stârpitură definitie

12 definiții pentru stârpitură

STÂRPITÚRĂ, stârpituri, s. f. 1. Ființă nedezvoltată, pipernicită, pocită; pocitură, stârpiciune; avorton. 2. (Pop.) Femeie stearpă; animal sterp. – Stârpi + suf. -tură.
STÂRPITÚRĂ, stârpituri, s. f. 1. Ființă nedezvoltată, pipernicită, pocită; pocitură, stârpiciune; avorton. 2. (Pop.) Femeie stearpă; animal sterp. – Stârpi + suf. -tură.
STÎRPITÚRĂ, stîrpituri, s. f. Ființă degenerată, nedezvoltată la trup, pipernicită și pocită; pocitanie, pocitură. [Țapul] întăi era o stîrpitură, mic și prizărit de-l da vîntul jos. SADOVEANU, O. VI 103. Și de-ar fi macar ceva mai chipeș, dar e o stîrpitură de om, bre, numai de-o șchioapă. HOGAȘ, DR. II 131. Nu putură face și ei măcar o stîrpitură de copil. ISPIRESCU, L. 133.
stârpitúră s. f., g.-d. art. stârpitúrii; pl. stârpitúri
stârpitúră s. f., g.-d. art. stârpitúrii; pl. stârpitúri
STÂRPITÚRĂ s. 1. lepădătură. 2. pocitanie, pocitură, (reg.) sterpăciune, (livr. fig.) avorton. (O ~ de copil.) 3. (fig.) leșinătură. (O ~ de pisică.)
STÂRPITÚRĂ s. v. avorton.
STÂRPITÚRĂ ~i f. Ființă insuficient dezvoltată din punct de vedere fizic; chircitură; avorton. /a stârpi + suf. ~ură
stârpitură f. 1. copil lepădat; 2. pocitură: stârpitură de om.
stîrpitúră f. (d. stîrpit, part. d. stîrpesc 1). Ființă degenerată (prea mică, nedezvoltată), pitic: cine-ĭ stîrpitura așta? Pele de mel avortat (V. bașcaliŭ). Oŭ mic nedezvoltat pe care-l fac unele găinĭ cînd pestesc (părăsitură).
stîrpitu s. v. AVORTON.
STÎRPITU s. 1. lepădătură, (livr. fig.) avorton. (Nu e decît o ~.) 2. pocitanie, pocitură, (reg.) sterpăciune, (livr. fig.) avorton. (O ~ de copil.) 3. (fig.) leșinătură. (O ~ de pisică.)

stârpitură dex

Intrare: stârpitură
stârpitură substantiv feminin