stânjeni definitie

41 definiții pentru stânjeni

STẤNGEN s. m. v. stânjen.
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen.
STÂNJENÍ, stânjenesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) stingheri, a (se) deranja, a (se) jena, a (se) împiedica de la o îndeletnicire. 2. Refl. (Reg.) A se sfii, a se rușina; a ezita. [Var.: (pop.) stânjiní vb. IV] – Din sl. sŭtenženŭ (sŭtengnonti).
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni.
STẤNGEN s. m. v. stânjen.
STẤNJEN, stânjeni, s. m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ◊ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s. m.] – Din bg. stă(n)žen.
STÂNJENÍ, stânjenesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) stingheri, a (se) deranja, a (se) jena, a (se) împiedica de la o îndeletnicire. 2. Refl. (Reg.) A se sfii, a se rușina; a ezita. [Var.: (pop.) stânjiní vb. IV] – Din sl. sŭtenženŭ (sŭtengnonti).
STÂNJINÍ vb. IV v. stânjeni.
STÎ́NGEN s. m. v. stînjen1.
STÎ́NJEN1, stînjeni, s. m. Măsură de lungime (folosită înainte de introducerea sistemului metric și păstrată încă regional) variind, după epoci și regiuni, de la 2,23 m la 1,96 m; lungime sau cantitate de material egală cu această unitate de măsură. Erau vreo doi stînjeni de unde pornise. CARAGIALE, O. III 17. [Vînătorul] reduse coada vulpei pînă la vreo doi stînjeni. ODOBESCU, S. III 46. Știi tu că dintr-un zbor Sînt zece mii de stînjeni de-aici pîn’ la izvor? ALECSANDRI, T. II 60. ◊ (Prin exagerare) Trăgea din ciubucul de-un stînjen. C. PETRESCU, A. R. 8. ◊ Stînjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari și reprezentînd cam 1,50 m. Stînjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. Stînjen de lemne = unitate de măsură pentru lemnele de foc, reprezentînd opt steri. A cumpărat omul... trei stînjeni de lemne. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 103. La poalele unui codru, numai iată ce vede o dihanie de om, care se pîrpîlea pe lîngă un foc de 24 de stînjeni de lemne și tot atunci striga, cît îi lua gura, că moare de frig. CREANGĂ, P. 239. – Variantă: stî́ngen (SLAVICI, O. II 64) s. m.
STÎ́NJEN2, stînjeni, s. m. (Bot.) Stînjenel. (Cu pronunțare regională) Leșie cu cenușă și cu apă de stînjăn... să bea. ȘEZ. X 138.
STÎNJENÍ, stînjenesc, vb. IV. 1. Tranz. (Și în forma stînjini) A împiedica, a opri pe cineva de la un lucru, de la o acțiune; a stingheri; a deranja, a jena. O stînjenea parcă neatenția mea în îmbrăcăminte. CAMIL PETRESCU, U. N. 96. Se văd mereu stînjiniți în dezvoltarea lor firească. ODOBESCU, S. III 514. Pe cît am aflat, acea teamă nu v-au stînjenit a trimete... jalbe la Țarigrad. ALECSANDRI, T. 1339. (Refl. reciproc) Am plecat la pescuit, fiecare în altă direcție, ca să nu ne stînjenim unii pe alții. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 7. ◊ (Complementul indică lucrul, acțiunea stingherită) Iarmarocul de la Frumoasa fu stînjenit de vremea rea. CĂLINESCU, I. C. 270. Sosirea preotului nu stînjeni de loc fierberea țăranilor. REBREANU, R. II 218. Piedicile ce stînjeneau comerțul și producerea s-au înlăturat. La TDRG. 2. Refl. (Mold.; despre oameni) A arăta sfiiciune, a ezita. Rusanda a strîns genele și s-a stînjenit. Îi era silă că lațul ei prinde, dar nici nu putea să se lese. POPA, V. 310. Șiroaie de lacrimi curgeau din frumoșii ei ochi. Un tînăr om de-ar fi văzut-o atunci, negreșit că nu s-ar fi stînjenit cît de puțin a înjunghia pe nelegiuitul ce o adusese în starea aceasta. NEGRUZZI, S. I 52. – Variantă: stînjiní vb. IV.
STÎNJINÍ vb. IV v. stînjeni.
stấnjen s. m., pl. stấnjeni
stânjení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 să stânjeneáscă
stânjen s. m., pl. stânjeni
stânjení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stânjenésc, imperf. 3 sg. stânjeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. stânjeneáscă
STÂNJEN s. v. crin-galben.
STÂNJEN s. I. (prin Transilv.) șing. (Un ~ de lemne.) II. (BOT.) 1. (Iris germanica) v. stânjenel. 2. (Iris variegata) iris, stânjenel, (reg.) lilion-păsăresc. 3. stânjen de baltă v. stânjenel; stânjen galben v. stânjenel.
STÂNJEN-ÁLB s. v. narcisă.
STÂNJENÍ vb. 1. v. deranja. 2. v. împiedica.
STÂNJENÍ vb. v. jena, rușina, sfii.
stînjen (-ni), s. m.1. Veche unitate de măsură egală cu 1,9665 m. în Munt, și 2,23 m. în Mold.2. Măsură de capacitate, folosită mai ales pentru lemne și reprezentată printr-un cub de un stînjen de fiecare latură. – 3. Iris (Iris germanica, I. pseudacorus, I. variegata). – Mr. stînjin. Megl. stonjin. Sl. sęžĭnĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Tiktin), probabil contaminat cu sŭtęženŭ „întins”, cf. slov. seženj, rus. seženĭ. – Der. stînjenel s. m. (iris); stînjeniu, adj. (violet). Cf. stînjeni. Bg. stănžen provine din rom. (Jagič, Archiv. slaw. Phil., XI, 364; Capidan, Raporturile, 224).
stînjení (-nésc, -ít), vb. – A incomoda, a stingheri, a deranja, a jena, a împiedica. – Var. stînjîni, stîngăni, stingheri, și der. Sl. sŭtęgnąti, participiul sŭtęženŭ „a comprima, a oprima” (Tiktin; Byhan 335; Candrea); sau mai curînd din sl. sŭtęžiti „a fi stingherit”, care aparține aceleiași familii de la vb. tęgnąti „a întinde” (Cihac, II, 411; Byhan 337); ultima var. nu este clară. – Der. stînjeneală, s. f. (stinghereală, neplăcere); stînjenitor, adj. (care stingherește); stînjie, s. f. (Trans., obadă care acoperă capătul osiei carului); stingher, adj. (desperecheat, fără pereche; izolat, solitar), postverbal de la stingheri, al cărui semantism este anormal, dar care este o creație literară, fără curs în limba populară (după Giuglea, Dacor., II, 901, din lat. singularis contaminat cu stinghie; după Densusianu, GS, IV, 290, din lat. *extraiugularium care s-ar fi zis la început boilor fără pereche).
STÂNJEN1 ~i m. Unitate de măsură a lungimii variind de la 1,96 m la 2,23 m. ◊ ~ pescăresc unitate de măsură a lungimii egală cu 1,83 m. ~ de lemne unitate de măsură a lemnelor de foc egală cu opt metri cubi. /<sl. senžini
STÂNJEN2 ~i m. v. STÂNJENEL. /<sl. senžini
A STÂNJENÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să se stânjenească; a stingheri; a incomoda; a se sfii; a se jena. /<sl. sutenzénu
A SE STÂNJENÍ mă ~ésc intranz. A avea timiditate sau emoție; a se intimida; a se sfii; a se jena; a se rușina. /<sl. sutenženu
stấnjen2, stấnjeni, s.m. (înv.) piedică.
stânjiní, stânjinésc, vb. IV (înv.) 1. a măsura cu stânjenul. 2. a-și întinde mâna (ca să lovească).
stânjen m. 1. veche măsură de lungime: în Muntenia se întrebuința stânjenul lui Șerban-Vodă (1m.97) și al lui Constantin-Vodă (2m,02), împărțit în 8 palme, 80 de degete sau 800 linii; iar în Moldova stânjenul (2m.23) era divizat în 8 palme, 64 palmace sau 768 linii; 2. cantitate de lemne de un stânjen; 3. pl. Bot. stânjenel. [Slav. SEJĬNŬ (cu epenteza unui t)].
stânjenì v. a pune piedici, a opri dela lucru; [Slav. SŬTEJITI, a deranja (sub influența lui stângănì)].
stînjén și – jín m. (bg. stŭnžen și stužen, infl. de vsl. sŭtenžen, întins; rus. sáženĭ, d. vsl. senžinŭ, stînjen). O măsură de lungime egală cam cu 2 metri (În Munt. stînjenu lui Șerban-Vodă era de 1 m. 97, al luĭ Constantin-Vodă de 2 m, 02, ĭar în Mold. de 2 m, 23. Cel muntenesc avea 8 palme [de la 1840 avea 10 palme], palma 10 degete, și degetu 10 liniĭ; cel moldovenesc avea 8 palme, palma 8 palmace, și palmacu 12 liniĭ). Cantitate de lemne de un stînjin cub: am ars mulțĭ stinjinĭ. Stînjinel (pin aluz. la rădăcinile luĭ „întinse”).
stînjinésc și (rar) stîngănésc v. tr. (vsl. sŭ-tengnonti, a întinde, a strînge, a comprima, și sŭtenžiti, a contrage. V. tînjală). Deranjez, încurc, turbur: a stînjini pe cineva din lucru. – Și stingheresc (vest) și stinghiresc (est). La Bârb. Ind. 251 înstîngănesc (vsl. vùstengnonti).
stînjen s. v. CRIN-GALBEN.
STÎNJEN s. I. (prin Transilv.) șing. (Un ~ de lemne.) II. (BOT.) 1. (Iris germanica) iris, stînjenel, (reg.) ceapă, cocoș, cocoșel, crin, lilie, lilion, paparigă, sabie, spetează, stînjeniță, tulipan, coada-cocoșului, cosița-fetelor, floare-vînătă, frunză-lată, iarbă-lată. 2. (Iris variegata) iris, stînjenel, (reg.) lilion-păsăresc. 3. stînjen de baltă (Iris pseudacorus) = iris, stînjenel, stînjen galben, (reg.) spetează, spetegioară, crin-de-apă, crin-galben, lilie-galbenă; stînjen galben (Iris pseudacorus) = iris, stînjenel, stînjen de baltă, (reg.) spetează, spetegioară, crin-de-apă, crin-galben, lilie-galbenă.
stînjen-alb s. v. NARCISĂ.
stînjeni vb. v. JENA. RUȘINA. SFII.
STÎNJENI vb. 1. a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a supăra a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. si Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru; să nu fie ~ de nimeni.) 2. a împiedica, a jena, a stingheri. (Îl ~ în mișcări.)
stấnjen, stânjeni, (stânjenel, stânjărel), s.m. – 1. (reg.) Veche unitate de măsură pentru lungimi: „Doamne, mult tu ai muncit / Pântr-un stânjen de pământ” (Memoria, 2001: 115). 2. (bot.) Plantă erbacee perenă, cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene (Iris pumila, Iris florentina). Coada cocoșului (Iris germanica) (Borza, 1968: 88). – Din sl. sežinĭ (Miklosich, Tiktin, cf. DER), probabil contaminat cu sŭteženŭ „întins”, cf. rus. seženi (DER); din bg. stă(n)žen (DEX). Cuv. rom. > bg. stănžen (Capidan, cf. DER).
stấnjen, -i, (stânjenel, stânjărel), s.m. – 1. Veche unitate de măsură pentru lungimi: „Doamne, mult tu ai muncit / Pântr-un stânjen de pământ” (Memoria 2001: 115). 2. (bot.) Plantă erbacee perenă, cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene (Iris pumila, Iris florentina). Coada cocoșului (Iris germanica) (Borza 1968: 88). – Din sl. sežinĭ, probabil contaminat cu sŭteženŭ „întins”, cf. rus. seženi (DER); Din bg. stă(n)žen (DEX).

stânjeni dex

Intrare: stânjen
stânjen substantiv masculin
stângen
Intrare: stânjeni
stânjeni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
stânjini verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: stânjen-alb
stânjen-alb substantiv masculin (numai) singular