SPRÂNCEÁNĂ, sprâncene,
s. f. 1. Fire de păr scurte și dese crescute în linie arcuită deasupra orbitei ochiului (pentru a împiedica scurgerea transpirației în ochi). ◊
Expr. A încreți (sau a încrunta) sprâncenele = a fi posomorât sau nemulțumit. A ridica sprâncenele (sau din sprâncene) = a privi mirat, a arăta surprindere, nedumerire sau nemulțumire. A se uita (sau a pândi) pe sub sprâncene = a se uita pe furiș. A alege pe (sau după) sprânceană = a alege ce e mai bun, mai prețios etc. A fi cu ochi și cu sprâncene = a fi prea exagerat, prea bătător la ochi, prea evident (pentru a putea fi tăgăduit).
2. Fig. Muchie, culme, creastă, coamă (de deal).
3. Fig. Margine, poală; fâșie (de lumină). [
Var.:
sprinceánă s. f.] – Probabil
lat. *supercina (< supercilia + gena).
SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprânceană. SPRÂNCEÁNĂ, sprâncene,
s. f. 1. Fire de păr scurte și dese crescute în linie arcuită deasupra orbitei ochiului (pentru a împiedica scurgerea transpirației în ochi). ◊
Expr. A încreți (sau a încrunta) sprâncenele = a fi posomorât sau nemulțumit. A ridica sprâncenele (sau din sprâncene) = a privi mirat, a arăta surprindere, nedumerire sau nemulțumire. A se uita (sau a pândi) pe sub sprâncene = a se uita pe furiș. A alege pe (sau după) sprânceană = a alege ce e mai bun, mai prețios etc. A fi cu ochi și cu sprâncene = a fi prea exagerat, prea bătător la ochi, prea evident (pentru a putea fi tăgăduit).
2. Fig. Muchie, culme, creastă, coamă (de deal).
3. Fig. Margine, poală; fâșie (de lumină). [
Var.:
sprinceánă s. f.] – Probabil
lat. *supercina (< supercilia + gena).
SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprânceană. SPRINCEÁNĂ s. f. v. sprînceană. SPRÎNCEÁNĂ, sprîncene
s. f. 1. Linie arcuită deasupra orbitei ochiului, formată din fire de păr scurte și dese. Ochii fetei luceau neastîmpărați de sub sprîncene, scăpărînd în bătaia focului. SADOVEANU, O. VI 247. Și sprîncenele arcate fruntea albă i-o încheie. EMINESCU, O. I 79. Sprîncenele dumitale... Cînd le sui, cînd le cobori, Din picioare mă dobori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. ◊
Expr. A ridica sprîncenele (sau
din sprîncene) = a privi mirat, a arăta mirare, surprindere sau nemulțumire, mînie. Apoi, ridicînd sprîncenele negre și stufoase, îl întrebă. DUMITRIU, N. 114. Ridică din sprîncene, surprinsă. C. PETRESCU, C. V. 168. (Cu altă construcție) Toma se opri locului cu sprîncenele ușor ridicate a nedumerire. CAMIL PETRESCU, O. I 36.
A încreți (sau
a încrunta) sprîncenele (sau
din sprîncene) = a se posomorî, a se încrunta, a lua o înfățișare nemulțumită. Mihu își încruntă sprîncenele și-și întoarse o ureche către boier. SADOVEANU, O. VII 169. Toate-au fost cum au fost, zise moș Nichifor, încrețind din sprîncene și oțerîndu-se... așa-i că nu-i securea? CREANGĂ, P. 125.
A se uita (sau
a pîndi) pe sub sprîncene = a privi cu neîncredere, pe ascuns, pe furiș. Se uită la mine pe sub sprîncene. STANCU, D. 28.
A alege pe (sau
după) sprînceană = a alege ce e mai bun, mai prețios (sau ceea ce se consideră, în chip subiectiv, a fi astfel). Oastea... o înființă tot din oameni unul și unul, aleși pe sprînceană. ISPIRESCU, M. V. 5. Scoase pe sofragiu și pe stolnic sub cuvînt de mîncătorie și puse, în locul lor, pe alții aleși de dînsul după sprînceană. FILIMON, C. 119. Să-mi aleg batalioane Pe sprînceană – tot de zmei. BOLLIAC, O. 180.
A fi cu ochi și cu sprîncene = a fi prea bătător la ochi, prea evident (pentru a mai putea fi tăgăduit); a fi cusut cu ață albă.
2. Fig. Parte mai ridicată a unui loc; muchie, culme, creastă, coamă (de deal). Aveau nemții o cățea de mitralieră... chiar la gardul de sîrmă ghimpată, după o sprînceană de dîmb. MIRONESCU, S. A. 119. Bateria călăreților... izbutește a se așeza pe sprînceana dealului din fața podului. ODOBESCU, S. III 601.
3. Fig. Petic, bucată, fîșie. Viața lor a urmat înainte... în zăvoiul cel plin de taine, sub sprînceana pădurii peste care se zăreau în fund munții în veșnica lor ceață. SADOVEANU, O. VIII 143. ♦ Fîșie de lumină.
V. geană. Sprînceana însîngerată a soarelui se îneacă în apa viorie a mării, la asfințit. BART, E. 118. – Variantă: (
Mold.)
sprinceană (BUJOR, S. 81, ALECSANDRI, T. I 158, NEGRUZZI, S. I 168)
s. f. sprânceánă s. f.,
g.-d. art. sprâncénei;
pl. sprâncéne
sprânceánă s. f., g.-d. art. sprâncénei; pl. sprâncéne SPRÂNCEÁNĂ s. 1. (ANAT.) (înv.) sufruncea. (Are ~ene stufoase.) 2. bucată, fâșie, limbă, petic. (O ~ de pădure.) 3. (GEOGR.) coamă, creastă, creștet, culme, muchie, spinare, (pop.) culmiș. (~ muntelui.) SPRÂNCEÁNĂ s. v. dâră, dungă, fascicul, fâșie, rază, trâmbă. sprinceánă (-éne), s. f. –
1. Fire de păr crescute în linie arcuită deasupra ochiului. –
2. Muche, contrafort. –
3. Bombeu, vîrf de încălțăminte. –
Var. sprînceană.
Mr. suprăceană.
Lat. *supercenna în loc de *supergenna,
cf. geană și
sp. sobreceño (Batistti, II, 953;
cf. Cipariu, Gram., 48; Cihac, I, 107). Urmașul
rom., *spriceană (
cf. mr.), a primit un infix nazal, ca în
port. sobrancelha; î în loc de i este recent, puțin răspîndit și pare să răspundă unei preocupări de armonie vocalică, ca de
ex. în obrinteală › obrînteală. În general se propune etimonul
lat. supercĭlium (Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni, I, 111; Pușcariu 1629; Tiktin; REW 8459; Candrea), care pare mai dificil fonetic și care, în orice caz, necesită ipoteza unei contaminări cu geană. Confuzia cu sufruncea (Șeineanu, Semasiol., 105; Meyer, Alb. St., IV, 120; Tiktin) nu pare posibilă. După Byck-Graur, 21, i din sprinceană se explică prin influența
pl. Uz general (ALR, I, 21). –
Der. sprincenat,
adj. (cu sprîncene mari).
SPRÂNCEÁNĂ ~éne f. 1) (la om) Fiecare dintre cele două dungi arcuite de păr de deasupra ochilor. ◊ A încrunta (sau a încreți) ~enele (sau din ~ene) a manifesta supărare, dispoziție rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi încruntat. A alege pe (sau după) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Aleși (ca) pe ~ arătoși, chipeși. 2) Extremitate superioară alungită a unui deal sau munte; creastă; culme; coamă. 3) fig. Porțiune lungă și îngustă; șuviță. [G.-D. sprâncenei] /<lat. supercina sprinceánă f., pl. ene (lat. supercilia, pl. luĭ supercilium, sprînceană, de unde s’a făcut *sprecealĭe, apoĭ după geană, *spriceană și apoĭ sprinceană [ca pg. sobrancelha], nu numaĭ de cît supt infl. luĭ fruncea; it. sopraciglio, pv. sobrecilh, -celh, -cilha, fr. sourcil, pg. sobrancelha). Șir de perĭ așezațĭ pe arcada ochiuluĭ ca să împedece sudoarea de a se scurge în ochĭ. Fig. Muche, culme, coamă: sprinceana dealuluĭ. Aleșĭ pe sprinceană, aleșĭ dintre mulțĭ tot unu și unu (de ex., niște bătăușĭ). – În nord
sprînceană. V.
sufruncea. sprînceană s. v. DÎRĂ. DUNGĂ. FASCICUL. FÎȘIE. RAZĂ. TRÎMBĂ. SPRÎNCEANĂ s. 1. (ANAT.) (înv.) sufruncea. (Are ~ stufoase.) 2. bucată, fîșie, limbă, petic. (O ~ de pădure.) 3. (GEOGR.) coamă, creastă, creștet, culme, muchie, spinare, (pop.) culmiș. (~ muntelui.) sprânceánă, sprâncene, (sprinceană), s.f. – (fig.) Vargă, dungă în pânza țesută la război (Plăiuț). – Probabil lat. *supercina (< supercilia + gena) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA). SPRÎNCEANĂ subst. 1. Sprinceană fam. și Sprîncean fam. (Sur VII). 2. Sprîncenat, buc. 1780; -a, Stanca (AO XVIII 153) < adj. 3. Cf. Sprinjan (Ard II 174). a alege pe sprânceană expr. a alege ce e mai bun / ce e mai valoros