spuma definitie

32 definiții pentru spuma

SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.
SPÚMĂ, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem dispers format într-un lichid în care sunt răspândite bule de gaz separate între ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea e este (sau se crede că este) mai bun, mai ales, mai de preț (din ceva). 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente (lichide) în timpul fierberii sau al fermentației (și care trebuie îndepărtat). 3. Clăbuci de săpun, de sudoare, de salivă. ◊ Expr. A face spumă (sau spume) la gură = a se înfuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spumă-de-mare = piatră ponce. – Lat. spuma.
SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la pers. 3) 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (1); a spumega (1). 2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (2). ◊ Expr. A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din spumă.
SPÚMĂ, spume, s. f. 1. (Adesea fig.) Strat albicios care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem dispers format într-un lichid în care sunt răspândite bule de gaz separate între ele de lichidul respectiv. ♦ Fig. Ceea ce este (sau se crede că este) mai bun, mai ales, mai de preț (din ceva). 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente (lichide) în timpul fierberii sau al fermentației (și care trebuie îndepărtat). 3. Clăbuci de săpun, de sudoare, de salivă. ◊ Expr. A face spumă (sau spume) la gură = a se înfuria foarte tare, a face scandal mare. 4. Compus: spumă-de-mare = piatră ponce. – Lat. spuma.
SPUMÁ, spumez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri) A face spumă, a spumega. [Apele] veneau vijelioase, sunînd bolovani, spumînd, sărind în arcuri, căzînd mlădioase în volburi, într-o larmă măreață. SADOVEANU, O. VIII 245. Valurile se ridicară, se spumară. BOLINTINEANU, O. 270. 2. Intranz. (Mai ales despre cai) A se acoperi de spumă, a face clăbuci; a spumega. Voinicii cai spumau în salt. COȘBUC, P. I 56. ◊ Expr. (Despre oameni) A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi mînios din cale-afară. El spumează și toarnă de ciudă un monolog enorm. CARAGIALE, O. III 14.
SPÚMĂ, spume, s. f. (La sg. și la pl. cu aceeași valoare) 1. Strat albicios care conține bule de aer și care se formează la suprafața unui lichid agitat; sistem format dintr-un lichid în care sînt răspîndite bule de gaz separate între ele prin straturi foarte subțiri din lichidul respectiv. Spuma albă încalecă molcom răsturnarea valurilor. RALEA, O. 35. [Oltul] se năpustea după rădvan și se frîngea de mal, plin de turbare și de spumă. GALACTION, O. I 74. Sub o rîpă stearpă, pe un rîu în spume, Unde un sihastru a fugit de lume. BOLINTINEANU, O. 58. Iată plutind pe-a mării spume O sprintenă corvetă. ALECSANDRI, P. A. 110. ◊ Fig. Spicurile ierbii și spuma miilor de flori de cîmp... fierbea domol la adierea vîntului. GALACTION, O. I 39. Lunca... era albă și trandafirie de spuma florilor de cireși și de caiși. I. BOTEZ, ȘC. 76. Iar luna zîmbitoare, și tainică, și lină, Vărsînd pe-a sale unde dulci spume de lumină, Cu fața sa balaie în el se oglindea. ALECSANDRI, P. I 236. ◊ (În metafore și comparații) Împărăteasa făcu un fecior alb ca spuma laptelui, cu părul bălai ca razele lunii. EMINESCU, N. 4. Mîndru ciobănel, Tras printr-un inel. Fețișoara lui, Spuma laptelui. ALECSANDRI, P. P. 3. (Sugerînd delicatețea, frăgezimea) Hainele, ca spuma, Le-am țesut cu mîna mea. COȘBUC, P. I 238. ♦ Fig. Ceea ce este (sau se crede că este) mai bun, mai ales. 2. Strat care se ridică deasupra unor alimente în timpul fierberii (și care de obicei se îndepărtează). Spuma de pe supă. Spuma de la dulceață. 3. Clăbuc de săpun. ◊ Praf de spumă v. praf. ♦ Clăbuc de sudoare. La castel în poartă calul Stă a doua zi în spume. EMINESCU, O. I 68. Ceata mea-i frumoasă, ageră, ușoară Și pe cai în spume ce ca vîntul zboară. BOLINTINEANU, O. 10. ♦ Clăbuc de salivă. O, calul meu! Tu, fala mea, De-acum eu nu te voi vedea... Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu. COȘBUC, P. I 112. ◊ Expr. (Despre persoane) A face spumă (sau spume) la gură = a avea salivație abundentă (de prea multă vorbă, de furie etc.). Turbează bancherii Și regii de trusturi fac spume la gură. DEȘLIU, G. 55. Amețit de-atîta tocmeală... De făcuse... spume chiar la gură. CONTEMPORANUL, III 206. Nenorocitul domn... spume făcea la gură. NEGRUZZI, S. I 165. 4. (Numai în expr.) Spumă-de-mare = mineral din grupul silicaților de magneziu, albicios, ușor și poros, din care se fac pipe și alte obiecte. De cîteva zile încerca să se obicinuiască să tragă dintr-o lulea cît un degetar, de spumă-de-mare. CAMIL PETRESCU, O. II 347. (Eliptic) Erich își aprinse pipa sa de spumă. SLAVICI, la TDRG.
spumá (a ~) vb., ind. prez. 3 spumeáză
spúmă s. f., g.-d. art. spúmei; pl. spúme
spúmă-de-máre (piatră ponce) s. f., g.-d. art. spúmei-de-máre
spumá vb., ind. prez. 1 sg. spuméz, 3 sg. și pl. spumeáză
spúmă s. f., g.-d. art. spúmei; pl. spúme
spúmă-de-máre s. f., art. spúma-de-máre
SPUMÁ vb. a spumega, (rar) a clăbuci. (Valurile ~; caii ~.)
SPUMA-CÁLULUI s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.
SPÚMĂ s. 1. clăbuc, (reg.) săpun, săpuneală. (Face ~ când se spală.) 2. (mai ales la pl.) clăbuc, (reg.) sclăbuc. (Face ~ la gură când vorbește.) 3. (GEOL.) spumă-de-mare = piatră ponce, (înv.) piatră spumoasă.
SPÚMĂ s. v. burete, caimac, elită, floare, lamură, smântână.
SPUMĂ-DE-MÁRE s. v. magnezit.
spúmă (-me), s. f.1. Strat albicios de pe suprafața unui lichid agitat. – 2. Clăbuci. – 3. Zgură, partea cea mai fără de valoare dintr-un amestec. – 4. Spumă-de-mare = piatră ponce. – Mr., megl. spumă. Lat. spūma (Cihac, I, 261; Pușcariu 1633, REW 8189), cf. it. spuma, sp., port. espuma, alb. skumbë. Sensul 4 nu vine din fr., deși apare la Budai-Deleanu. – Der. spuma (var. aspuma), vb. (a face spumă; a face spume, a spumega; a scoate spuma), poate din lat. spūmāre (Pușcariu 1632; REW 8190); spumar, s. n. (Trans., clăbuc); spumătoare, s. f. (lingură de spumă); spumiță, s. f. (Trans., boboc); spumos, adj. (cu spumă); spumega, vb. (a face spume, a face clăbuci; a scoate spuma), probabil de la spuma cu un suf. expresiv, cf. it. spumeggiare, sp. espumear (contaminarea cu fumega, sugerată de Pușcariu 1634, Tiktin și Candrea, pare incertă); spumegător, adj. (spumos), al cărui sens de „pirat”, la Ion Ghica, este traducerea fr. écumeur des mers; spumegos, adj. (spumos); înspumat, adj. (spumos), se zice mai ales despre cai.
SPÚMĂ ~e f. 1) Înveliș (albicios) de bășicuțe de aer, care apare la suprafața unui lichid agitat sau a celui care fierbe sau fermentează. ~a mării. ~ de bere.Ca ~a laptelui foarte bun. A face ~ a spumega. 2) Clăbuci de săpun, de sudoare sau de salivă. ◊ Cal în ~e cal înspumat. A face ~ (sau ~e) la gură a) a scoate salivă abundentă (vorbind foarte mult); b) a vorbi cu întărâtare; c) a fi foarte furios. 3) fig. Totalitate a elementelor degradate ale unei societăți; drojdie; pleavă. [G.-D. spumei] /<lat. spuma
spumă f. 1. eflorescență albicioasă ce se formează pe un lichid agitat sau în fierbere; spumă de mare, piatră din care se fac obiecte de lux; 2. balele unor animale: face spume la gură; 3. sudoare ce se grămădește pe corpul unui cal: fugarul alb de spume AL.; 4. fig. partea coruptă și depravată a unei societăți: spuma asta ’nveninată, astă plebe, ăst gunoiu EM. [Lat. SPUMA].
spúmă f., pl. e (lat. spûma, it. spuma, pv. sp. pg. espuma și [d. vgerm. scûm, ngerm. schaum] escuma, fr. écume, it. schiuma). Mulțime de beșicuțe de aer care se fac la suprafața unuĭ lichid agitat orĭ în ferbere (valurile, berea cînd o torni, balele saŭ sudoarea unuĭ cal, apa cu săpun cînd te speli ș. a.). Fig. Pleavă, drojdie, gunoĭ social (ca spuma care se aruncă de la bucate): spumă înveninată (EM.). A face spume la gură, a vorbi cu mare furie. Spumă de mare, magnezită.
SPUMA vb. a spumega, (rar) a clăbuci. (Valurile ~; caii ~.)
spuma-calului s. v. CIUIN. ODAGACI. SĂPUNARIȚĂ.
spu s. v. BURETE. CAIMAC. ELITĂ. FLOARE. LAMURĂ. SMÎNTÎNĂ.
SPU s. 1. clăbuc, (reg.) săpun, săpuneală. (Face ~ cînd se spală.) 2. clăbuc, (reg.) sclăbuc. (Face ~ la gură cînd vorbește.) 3. (GEOL.) spumă-de-mare = piatră ponce, (înv.) piatră spumoasă.
spumă-de-mare s. v. MAGNEZIT.
SPÚMĂ s.f. În gastronomie, preparat dulce, lejer, din ingrediente amestecate sau mixate, până capătă aspect de spumă, pe bază de creme de lapte și ou sau piure de fructe, cu adaos de frișcă, de albuș bătut spumă sau mering-spumă; se servește ca desert.
a face (pe cineva) o spumă expr. a invita (pe cineva) la o bere.
a face spume la gură expr. a se enerva, a se înfuria.
nașpa cu spume expr. (adol.) foarte rău.
spuma mării! expr. (intl.) nu spui nimic!
spumă, spume s. f. 1. (er.) spermă. 2. (la pl.vulg.) stare de enervare.

spuma dex

Intrare: spumă
spumă substantiv feminin
Intrare: spuma
spuma verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: spumă-de-mare
spumă-de-mare substantiv feminin