spulber definitie

3 intrări

21 definiții pentru spulber

SPÚLBER, spulbere, s. n. Spulberare; ninsoare spulberată; vânt puternic. ♦ Fig. Nimicire, prăpăd. – Din spulbera (derivat regresiv).
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.
SPÚLBER, spulbere, s. n. Spulberare; ninsoare spulberată; vânt puternic. ♦ Fig. Nimicire, prăpăd. – Din spulbera (derivat regresiv).
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) ridica în vârtej și a (se) duce departe (împrăștiindu-se); a (se) risipi, a (se) împrăștia. 2. Fig. A (se) nimici, a (se) distruge. – Lat. *expulverare.
SPÚLBER, spulbere, s. n. Acțiunea de a spulbera și rezultatul ei; ninsoare spulberată (v. viscol), vînt puternic (v. vijelie). Văzu, lîngă felinarul orb, o fleandră cu cruce albastră, clătinîndu-se în spulber- CAMILAR, N. II 454. «Roibul» sta afară, de o parte ori de alta a spinării de pămînt, la adăpost de spulber, cu capul plecat, cu coada și cu coama învăluite de vînt. SADOVEANU, O. V 29. Spulber de ninsoare, că nu se vedea om cu om. I. BOTEZ, ȘC. 45. ♦ Fig. Nimicire, prăpăd. V. spulberare. Oștile noastre-au intrat în corăbii, Moarte și spulber ducînd cu sine. MURNU, I. 34. ◊ Expr. A merge în spulber = a merge spre distrugere. Dacă se înfrățește armata cu norodul, atuncea merge în spulber clasa asupritorilor. SADOVEANU, N. F. 108.
SPULBERÁ, spúlber, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la zăpadă, praf, frunze etc.) A ridica în vîrtej și a duce departe, risipind, împrăștiind. Popa Tonea privea frunzele pe care vîntul... le spulbera departe. GALACTION, O. I 196. Un vînt subțire și tăios începuse să spulbere zăpada fină. C. PETRESCU, C. V. 135. Crivățul din miazănoapte vîjie prin vijelie, Spulberînd zăpada-n ceruri, de pe deal, de pe cîmpie. ALECSANDRI, P. A. 113. ◊ (Complementul indică locul în discuție) Și m-aș duce ca vîntul Cînd spulberă pămîntul. ALECSANDRI, P. P. 307. ◊ Refl. Se-ntunecă de-atîta jale Cînd vede cum s-a spulberat Podoaba mîndrelor petale. IOSIF, PATR. 44. Bătute de ploaie și de vînturi, se spulberă frunză cu frunză. SEVASTOS, N. 318. 2. Fig. A nimici, a distruge, a risipi (oameni, locuri). Nu m-oi întoarce fără să spulber cetatea. MURNU, I. 28. Și culme și cetate... Toate fost-au spulberate, Și prin văi întunecate S-a-nălțat mormanul lor. COȘBUC, P. I 297. Să-i spulberăm dară [pe dușmani]. ISPIRESCU, M. V. 22. ◊ (Complementul este un abstract) Și-i spulberau așa, ca-ntr-o izbire de vînt, toată nădejdea lui. SADOVEANU, O. I 535. ◊ Refl. Dar ce, e glumă să lucrezi 18 luni și deodată să se spulbere totul? BARANGA, I. 182. Spulberatu-mi-s-a pîn’ și scrumul visurilor mele. VLAHUȚĂ, O. A. 45.
spúlber s. n., pl. spúlbere
spulberá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúlberă
spúlber s. n., pl. spúlbere
spulberá vb., ind. prez. 1 sg. spúlber, 3 sg. și pl. spúlberă
SPULBERÁ vb. 1. a împrăștia, a risipi, (pop.) a zburătăci. (Vântul ~ frunzele.) 2. a viscoli. (Vântul ~ zăpada.) 3. a (se) destrăma, a (se) împrăștia, a (se) risipi, (Olt.) a (se) vărzui, (înv.) a (se) rășchira, (pop. fig.) a (se) răzbuna. (După ploaie, norii s-au ~.) 4. a împrăștia, a risipi, a vântura, (înv.) a spârcui. (A-i ~ pe dușmani în cele patru zări.) 5. a îndepărta, a risipi. (I-a ~ toată temerea.)
SPULBERÁ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, supăra, zdrobi, zvânta.
spulberá (-r, át), vb.1. A ridica praful. – 2. A risipi, a dispersa, a împrăștia. – 3. A dezagrega, a desface, a îndepărta. – 4. (Trans.) A se indigna. – Mr. spulbir(are). Lat. *expŭlverāre (Pușcariu 1631; Candrea-Dens., 1457; REW 6842), cf. it. spolverare. – Der. spulber, s. n. (dispersie, dispariție), postverbal folosit artificial în literatură; spulberat, adj. (împrăștiat, risipit; s. m., cap-de-mort, hîrcă), la care, sensul al doilea pare un calc din fr. dissipé; spulberatic (var. spulberatec, înv. spulberos), adj. (inconstant, nestatornic, ușuratic; ușor); spulberătură, s. f. (cantitate de praf, zăpadă, pleavă etc., care se ridică în vînt; plantă, Teucrium chamaedrys). – Cf. pulbere.
SPÚLBER ~e n. Vânt puternic însoțit de ninsoare; viscol; vijelie; vifor. /v. a spulbera
A SPULBERÁ spúlber 1. intranz. A fi spulber; a viscoli. 2. tranz. 1) (zăpadă, frunze etc.) A roti în vârtej, împrăștiind. 2) A face să se spulbere. /<lat. expulverare
A SE SPULBERÁ pers. 3 se spúlberă intranz. 1) A se împrăștia treptat, răspândindu-se; a se destrăma; a se risipi. 2) fig. (despre vise, iluzii, idealuri) A înceta să mai existe; a se risipi; a demitiza. /<lat. expulverare
1) spúlber n., pl. e (d. a spulbera4). Spulberare (de zăpadă): la adăpost de spulber (Sadov. VR, 2, 9, 309). Fig. Spulberu ideilor (Con.).
2) spúlber, a -á v. tr. (d. pulbere saŭ lat. *ex-pulverare; it. spolverare). Risipesc (împrăștiĭ) ca pulberea: vîntu spulberă frunzele, zăpada. Fig. Risipesc, nimicesc: a-țĭ spulbera dușmaniĭ, a spulbera speranțele cuĭva, a spulbera o calomnie. V. refl. Planurile s’aŭ spulberat.
SPULBERA vb. 1. a împrăștia, a risipi, (pop.) a zburătăci. (Vîntul ~ frunzele.) 2. a viscoli. (Vîntul ~ zăpada.) 3. a (se) destrăma, a (se) împrăștia, a (se) risipi, (Olt.) a (se) vărzui, (înv.) a (se) rășchira, (pop. fig.) a (se) răzbuna. (După ploaie, norii s-au ~.) 4. a împrăștia, a risipi, a vîntura, (înv.) a spîrcui. (A-i ~ pe dușmani în cele patru zări.) 5. a îndepărta, a risipi. (I-a ~ toată temerea.)
spulbera vb. v. DISTRUGE. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. SUPĂRA. ZDROBI. ZVÎNTA.
SPULBER subst. 1. – b. (Vr; Am 108); – St. (Vr C 179). 2. Spulbăr, A. (Tec II).

spulber dex

Intrare: spulber
spulber substantiv neutru
Intrare: spulbera
spulbera verb grupa I conjugarea I
Intrare: Spulber
Spulber