SPONTÁN, -Ă, spontani, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face sau se produce de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă; care se face de bunăvoie, fără a fi silit de nimeni; care apare brusc, pe neașteptate. ♦ Care acționează cu promptitudine. ♦ Care nu este conștient. [Var.: spontanéu, -ée adj.] – Din fr. spontané, lat. spontaneus.

SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

SPONTÁN, -Ă, spontani, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face sau se produce de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă; care se face de bunăvoie, fără a fi silit de nimeni; care apare brusc, pe neașteptate. ♦ Care acționează cu promptitudine. ♦ Care nu este conștient. [Var.: spontanéu, -ée adj.] – Din fr. spontané, lat. spontaneus.

SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

SPONTÁN, -Ă, spontani, -e, adj. Care se face sau se produce de la sine, fără o intervenție din afară sau o cauză exterioară (aparentă); care se face de bunăvoie, nesilit de nimeni; p. ext. care apare brusc, pe neașteptate. La începuturile ei mișcarea muncitorească a avut un caracter spontan. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 387, 3/3. ◊ Generație spontană v. generație. ◊ (Adverbial) Cei care așteptau se despărțiră spontan în două tabere. C. PETRESCU, Î. II 149. Se oferi spontan să le împlinească. REBREANU, R. I 187.

SPONTANÉU, -ÉE, spontanei, -ee, adj. (Ieșit din uz) Spontan. Trecutul se oglindea idealizat în aceste producții spontanee, simple. IORGA, L. II 460. Această admirație profundă a artistului e și dînsa tot atît de spontanee, mai ales în poezia lirică, ca și creațiunea însăși. GHEREA, ST. CR. III 188. ◊ Generație spontanee = generație spontană, v. generație. ◊ (Adverbial) Spontaneu, fără îndemn și fără exemplu, el n-ar fi nimic. IORGA, L. I 78.

spontán adj. m., pl. spontáni; f. spontánă, pl. spontáne

spontán adj. m., pl. spontáni; f. sg. spontánă, pl. spontáne

SPONTÁN adj. 1. v. brusc. 2. v. natural.

Spontan ≠ treptat

SPONTÁN, -Ă adj. Care acționează pe moment, cu promptitudine. ♦ (Fiziol.; despre mișcări) Care se execută de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă. ♦ (Despre plante) Care cresc liber în natură, în stare sălbatică. [Var. spontaneu, -ee adj. / cf. fr. spontané, lat. spontaneus].

SPONTANÉU, -ÉE adj. v. spontan.

SPONTÁN, -Ă I. adj. 1. care acționează pe moment, cu promptitudine. 2. (fiziol.; despre mișcări) care se execută de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă. 3. (despre plante) care crește liber în natură. II. s. n. (fil.) categorie a materialismului istoric care exprimă activitatea determinată direct de necesitatea istorică, obiectivă. (< fr. spontané, lat. spontaneus)

SPONTÁN ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) Care se face sau se produce de la sine. Mișcare ~ă. 2) Care apare brusc, pe neașteptate. 3) rar (despre plante) Care crește de la sine; necultivat; sălbatic. /<fr. spontané, lat. spontaneus

spontan a. 1. ce se face de bună voie: acțiune spontană; 2. care se execută dela sine și fără vr’o cauză exterioară aparentă: mișcările inimei sunt spontane.

*spontanéŭ, -ée adj., pl. eĭ, ee (fr. sponianée, d. lat. spontáneus). Făcut din îndemn propriŭ, nu silit: manifestațiune spontanee. Care se mișcă pin sine fără cauză aparentă: mișcările inimiĭ îs spontanee. Generațiune spontanee, animale saŭ plante care, după uniĭ naturaliștĭ, se produc fără sămînță anterioară. Adv. În mod spontaneu. – Maĭ rar și spontan.

SPONTAN adj. 1. brusc, fulgerător. (O reacție ~.) 2. degajat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neprefăcut, nesilit, nestudiat, simplu, (livr.) nonșalant, (înv.) prostatic. (O atitudine ~; cu gesturi ~.)