STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo.

STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. – Din sl. struvo.

STÎRV, stîrvuri, s. n. Cadavru de animal; hoit, leș, mortăciune; (peiorativ) cadavru uman. În două minute omul acela tînăr... n-a mai fost decît un stîrv. C. PETRESCU, Î. II 17. Apoi, lăsîndu-i stîrvul ciorilor... se duseră. ISPIRESCU, L. 28. E groaznic de a vedea cum aceste jivine se răped la stîrvuri. ODOBESCU, S. III 16.

stârv s. n., pl. stấrvuri

stârv s. n., pl. stârvuri

STÂRV s. v. cadavru.

stîrv (-vuri), s. n. – Cadavru. Sl. strŭvo (Cihac, II, 363; Conev 88).

STÂRV ~uri n. Animal mort; mortăciune. /<sl. struvi

stârv n. mortăciune, mai ales de animal: câinele de stârvuri nu moare PANN. [Slav. STRŬVĬ, cadavru].

stîrv n., pl. urĭ (vsl. strŭvĭ. V. tîrfă). Hoit, leș, cadavru, mortăciune. – Și stîrf (după bg.) În Munt. vest (VR., 1912, 10, 52, și 1913, 7-8, 52).

STÎRV s. cadavru, corp, hoit, leș, mortăciune, trup, (reg.) stîrvină, (Transilv.) hanț, (înv., în Transilv.) dabilă, (I-a găsit ~ într-o văgăună.)