SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. (Pop. și fam.) Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. Zglobiu, nebunatic, neastîmpărat. Margareta era sprințară, șăgalnică și neastîmpărată. Avea șaptesprezece ani. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit de rîs. CREANGĂ, A. 3. ♦ Sprinten, iute, jucăuș. Noaptea, în fundul apei... mișună... crapi cu spinări pămîntii, zvîrlugi sprintene și sprințare ca fulgerul, plătici cu solzi de zăpadă. STANCU, D. 205. ◊ Fig. Șoaptele au revărsat, sprințare și aprige, ca un nor de lăcuste. GALAN, Z. R. 5. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. Mă făceam tot mai neastîmpărat și dorul mieu era acum nemărginit; căci sprințar și înșălător este gîndul omului. CREANGĂ, A. 36. ♦ (Despre persoane) Ușuratic. Fiind ea cîndva cam sprințară, s-a avut bine c-un flăcău. SADOVEANU, N. F. 123. ♦ Fig. Îndrăzneț, trufaș. De unde Vin acele cuvinte sprințare A lui? BUDAI-DELEANU, Ț. 223.

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sprințáră, pl. sprințáre

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sg. sprințáră, pl. sprințáre

SPRINȚÁR adj. 1. v. zburdalnic. 2. hoinar, nestatornic, (pop.) spulberatic. (Gânduri ~.)

SPRINȚÁR adj. v. flușturatic, fluturatic, frivol, neserios, ușuratic, vânturatic, zvânturat, zvânturatic.

sprințár (-ră), adj. – 1. (Înv.) Van, inutil. – 2. Volubil, zglobiu, nebunatic. – Var. înv. sprînțar. Origine necunoscută. Legătura cu sprinten (Tiktin; Scriban) pare incertă. Ar putea proveni din rădăcina expresivă piț-, cf. pănțăruș și alte der. care indică ideea de volubilitate.

SPRINȚÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care nu stă locului nici un moment; fără astâmpăr; zbanghiu; zvăpăiat; zburdalnic. 2) fig. Care denotă lipsă de statornicie; nestatornic; spulberatic; fluturatic. Gând ~. 3) (despre persoane) Care manifestă ușurință în comportare; ușuratic; frivol. /Orig. nec.

sprințar a. Mold. 1. amăgitor: sprințar și înșelător este gândul omului CR.; 2. țanțoș, cochet: fata nu e sprințară. [Origină recunoscută].

sprințár, -ă adj. (cp. cu sprinten). Est. Sturlubatic, zburdalnic: băĭat sprințar. Fig. Amăgitor, instabil: gînd sprințar. – În Ps. S. sprințar, deșert, zădarnic.

SPRINȚAR adj. 1. drăcos, neastîmpărat, nebun, nebunatic, vioi, zăpăcit, zbînțuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Ce copil ~!) 2. hoinar, nestatornic, (pop.) spulberatic. (Gînduri ~.)

sprințar adj. v. FLUȘTURATIC. FLUTURATIC. FRIVOL. NESERIOS. UȘURATIC. VÎNTURATIC. ZVÎNTURAT. ZVÎNTURATIC.