22 definiții pentru st C3 A2njen
ST interj. Cuvânt prin care se cere cuiva să facă sau să păstreze liniște. [
Var.:
ss, sst interj.] – Formație onomatopeică.
ȘT interj. Cuvânt folosit pentru a cere cuiva să facă liniște. – Onomatopee.
ST interj. Cuvânt prin care se cere cuiva să facă sau să păstreze liniște. [
Var.:
ss, sst interj.] – Formație onomatopeică.
ȘT interj. Cuvânt folosit pentru a cere cuiva să facă liniște. – Onomatopee.
ST interj. (Uneori cu «s» repetat) Exclamație prin care se cere să se facă liniște.
sîst interj. – Tăceți! (ajută pentru a cere sau a impune tăcerea). –
Var. sst, șit, șșt. Creație expresivă,
cf. fîs. –
Der. șișii,
vb. (a chema; a consola, a legăna un copil care plînge); sîsîi,
vb. (a pronunța un s prelungit; a gîgîi ca gîștele; a vorbi peltic),
cf. sl. sysati „a sîsîi”,
lat. susurrare,
fr. chuchoter,
germ. zischen,
mag. susogni,
sp. cecear etc.; sîsîitură,
s. f. (sîsîit).
ST interj. (se folosește pentru a cere ca cineva să tacă, să nu facă zgomot sau să nu divulge un secret). /Onomat st. prescurtare din sfânt.
1) st și
șt, interj. de impus tăcere fără să strigi. V.
pst și
țîst. 2) st., prescurtare din sfîntu. Asta se potrivește maĭ mult în celelalte limbi romane. Româniĭ obișnuĭesc maĭ mult
sf. ST interj. liniște!, pst!, tăcere!, (pop.) țist!, (arg.) mucles! St C3 A2njen dex online | sinonim
St C3 A2njen definitie