SPULBERĂTÚRĂ, spulberături, s. f. (Rar) Zăpadă, praf, frunze etc. spulberate de vânt; p. ext. lucruri împrăștiate, răspândite în toate părțile. – Spulbera + suf. -ătură.

SPULBERĂTÚRĂ, spulberături, s. f. (Rar) Zăpadă, praf, frunze etc. spulberate de vânt; p. ext. lucruri împrăștiate, răspândite în toate părțile. – Spulbera + suf. -ătură.

SPULBERĂTÚRĂ, spulberături, s. f. Zăpadă spulberată de vînt. Era atîta spulberătură de zăpadă, încît ți se părea că se dărîmă cerul. SANDU-ALDEA, U. P. 60. ♦ (Cu sens colectiv) Lucruri spulberate, împrăștiate. De jur împrejur sta în iarbă o largă spulberătură de fulgi cenușii, ca după o încăierare între vulturi. GALACTION, O. I 168.

spulberătúră (rar) s. f., g.-d. art. spulberătúrii; pl. spulberătúri

spulberătúră s. f., g.-d. art. spulberătúrii; pl. spulberătúri

SPULBERĂTÚRĂ s. v. dumbeț.

spulberătură f., pl. ĭ. Lucru spulberat de vînt (de ex., zăpadă).

spulberătură s. v. DUMBEȚ.