spornic definitie

16 definiții pentru spornic

SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor2 la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor2, care se face cu spor2; la care se lucrează cu spor2. – Din sl. sporĭnŭ.
SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelșugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbăreț. Spornic la vorbă. 2. Care are spor2 la treabă; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor2, care se face cu spor2; la care se lucrează cu spor2. – Din sl. sporĭnŭ.
SPÓRNIC, -Ă, spornici, -e, adj. 1. Care are spor; harnic. Veselul taraf al spornicilor caricaturiști... ilustrează în fiecare toamnă, la deschiderea vînătoarii, pe bieții burghezi. ODOBESCU, S. III 156. Fata... la lucru era tare spornică. JARNÍK, la TDRG. [Calul] mult e spornic la fugit. TEODORESCU, P. P. 142. ◊ (Adverbial) Caii mergeau spornic pe drumul cel mare al Humorului. SADOVEANU, N. P. 18. Era încă zdravăn și muncea la sapă mai spornic ca un flăcău. REBREANU, R. I 130. E liniște-n chilia bătrînei, – și-nserează... Se-ntunecă chilia și iar se luminează, Și-aleargă fusul spornic. IOSIF, PATR. 11. ♦ Care prilejuiește o acțiune cu spor; care se face cu spor; la care se lucrează cu spor. Muncă spornică. ▭ Să-mi mai iau la gălbiori, Că-s spornici la numărat Șî-s ușurei la purtat. ANT. LIT. POP. I 439. 2. Îmbelșugat, abundent, bogat; mult. Prin ei se mișc-a lumii roate cu roiul spornic de vieți. VLAHUȚĂ, P. 54. Din valurile de iarbă... înviate de o spornică verdeață. ODOBESCU, S. III 15. ◊ (Adverbial) Iar pe pajiștea lor mîndră acum spornic înflorește Doar pustiul unei toamne care nu se mai sfîrșește. PĂUN-PINCIO, P. 85. ♦ (Uneori determinat prin «la vorbă») Care vorbește mult, vorbăreț. Cocor nu-și împodobea vorbirea cu proverbe, zicale și anecdote, cum făceau mulți cu limbă spornică dintre cei de față. SADOVEANU, M. C. 85. Era mai tînăr și mai spornic la vorbă. SLAVICI, O. II 93. 3. Care aduce spor; folositor, productiv. Munca în comun este mai spornică. ♦ (Despre alimente) Care ține mult, care nu se consumă repede. Spornic ca sarea. ▭ Cunosc agricultori care dau... muncitorilor cosac prost sau brînză prea întărită în saramură, sub cuvînt că așa sînt «spornice», adecă țăranii muncitori mănîncă mai puțin. La TDRG.
spórnic adj. m., pl. spórnici; f. spórnică, pl. spórnice
spórnic adj. m., pl. spórnici; f. sg. spórnică, pl. spórnice
SPÓRNIC adj. economicos. (O mâncare ~.)
SPÓRNIC adj. v. abundent, activ, bogat, bun, fecund, fertil, gras, harnic, îmbelșugat, îndestulat, mare, mănos, muncitor, neobosit, neostenit, productiv, roditor, rodnic, silitor, sârguincios, sârguitor, vrednic, zelos.
SPÓRNIC s. v. sporiș, verbină.
SPÓRNIC s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.
SPÓRNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care are spor; care sporește. Muncă ~că. 2) (mai ales despre alimente) Care nu se consumă repede; care ține mult. 3) Care există din belșug; îmbelșugat; abundent. /<sl. sporinu
spornic a. cu spor, fecund, productiv.
spórnic, -ă adj. Cu spor, productiv: muncă spornică. Cu care se pot sătura mulțĭ: borșu e spornic. S. m. însurățel.
spornic adj. v. ABUNDENT. ACTIV. BOGAT. BUN. FECUND. FERTIL. GRAS. HARNIC. ÎMBELȘUGAT. ÎNDESTULAT. MARE. MĂNOS. MUNCITOR. NEOBOSIT. NEOSTENIT. PRODUCTIV. RODITOR. RODNIC. SILITOR. SÎRGUINCIOS. SÎRGUITOR. VREDNIC. ZELOS.
SPORNIC adj. economicos. (O mîncare ~.)
spornic s. v. SPORIȘ. VERBINĂ.
spornic s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ.

spornic dex

Intrare: spornic
spornic adjectiv