÉL, stînjenei, s. m. (Și în forma stînjinel) Plantă erbacee perenă cu frunze lungi ca niște săbii și cu flori mari, violete, galbene sau albe; crește de la sine sau este cultivată ca plantă ornamentală (Iris); stînjen2, iris. La un geam deschis spre trandafiri în flacări, spre dulcea mireasmă abia simțită a stînjineilor violeți, sta răzimată în coate o fată. SADOVEANU, M. 106. Ca un albastru cîmp de stînjinei E cerul calm, catifelat de rouă. D. BOTEZ, P. O. 30. – Variantă: stînjinél, stinjinei și (rar) stînjineli (C. PETRESCU, R. DR. 70). s. m.
STÎNJINEL s. m. v. stînjenel.
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii
STÂNJENÉL s. v. rățișoară.
STÂNJENÉL s. (BOT.) 1. (Iris germanica) iris, stânjen, (reg.) ceapă, cocoș, cocoșel, crin, lilie, lilion, paparigă, sabie, spetează, stânjeniță, tulipan, coada-cocoșului, cosița-fetelor, floare-vânătă, frunză-lată, iarbă-lată. 2. (Iris variegata) iris, stânjen, (reg.) lilion-păsăresc. 3. (Iris pseudacorus) iris, stânjen de baltă, stânjen galben, (reg.) spetează, spetegioară, crin-de-apă, crin-galben, lilie-galbenă.
STÂNJENÉL ~i m. 1) Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile ei mari, violete, albastre, galbene sau albe, folosită în farmaceutică și parfumerie; iris. 2) Floare a acestei plante. /stânjen + suf. ~el
stânjenei m.. pl. plantă de ornament ale cârii foi imită latul săbiei, iar florile-i mari și frumoase coloarea liliacului (Iris germanica). [Diminutiv din stânjen și numit astfel după lunga-i tulpină].
stînjinél m., pl. eĭ (d. stînjin). O plantă erbacee iridee cu rădăcina foarte cărnoasă, cu frunzele ca niște săbiĭ și cu florile liliachiĭ cu petale marĭ atîrnătoare, originară din sudu Germaniiĭ (iris germanica). Rădăcina unuĭ fel de stînjinel (iris florentina) se întrebuințează ca vomitiv și catartic supt numele de rădăcină de micșunea. – În Ial. spetează. V. rățișoară.
STÎNJENEL s. (BOT.) 1. (Iris germanica) iris, stînjen, (reg.) ceapă, cocoș, cocoșel, crin, lilie, lilion, paparigă, sabie, spetează, stînjeniță, tulipan, coada-cocoșului, cosița-fetelor, floare-vînătă, frunză-lată, iarbă-lată. 2. (Iris variegata) iris, stînjen, (reg.) lilion-păsăresc. 3. (Iris pseudacorus) iris, stînjen de baltă, stînjen galben, (reg.) spetează, spetegioară, crin-de-apă, crin-galben, lilie-galbenă.
stînjenel s. v. RĂȚIȘOARĂ.
stânjenél s. m. (lb. vorbită) Securist ◊ „Stânjeneii stăteau înșirați pe traseul lui Ceaușescu. Stânjenei, adică «flori» (ce-or fi stricat bietele flori?) verticale, rigide, în plus și albastre, precum «culorile securității».” Al. Niculescu în Ap. 8/95 p. 15 (din stânjen + -el)
IRIS L., STÎNJENEL, fam. Iridaceae. Gen originar din zonele temperate ale Asiei, din America de N, nordul Africii și Europa, peste 150 specii, cu rizomi sau bulbi. Flori (un ovar cu un stil simplu, 3 stigmate de aceeași formă și culoare cu foliolele periantului, 3 stamine) cu miros delicat, divers colorate, apar dintr-un înveliș pergamentos. Periantul este format din 6 foliole; 3 interne, mai mici, îndreptate în sus, semicurbate spre mijlocul florii și 3 externe; mai mari decît primele, îndoite în afară de la mijloc. Frunze, enziforme.
stânjenel, stânjenei s. m. (iron.) securist, lucrător al Securității.

stânjinel dex

Intrare: stânjenel
stânjinel
stânjenel substantiv masculin