SPONDÉU, spondei, s. m. (În versificația greco-latină) Picior de vers compus din două silabe lungi. [Pl. și: (n.) spondee] – Din lat. spondeus, fr. spondée.

SPONDÉU, spondei, s. m. (În versificația greco-latină) Picior de vers compus din două silabe lungi. [Pl. și: (n.) spondee] – Din lat. spondeus, fr. spondée.

SPONDÉU, spondei, s. m. (În metrica greco-latină) Picior de vers compus din două silabe lungi.

spondéu s. m. / s. n., art. spondéul; pl. spondéi/spondée

spondéu s. m. /s. n., art. spondéul; pl. m. spondéi /n. spondée

SPONDÉU s.m. 1. Picior de vers greco-latin, format din două silabe lungi. 2. Vas pentru libații. 3. Arie muzicală lentă la flaut, care însoțea libațiile. [< lat. spondeus, gr. < spondeion].

SPONDÉU s. m. 1. picior de vers greco-latin din două silabe lungi. 2. vas pentru libații. 3. arie muzicală lentă la flaut, care însoțea libațiile. (< lat. spondeus, fr. spondée)

SPONDÉU ~e n. Picior de vers compus din două silabe accentuate (în metrica modernă) sau din două silabe lungi (în metrica antică). /<lat. spondeus, fr. spondée

spondeu n. picior compus din două silabe lungi, în prozodia greco-latină.

*spondéŭ n., pl. ee saŭ eĭe (vgr. spondelos, lat. spondéus). Picĭor de vers grecesc orĭ latin compus din doŭă silabe lungĭ.

spondeu (< gr. σπονδεῖος, din σπονδή „libație”) (În prozodia antică), picior (1) metric format din două silabe lungi: --.