SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat2 (1), grețos; scârnăvie, murdărie. ♦ Fig. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate. 2. Termen de dispreț pentru o ființă respingătoare; p. ext. monstru. – Spurca + suf. -ăciune.

SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat2 (1), grețos; scârnăvie, murdărie. ♦ Fig. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate. 2. Termen de dispreț pentru o ființă respingătoare; p. ext. monstru. – Spurca + suf. -ăciune.

SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat, grețos, pe care ți-e scîrbă să-l atingi; scîrnăvie, murdărie. 2. Termen de dispreț pentru o ființă (animal sau om) respingătoare, scîrboasă; p. ext. ființă înfiorătoare, monstru. Ai furat cu ei odată. Iar te-au cumpărat. Spurcăciune! DEMETRIUS, C. 68. Spurcăciunea se hrănea cu carne de om. ISPIRESCU, U. 116. 3. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate.

spurcăciúne s. f., g.-d. art. spurcăciúnii; pl. spurcăciúni

spurcăciúne s. f., g.-d. art. spurcăciúnii; pl. spurcăciúni

SPURCĂCIÚNE s. scârboșenie, scârnăvie. (Ce e ~ asta?)

SPURCĂCIÚNE s. v. abjecție, cisticercoză, excrement, fărădelege, fecale, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie, trichinoză.

SPURCĂCIÚNE ~i f. 1) Ființă sau lucru respingător. 2) fig. Vorbă sau faptă spurcată, murdară. /a spurca + suf. ~ăciune

spurcăciune f. 1. necurățenie; 2. ceva spurcat: hoit, mortăciune.

spurcăcĭúne f. (lat. spurcatio, -ónis). Acțiunea de a spurca. Lucru spurcat (carne în post ș. a.), lucrurĭ grețoase: ce-aĭ adus aicĭ spurcăcĭunile astea? Ofipt, bube dulcĭ.

SPURCĂCIUNE s. scîrboșenie, scîrnăvie. (Ce e ~ asta?)

spurcăciune s. v. ABJECȚIE. CISTICERCOZĂ. EXCREMENT. FĂRĂDELEGE. FECALE. INFAMIE. JOSNICIE. MIȘELIE. MÎRȘĂVIE. NELEGIUIRE. NEMERNICIE. NETREBNICIE. TICĂLOȘIE. TRICHINOZĂ.

spurcăciúne, spurcăciuni, (spurcășag), s.f. – 1. Murdărie, mizerie 2. Nume generic pentru boli de piele. 3. Ființă respingătoare: „Atunci scoate el cuțâtu și țipurește una: Uhaa! Spurcăciuni!” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 264). 4. Animal sălbatic dezgustător; monstru. 5. Duh rău. – Din spurca + suf. -ăciune (DEX, MDA).