stână definitie

15 definiții pentru stână

STẤNĂ, stâne, s. f. Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului (cuprinzând locul și amenajările necesare), unde se adăpostesc oile și ciobanii și unde se prepară produsele din laptele oilor. ◊ Expr. A închide lupul în stână = a-și aduce dușmani în casă. A veni la spartul stânii = a veni prea târziu. – Et. nec.
STẤNĂ, stâne, s. f. Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului (cuprinzând locul și amenajările necesare), unde se adăpostesc oile și ciobanii și unde se prepară produsele din laptele oilor. ◊ Expr. A închide lupul în stână = a-și aduce dușmani în casă. A veni la spartul stânii = a veni prea târziu. – Et. nec.
STÎ́NĂ, stîne și stîni, s. f. Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului (cuprinzînd locul și instalațiile necesare), unde se adăpostesc oile și ciobanii și unde se prepară produsele din laptele oilor. A dat peste stîna de oi... cu perdeaua ei de trestie, înfiptă în buza văii Gerului. POPA, V. 114. Cîntîndu-și vechea doină, vezi Oltul cum se duce Ș-auzi lătrînd pe dealuri zăvozii de la stîni. MACEDONSKI, O. I 116. Cîte una-una căruțele sosesc la tîrla sau la stîna unde vînătorii au să petreacă noaptea. ODOBESCU, S. III 18. Mult mi-e dor, mămucă, dor De cel codru frățior, Și de stîna cea cu oi. Și de cîntic de cimpoi. ALECSANDRI, P. P. 295. ◊ Expr. A închide lupul în stînă = a-ți aduce dușmani în casă. A veni la spartul stînii = a veni prea tîrziu, după ce s-a făcut împărțeala; a veni la spartul tîrgului, v. tîrg.
stấnă s. f., g.-d. art. stấnei; pl. stấne
stână s. f., g.-d. art. stânei; pl. stâne
SPANACUL-STÂNELOR s. v. spanacul-ciobanilor.
STÂNĂ s. târlă, (rar) oierie, (reg.) băcie, cășărie, colibă, mandră, mutare, odalâc, sălaș, (prin Transilv., Ban. și vestul Munt.) staul. (O ~ de oi, la munte.)
STÂNĂ ~e f. 1) Construcție primitivă în afara satului, unde se adăpostesc oile și ciobanii vara și unde se prepară produsele din laptele oilor; oierie; târlă. 2) Loc unde se află această construcție. ◊ A închide lupul în ~ a-și aduce dușmanii în casă. [G.-D. stânei] /Cuv. autoht.
stână f. coliba unde stau ciobanii și îngrăditura împrejur unde stau oile: într’o stână stau dela 500 – 600 de oi. [Slav. STANŬ, stație].
stî́nă f., pl. e (ca frîne, vine) și ĭ (vsl. stanŭ, stațiune, tabără, d. stati, a sta, a se opri; bg. sîrb. stan, războĭ de țesut, rus. stanŭ, stațiune, stînă; litv. stónas, stațiune; alb. stan, ngr. stáni, stînă. V. stan, staniște, stanog). Îngrăditura în care staŭ oile ĭarna și vara și în care e și coliba ciobanuluĭ: într’o stînă-s 5-6 sute de oĭ. A o nemeri ca Țiganu Mercurea la stînă, a da de un chilipir la timp nepotrivit (că Mercurea e zi de post, și deci Țiganu nu putea să bea lapte). V. băcie, tîrlă, cîșlă.
spanacul-stînelor s. v. SPANACUL-CIOBANILOR.
STÎ s. tîrlă, (rar) oierie, (reg.) băcie, cășărie, colibă, mandră, mutare, odalîc, sălaș, (prin Transilv., Ban. și vestul Munt.) staul.
stấnă, stâne, s.f. – Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului, unde se adăpostesc, pe timpul nopții, oile și păstorii. Stâna se constituie la „ruptul sterpelor”, când are loc însâmbrirea și măsurișul laptelui. Stâna este alcătuită din coliba păcurarilor, ridicată „în furci”, unde se așeza și vatra, din comarnic, staulul oilor, în dosul colibei și strunga oilor, în față (după Dăncuș, 1986: 49). „Centrul locuirii montane este așadar stâna, admițând cel puțin două din înțelesurile termenului: stâna = loc de preparare a laptelui (reședința baciului); stâna = întreg ansamblul unei așezări pastorale. (...) Dar stâna (fromagerie) are ca unic centru al său și al întregului complex focul și vatra focului. Stâna (sens lărgit) are un al doilea centru al său: strungile (țarcul în care, oile adunate, sunt mulse de trei ori pe zi)” (Latiș, 1993). După tipul de asociere: stâna pe cumpene (sistem clasic, tradițional, autohton, arhaic: asocierea proprietarilor de oi, constituirea stânei prin unirea mai multor lăptării, iar la Ruptu Sterpelor se face cărămbitul laptelui – se calculează în cumpene cantitatea de brânză și de urdă ce i se cuvine fiecărui proprietar de oi) și stâna pe fonți (sistem introdus de evrei la sfârșitul sec. al XIX-lea: după fiecare cap de oaie cu lapte se primesc 8-10 fonți de brânză (Georgeoni, 1936: 42-43). ♦ (top.) În Stânești, La Stânești, Preluca Stâneștilor, top. în Dragomirești (Faiciuc, 1998); Stânișoară, munte (1.629 m) ce face parte din Culmea Jupania (Munții Maramureșului) (Posea, 1980: 29). ♦ (onom.) Stâna, nume de familie în Maramureș. – Din sl. stanǔ, stana „oprire, stațiune”, de la stati „a sta”, cf. srb. stan „colibă de păstor”, stanar „păstor”, rus. stan „stație” (Scriban; Lambrior, Cihac, Densusianu, Tiktin, Rosetti, Conev, cf. DER; DEX); „Este un cuvânt tipic păstoresc, general și străvechi în limbă, dar cu obârșie deocamdată echivocă; posibil autohton. Cei mai mulți filologi l-au considerat slav (ca împrumut arhaic), alții însă l-au declarat autohton, traco-dacic. Dintr-un traco-dacic *stana (rad. i.-e. *stā ”a sta, stațiune, loc de ședere„), ușor putea să derive rom. stâna” (Russu, 1981: 388-389); cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide, Reichenkron); cuv. de origine traco-dacă (MDA). Cuv. rom. > srb. stira, magh. esztena (Macrea, 1970: 13; Bakos, 1982; DER).
stấnă, stâne, s.f. – Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului, unde se adăpostesc, pe timpul nopții, oile și păstorii. Stâna se constituie la „ruptul sterpelor”, când are loc însâmbrirea și măsurișul laptelui. Stâna este alcătuită din coliba păcurarilor, ridicată „în furci”, unde se așeza și vatra, din comornic, staulul oilor, în dosul colibei și strunga oilor, în față (după Dăncuș 1986: 49). După tipul de asociere: stâna pe cumpene (sistem clasic, autohton) și stâna pe fonți (sistem introdus de evrei). ♦ (Top.) În Stânești, La Stânești, Preluca Stâneștilor, top. în Dragomirești (Faiciuc 1998). – Sl. stana „oprire”, de la stati „a sta”, cf. srb. stan „colibă de păstor”, stanar „păstor”, rus. stan „stație” (Densusianu, Titkin, Rosetti cf. DER); „Este un cuvânt tipic păstoresc, general și străvechi în limbă, dar cu obârșie deocamdată echivocă; posibil autohton. Cei mai mulți filologi l-au considerat slav (ca împrumut arhaic), alții însă l-au declarat autohton, tracodacic. Dintr-un traco-dacic *stana (rad. i-e, *stā ”a sta, stațiune, loc de ședere„), ușor putea să derive rom. stâna” (Russu 1981: 388-389); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Russu 1981, Brâncuși 1983); Cuvânt românesc preluat de srb. sloveni (stira) și magh. (esztena) (Macrea 1970: 13; Bakos 1982).
STÂNA DE VALE, stațiune climaterică și de odihnă, situată în raza com. Budureasa, jud. Bihor, într-o depresiune înconjurată de culmile m-ților Vlădeasa și Pădurea Craiului, la 1.102 m alt. Climat tonic și izvor cu apă minerală feruginoasă. Stațiunea este recomandată pentru tratarea nevrozelor astenice, a unor afecțiuni endocrine și respiratorii, a stărilor de debilitate, de surmenaj fizic și intelectual, a anemiilor, rahitismului și tulburărilor de creștere la copii. Teleferic. Păstrăvărie.

stână dex

Intrare: stână
stânii non-lexem
stână substantiv feminin
Intrare: spanacul-stânelor
spanacul-stânelor substantiv masculin articulat (numai) singular